În sat n-au mai rămas decât oamenii foarte bătrâni, care mă

cunosc cu toţii. Ocolesc întrebările prea directe. Mulţi, de altfel, nu ştiu sau au uitat că îmi făceam stagiul militar. Edgar s-a întors, asta-i tot !

Câţiva infanterişti în uniforme de culoarea coclelei fac instrucţie, alţii în pragul caselor, se ocupă cu aceleaşi îndeletniciri mărunte ca toţii soldaţii din lume aflaţi în cantonament de repaos.

Satul e intact. Doar percepţia a încasat prost câteva obuze de tanc. Văd într-asta o manifestare indiscutabilă a justiţiei iminente. De vreme ce „ei" tot se aflau acolo, se cuvenea să-i lase o amintire şi jandarmeriei.

Jandarmii din Rumigny ţin de folclorul local. Totdeauna i-am considerat drept trupă de ocupaţie. Totdeauna străini de ţinut, ostracizaţi în cazărmile lor, erau veşnicii agresori ai firavelor noastre libertăţi : n-ai plăcuţă la bicicletă ?... Proces verbal ! N-ai ochi de pisică

45

Edgard Thomé – Parasutati in infern

!... Proces verbal ! Nici măcar nu ne lăsau, când din întâmplare supravegheau balurile, să lichidăm „ca între bărbaţi" răfuielile noastre de puştani.

Copoi afurisiţi ! Chiar şi numai simpla evocare a amintirii lor şi mi-a purtat ghinion : doi Feldgendarme19ne opresc la ieşirea din sat.

Mă prefac: că nu-i înţeleg ca sa scap mai repede de ei. Micile erori iniţiale de calcul au uneori consecinţe funeste : se apropie ora când nu mai e voie să circuli, iar cei doi cerberi ne duc la postul de poliţie. De data asta le-am căzut în cursă. Tihna vieţii mele bucolice trebuie să-mi fi tocit instinctul de conservare.

Obergefreiterul care ne ia în primire are o mutră care nu-mi place deloc. E tipul militarului de carieră. Dacă n-are cel puţin patruzeci de ani, înseamnă că nu mai sunt în stare să cunosc o vacă

bătrână după dinţii din gură. Bineînţeles, părerea lui e că circulăm după ora permisă.

Târâturile astea de francezi sunt cu toţii la fel ! Nici un fel de disciplină... Nici urmă de bun simţ !

Deoarece am hotărât să nu ştiu nemţeşte, îl ascult cu un aer plictisit. Rene nu are nici măcar doisprezece ani, clar nu arată

înfricoşat deloc.

— Hai, băieţi francezi... La carceră cu pâine uscată şi apă...

Mâine... la Kommandatur !

Ne închide într-o cameră de la etajul întâi. Nu tu lumină, nu tu rogojini, nu tu pături. Frumoasă noapte o să mai petrecem ! Mă întind pe jos, glumesc cu Rene şi, câteva clipe mai târziu, dorm dus.

Tusea copilului mă trezeşte pe la miezul nopţii. Să fie o reacţie 19 Jandarmi aparţinind jandarmeriei de companie, (germ.) 46

Edgard Thomé – Parasutati in infern

nervoasă ? Sau e bolnav de-a binelea ? Tuşeşte întruna. Nu mă gândesc nici o secundă la consecinţele posibile : am să-l duc la fermă... Acolo, va sta la el în pat, va avea lapte cald, îngrijiri.

Fereastra nu e nici la trei metri de pământ. Sar primul, apoi îl prind pe puşti în braţe. În mai puţin de o oră, ne aflăm la Hôpitât.

Ferice călătorul asemeni lui Ulise20

E o fericire care nu ţine mult. Pe la patru dimineaţa, mă trezesc în lătrături de câini... Aurora îndoielnică impraştie umbrele din curte.

Vreo zece soldaţi sar dintr-un camion, conduşi de obergefreiter-ul care-şi cere „prizonierii".

