— Străduiţi-vă să vă puneţi de acord asupra imaginii pe care o lasă să se vadă norul, le-a spus.
Dar s-au certat fără folos, căci chipul surâzător era prea evident pentru unii şi leul culcat – pentru ceilalţi.
— Evenimentele, le-a spus tatăl meu, nu au, de asemenea, decât forma pe care creatorul lor le-o va acorda.
Şi toate formele sunt adevărate împreună.
— Înţelegem, atunci când e vorba despre nor, i s-a obiectat, dar nu şi despre viaţă… Căci dacă se ridică zorii luptei, iar armata e de plâns faţă de puterea adversarului tău, nu stă în puterea ta să influenţezi rezultatul luptei.
— Desigur, a răspuns tatăl meu. Aşa cum norul se întinde în spaţiu, evenimentele se întind în timp. Am nevoie de timp pentru a le plămădi după chipul meu.
Nu voi schimba nimic din ceea ce trebuie să se întâmple în seara aceasta, dar arborele de mâine va ieşi din sămânţă mea. Şi ea există astăzi. A crea nu înseamnă a descoperi o viclenie de astăzi, pe care întâmplarea ţi-a ascuns-o, pentru a câştiga victoria. Ar fi fără viitor. Nici un drog care să-ţi marcheze o boală, căci cauza bolii ar rămâne. A crea înseamnă a face victoria sau vindecarea la fel de necesare ca înălţarea unui arbore.
Dar ei tot nu înţelegeau.
— Logica evenimentelor…
Atunci, în mânia lui, tatăl meu i-a insultat:
— Imbecili! Vite castrate! Istorici, logicieni şi critici, sunteţi putregai al morţii şi nu veţi înţelege niciodată nimic din viaţă.
S-a întors înspre primul ministru:
— Regele, vecinul meu, vrea să ne declare război.
Iar noi nu suntem pregătiţi. Creaţia nu înseamnă a plămădi într-o singură zi armate care nu există. E o copilărie. Ci de a plămădi un rege, vecin al meu, care să aibă nevoie de dragostea noastră.
— Dar nu stă în puterea mea de a-l plămădi…
— Cunosc o dansatoare, i-a răspuns tatăl meu, la care mă voi gândi dacă mă vei obosi. Mi-a cântat aseară 337 deznădejdea unui îndrăgostit fidel şi sărac care nu îndrăzneşte să-şi mărturisească dragostea. L-am văzut plângând pe generalul-şef, care e bogat, plesneşte de mândrie şi violează fetele. Ea mi l-a transformat în zece minute în acel înger de candoare, ale cărui scrupule şi suferinţe le încerca.
— Eu nu ştiu să cânt, a răspuns primul ministru.
CLXVII.
CACI DACA POLEMIZEZI, ÎŢI VEI FACE DESPRE om o idee simplistă.
Acest popor îşi înconjură regele. Regele îl conduce înspre un scop pe care tu îl judeci nedemn de om. Şi polemizezi împotriva regelui.
Dar sunt mulţi cei care trăiesc de pe urma regelui şi pe care-i câştigi de partea ta. Nu s-au gândit la rege în această lumină, căci există alte motive de a iubi sau de a tolera un rege. Şi iată că tu îl ridici împotriva lor înşile şi împotriva pâinii copiilor lor.
Ei te vor urma cu greutate, renegându-şi regele, şi vor avea conştiinţa încărcată, căci existau alte motive de a-l iubi şi a-l tolera pe rege, căci era, de asemenea, de datoria lor de a-şi hrăni copiii, şi între două datorii nu există balanţă care să te împace. Or, dacă tu vrei să însufleţeşti omul atunci când el se înglobează în îndoieli şi nu ştie încotro s-o apuce, trebuie să-l eliberezi. Şi a-l elibera înseamnă a-l exprima. Şi a-l exprima înseamnă a-i descoperi acel limbaj care este cheie de boltă a aspiraţiilor sale contradictorii. Dacă te aşezi între contradicţii, aşteptând să treacă, vei muri aşteptând. Sau dacă sporeşti aceste contradicţii, te va părăsi dezgustat.
Un altul nu te va urma. Dar îl obligi să se justifice în proprii-i ochi, căci argumentele tale au avut efect. Şi-l obligi să construiască argumente la fel de solide, care să le ruineze pe ale tale. De există întotdeauna, căci raţiunea merge încotro doreşti. Doar spiritul domină. Iar acum, dacă el s-a definit, exprimat şi întărit ca o carapace de dovezi, nu-l vei mai putea lua în stăpânire.
