Edgard Thomé – Parasutati in infern

îndemânâ : postul, legat în suspante; îi complică in mod periculos manevrele, şi se cade să aibă de partea lui toate şansele. Avionul trasează apoi un cerc complet care-l readuce iar deasupra terenului.

Atunci ofiţerul, şeful misiunii, sare la rândul lui.

Ar fi o prostie să prelungim riscul si îi transmit pilotului că voi sări imediat după transmiţător.

— Nu sunt de acord... E contrar regulamentului.

— Fii drăguţ şi dă-l încolo de regulament. Aş fi dezolat să văd cum voi ardeţi, în timp ce eu m-aş afla bine mersi pe pământ. Fă-o pentru mine... Şi apoi, de acord sau nu, eu tot o să sar. Aşa că mai bine spui „da".

— OK, de acord !

— Întoarcere bună !

— Action stations, Go !

Jö Piet a trecut prin trapă, încă pe jumătate, adormit,iar eu l-am urmat fără să aştept.

În graba mea, nu m-am supravegheat să stau cât se poate de ţeapăn, stângherit de altfel de raniţa ajunsă aiurea, în dreptul burţii. Cobor eu capul în jos, cu un picior prins în suspante. Incerc eu să mi-l scot, dar am sărit de la foarte mică înălţime.

Cu capul înainte, împung pământul îngheţat, fără să mă fi putut restabili în poziţia bună.

Când îmi recapăt cunoştinţa, o jumătate de secol ma târziu, nu-mi mai amintesc de nimic. Sângele îmi curge din nări şi din urechea dreaptă ; îl simt şi în gură.

Ce mi s-o fi întâmplat ? Nu-mi pot aminti. Mi-e rău, fiecare bătaie a inimii îmi explodează ca un gong în cap şi nu izbutesc să dau 115

Edgard Thomé – Parasutati in infern

de nici un fir : amnezie totală.

La plecare, mi s-a făcut cadou o sticlă de whisky de argint, de formă rotunjită, ca să se muleze pe fesă. O simt în buzunarul-revolver ; automat, o scot şi-o beau pe jumătate.

Alcoolul mă zgâlţâie un pic, creierul mi se pune cu greu în mişcare : mi-am dat drumul cu paraşuta... Sunt la Ringway... Dar de ce nu e nimeni ? Nu la Ringway sunt... Dar atunci unde ?

Incetişor, memoria îmi revine : Sunt în Franţa, trebuie să dau de ferma Lagnys. Dar ce tare mă doare capul ! Ce mi s-o fi întâmplat ?

Aerul glacial şi o duşcă de whisky pun, pentru o clipă, lucrurile oarecum la locul lor. Rutina antrenamentului ia locul voinţei absente.

Îmi deschei harnaşamentul împăturesc cu grijă paraşuta, apoi, cu lopăţica ce face parte din echipament, sap ca s-o îngrop.

Amintirile năvălesc acum, luând forma imaginilor : decolarea, zborul,

proiectoarele,

antiaeriana,

săritura

mea

in

urma

radiotelegrafistului.

Ce s-o fi ales şi de ăsta ? Pornesc în căutarea lui, descriind cercuri din ce în ce mai largi în jurul punctului meu de cădere.

Noaptea e luminoasă. Ar trebui să mă vadă. Ar trebui să dau de el.

În timp ce m-apropii de un tufiş, zgomotul unei culase ce e încărcată m-azvârle la pământ într-o clipă. Scrutez întunericul fără să

văd nimic, îmi armez Coltul şi mă tarăsc spre arbuşti.

— Tu eşti Edgard ?

— Da... Tu eşti, Jo ? Ce faci în asunzătoarea asta ?

— Cred că mi-am rupt piciorul.

— La naiba... De mult am atins pământul ?

— Douăzeci de minute. Nu ştii ?

116

Edgard Thomé – Parasutati in infern

— Nu, am căzut în cap şi sunt năclăit tot de sânge, dar,acum mi-e mai bine. Rămâi aici şi păzeşte-mi raniţa : am să te culc în paraşuta ta. Nu te mişca de aici, stai ascuns, mă duc în recunoaştere.

În afară de izbiturile de ciocan ce-mi explodează în timpane, acum sunt lucid. Dacă navigatorul n-a greşit calculul, ne aflăm în zona liberă. Căzusem de acord ca şoseaua naţională Châteauroux-Vatan să-i servească drept ultim punct de reper.

Două ipoteze ; mă aflu fie la nord, fie la sud de şosea. Din obişnuinţă, mă orientez după Ursa Mare, apoi verific cu busola.

— Jö... Peste două ore cel mai târziu mă înapoiez. 0 oră am să

caut. Cealaltă îmi trebuie pentru întoarcere. Aşteaptă-mă aici fără să te mişti. Ţine, trage o duşcă de whisky.

Merg spre nord douăzeci de minute şi dau peste şoseaua binecunoscută. Numarandu-mi paşii cu grijă, caut o bornă kilometrică, să-mi precizez poziţia. Vatan : 14 kilometri. E bine. Intoarcere, patru sute optzeci de paşi. Drept spre sud acum.

Douăzeci de minute de mers, şi dau de Jö care a adormit.

— Ei, băiete, trezeşte-te ! Nu stăm prea rău : ferma, după

socoteala mea, e la mai puţin de şapte kilometri. Mă duc să-l scol pe Jean Faillon şi-o să venim să te luăm cu maşina. În mai puţin de două

ceasuri vom fi aici. E ora trei dimineaţa, la cinci o să fii în pat. Nu care cumva să te mişti de-aici până la sosirea mea. Dacă mi se întâmplă cine ştie ce şi nu mă mai întorc, să nu încerci să vii la Lagnys. Brion se află