Am săvârşit, mi-e tare teamă, o prostie monumentală.

De-abia trec pragul, îmbrăcându-mi canadiana, că o lovitură

straşnică de bici îmi arde spinarea. Ticălosul se bucură, a pus mâna pe unul din acele bice de artilerie hipo-mobilă, aşa cum foloseau surugii francezi : mâner scurt şi gros, curea zdravănă, lungă de-aproape doi metri, ca să-l poată ajunge pe calul înaintaş.

Scârba dracului, cum mai plesneşte ! Nu pot face nimic altceva decât să-mi apăr ochii cu braţele ridicate. Sunt cu pielea goala sub canadiana descheiată. În câteva secunde, pântecele mi-e năclăit de sânge. Mă ţin zdravăn pe picioare. N-am să cad. Şi loviturile continuă...

O mânie ucigaşă mă cuprinde dintr-o dată ; apuc pleasna din zbor, care mi se încolăceşte de braţ, şi smucesc cât pot. Dezechilibrat, scîrnăvia se prăbuşeşte : e beat ca un porc. Şi sângerează tot ca un porc

: şi-a tăiat mâna într-o piatră din curte.

20 Aluzie la primul vers al unui sonet celebru :Heureux qui comme Ulysse d'fait un beau voyage apartinand lui Joachim du Bellay (1522-1560) 47

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Năucit, se ridică cu greutate şi se uită, nevenindu-i să creadă, cum i se prelinge sângele spre degete. Soldaţii nu l-au ajutat. Sunt azvârlit în camion, mă simt sleit de puteri şi tremur încă de furie.

Nemţii l-au uitat pe copil... Măcar cu-atâta lucru m-am ales !

Postul de poliţie e instalat într-un han vechi pe drumul spre Rocroi. Am venit deseori aici, să dansez cu Léone, drăguţul meu flirt de pe vremea aceea. În noaptea asta numai eu singur dansez.

Ticălosul a pus iar mâna pe bici şi şi-a mai recăpătat oarecum şi echilibrul. Urlă înjurături şi mă plesneşte regulat, ca şi cum ar mânui îmblăciul. Am şi-un pic de noroc : o dată din trei, biciul izbeşte mai întâi bîrnele foarte joase şi nu m-aleg decât cu o lovitură slabă.

Dacă-şi închipuie cumva că am să strig ori am să cer iertare... o să crape de furie ori de oboseală mai înainte. Şi-apoi, nici nu mai simt loviturile : m-am putut încheia la canadiană pe drum, e năclăită de sânge, dar mă apără.

Obosit, beţivul îşi trage răsuflarea. E ca eroarea unei pauze în timpul unui marş forţat : ar fi fost mai bine ca sa nu fie făcută, pentru că oboseala şi durerea adunate se răspândesc nemilos în picioarele atât de greu încercate, iar ceea ce înduri e cu mult mai rău decât dacă

marşul ar fi continuat. Acum chiar că mi-e rău. Când o să înceapă iar, n-am să mai rezist...

— Ajunge ! Vreau să vorbesc imediat cu un ofiţer ! Nemţii sunt miraţi să m-audă lătrând în limba lor.

Ipochimenul rânjeşte :

— Aha ! vorbeşti germană... Aşa, prin urmare, vrei să vorbeşti cu un ofiţer ?

— Da, numai decât !

48

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Îşi ia arma din rastel şi, în zori de zi, cu puşca în şale, mă

îndrept mergând înaintea lui spre castel, unde se află statul lor major.

Incă o dată, îmi dau seama că ar fi trebuit să mă gândesc înainte de-a căsca gura. Tipul care merge în urma mea e un sadic şi un laş, trebuie să fiu destins şi cât mai degajat, ca atunci când ai de-a face cu un câine turbat. Mai întâi, să nu-l sperii cu vreo mişcare bruscă, nu trebuie să-i dau nici cel mai mărunt pretext să apese pe trăgaci. Simt că

abia aşteaptă s-o facă.