Cât despre regele care nu se gândea decât vag să-şi ridice poporul împotriva ta, îl constrângi să acţioneze.
338 Şi iată-l că face apel la cantorii, istoricii, logicienii, pro fesorii, cazuiştii şi comentatorii imperiului său. Şi aceştia fabrică despre tine o imagine strâmbă, şi aceasta e oricând posibil. Şi cel de-al treilea, care te ascultase fără a se putea hotărî, care e plin de bunăvoinţă, iată că-şi află credinţa în acest monument de logică pe care tu i-ai obligat să-l construiască. Imaginea ta strâmbă îl scârbeşte şi se alătură regelui lui. Împăcat, în sfârşit, prin această imagine pură a unui adevăr.
Trebuia să lupţi nu împotrivă, ci pentru. Căci omul nu este simplu, aşa cum credeai. Şi regele însuşi gândeşte la fel ca tine.
CLXVIII.
TU SPUI: „MA POT FOLOSI DE CEL CARE ÎMI este partizan. Dar pe celălalt, care mi se opune, îl trec din comoditate în tabăra cealaltă şi nu pretind să acţionez asupra lui decât prin război14.
Făcând aceasta, îţi înăspreşti şi căleşti adversarul.
Iar eu îţi spun că prieten şi duşman sunt cuvinte fabricate de tine. Care, desigur, specifică ceva, ca de pildă aţi defini ceea ce se va întâmplă dacă vă veţi întâlni pe un câmp de luptă, dar un om nu este condus de un singur cuvânt, şi nu cunosc duşmani care-mi sunt mai apropiaţi decât prietenii, alţii care-mi sunt mai utili, alţii care mă respectă mai mult. Iar posibilităţile mele de acţiune asupra omului nu sunt legate de poziţia sa verbală. Aş spune chiar că acţionez mai bine asupra duşmanului decât asupra prietenului meu, căci cel care merge în aceeaşi direcţie cu mine îmi oferă mai puţine prilejuri de întâlnire şi schimb decât cel care merge împotriva mea, şi nu lasă să-i scape nici o mişcare de-a mea, nici o vorbă, căci depinde de de.
Dar, desigur, nu voi acţiona în acelaşi fel asupra unuia şi a celuilalt, căci trecutul meu l-am primit moştenire şi nu am puterea de a schimba ceva în el. Dacă ocup acest ţinut înfrumuseţat de un fluviu şi de un munte şi sunt obligat să bat război în el, ar fi absurd să mă plâng de poziţia muntelui sau de direcţia fluviului.
De la nici un cuceritor sănătos la minte nu ai cules aceste lamentări. Dar mă voi folosi de fluviu ca de un fluviu şi de munte ca de un munte. Situat aici, îmi va 339 fi, poate, de mai puţin folos decât mi-ar fi fost în altă parte, aşa cum adversarul, dacă e puternic, mă va favoriza, desigur, mai puţin decât un aliat. Dar la fel de bine poţi regreta că nu te-ai născut într-o altă epocă, sau în fruntea unui alt imperiu, ceea ce e zădărnicie a visului. Dar dat fiind ceea ce este şi de care trebuie să ţin seama, înseamnă că dispun de aceeaşi putere de acţiune asupra adversarului ca şi asupra prietenului meu. Această acţiune fiind într-un sens mai mult sau mai puţin favorabilă, în celălalt mai mult sau mai puţin defavorabilă. Dar dacă trebuie să acţionezi asupra acului unei balanţe, adică să te manifeşti printr-o acţiune sau printr-o forţă, sunt echivalente acţiunile care constau fie în a ridica o greutate de pe platanul din dreapta, fie în a adăuga o greutate pe cel din stânga.
Dar tu porneşti dintr-un punct de vedere moral care n-are nimic de-a face cu aventura ta, şi pe cel care te-a jignit, insultat sau trădat îl condamni, şi-l respingi, şi-l obligi să te jignească, să te insulte sau să te trădeze şi mai grav mâine. Eu mă folosesc chiar şi de cel care m-a trădat, ca de un trădător, căci el e piesă pe o tablă de şah şi pot să mă sprijin pe el pentru a-mi concepe şi organiza victoria. Căci a-mi cunoaşte adversarul nu este deja o armă? Şi mă voi folosi apoi de victoria mea pentru a-l spânzura.
CLXIX.
DACA SOŢIEI TALE Îl ADRESEZI ACEST reproş:
— Nu erai aici când te aşteptam.
Ea îţi răspunde:
— Cum aş fi putut să fiu aici, când mă aflam la vecina noastră?
Şi este adevărat că se afla la vecina ta.
Dacă medicului îi spui:
