vă instalaţi la Hotel de la Source : în anexă se află un apartament liber.

125

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Vecinii din camera alăturată sunt o pereche de evrei alsacieni care, pe deasupra şi din fericire, sunt surzi ca un cămătar la rugămintea unei călugăriţe strângătoare de pomeni. Incă din perioada galo-romană

termele de la Néris erau recomandate pentru consolidarea fracturilor.

Radiotelegrafistul tău va locui aici, ca un băiat cinstit aflat în convalescenţă, se va vindeca de tot şi va putea opera în voie... De acord

?

Dragul şi admirabilul meu Chenaud ! Când mă gândesc la toţi falşii luptători în Rezistenţă care, ca nişte precupeţi hâtri, s-au priceput să-şi transforme în rentă viageră pseudo-eroismul, să se aleagă cu Legiunea de onoare, consideraţie şi slujbe ! Nu i-am adus ocara să

solicit pentru el nici o bucăţică de panglică.

Mă duc să-l iau pe Jö Piet de la Lagnys şi-l instalez la Néris-les-Bains. Timp de-o săptămână stau şi eu eu el, pentru ca pensionarii hotelului să se obişnuiască cu noi şi să se îmblânzească oarecum.

Pensionarii aceştia sunt, în cea mai mare parte, bieţi oameni bătrâni...

Ne-am început liniştit un trai clandestin lipsit de orice necazuri.

M-am întors la fermă ca să cercetez amănunţit terenurile. Jean Faillon nu-şi pierduse timpul, a convins un vecin din Berry să ne ajute şi el si să ne dea o păşune, pe care avea sa pască oi, ca să taseze pământul, uşurând astfel manevrele de aterizare. Intre ferma Barillon şi ferma Lagnys, dispun acum de un adevărat aeroport de buzunar.

La întoarcerea din călătoria asta, în timp ce trenul e gata să

pornească, din gara Châteauroux, văd năpustindu-se pe peron un baiat atletic care, ajuns în dreptul ferestrei mele, se apucă de bară ca un acrobat şi sare pe scară. E camaradul meu Ivan de Columbel, 126

Edgard Thomé – Parasutati in infern

împreună cu care am evadat. Pentru el, asta a însemnat întâlnirea destinului. Se angajează în reţeaua mea şi nu mă mai părăseşte.

La câteva luni după întoarcerea mea în Anglia, va fi arestat de poliţia de la Vichy şi dat pe mâna nemţilor. Va muri într-un lagăr de exterminare, el, care mi-ar fi plăcut atât de mult să-l am drept tovarăş

de arme într-o luptă cu viziera ridicată.

Timpul trece repede. Gaston mi-a găsit un apartament la Marsilia, Annie mi-a închiriat la Toulouse un refugiu discret.

Impreună cu Hôtel de la Source, dispunem astfel de trei staţii de poştă

liniştite, care ne îngăduie să evităm fişele poliţiei, necesare, în cazul când închiriezi o cameră mobilată.

Renard a izbutit să fie convocat la Londra ca să facă rost, pe cât se pare, de nişte instrucţiuni ceva mai pe placul lui. De altfel nici nu se va mai întoarce, rămânând în Anglia.

Îi pregătesc expedierea pentru nopţile cu lună plină din februarie. Totul se petrece fără incidente. E însoţit, de un camarad pilot care, arestat la frontiera spaniolă, a evadat dintr-o închisoare franceză

şi are nevoie să schimbe aerul.

După ce-şi ia zborul, hotărăsc să coborîm la Marsilia ca să

alegem alt loc pentru transmisiile noastre radio. E o măsură de securitate normală, pentru a contracara orice reperaj posibil.

Ne întoarcem la Néris cu câteva zile înainte de fiecare lună

plină.

Jean Faillon a insistat să iau de la fermă un cufăr ticsit cu de-ale gurii; jamboane afumate, unt, brânză de capră, zahăr, mezelărie ―

adevărată comoară care, la bursa neagră, ar face o întreagă avere. Îi va ferici pe camarazii mei prost hrăniţi, deoarece prin prăvăliile din 127

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Provenţa suflă vintul.

Când sosim în gară la Marsilia, las bagajele în grija lui Jo Piet şi mă duc să arunc o privire spre ieşire. Adesea sunt controlate de poliţie iar astăzi, cu încărcătura pe care o avem, recunoaşterea terenului e indispensabila. Controlul mi se pare a fi neobişnuit de riguros: de cum trec de portiţa de fier, călătorii sunt poftiţi de către poliţişti şi vameşi în uniformă să-şi deschidă valizele. Câtiva poliţişti in civil completează

echipa.

Incep să fiu îngrijorat. Cercetarea ieşirii dinspre Hôtel Terminus nu mă linişteşte cu nimic. Aici, pasajul e mai îngust, călătorii mai rari şi, proporţional, poliţiştii mai numeroşi. Trebuie să iau foarte repede o hotărâre dacă ieşim printre ultimii călători, riscăm să atragem şi mai mult atenţia asupra noastră, şi nu ne-o putem permite. Angajez un hamal cu un cărucior şi pornesc în căutarea lui Jo.

Oricum, tot prost am nimerit-o: dacă mă pun să deschid cufărul, voi fi arestat ca traficant la bursa neagră, valiza care conţine aparatul de transmisie va fi deschisa şi ea, şi-atunci nici o ieşire posibilă n-ar mai fi...

Şi totuşi trebuie să ne hotărâm, aşteptarea no ne duce nicăieri.

Punem cufărul cu cărnărie pe căruţ, iar valiza cu radioul peste el. Cu Dumnezeu înainte !...

Ca să călătorim mai uşor şi să avem prioritate la toate rapidele, am scos pentru fiecare dintre noi un abonament pe un an la clasa întâi.

E un cartonaş galben-deschis barat de tricolor şi care aduce oarecum cu legitimaţia de poliţist. Il prezint funcţionarului de serviciu de la uşiţa de, ieşire. Fără ca măcar să-l cerceteze, îmi face semn să trec, dând din cap cu înţeles.

128

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Un palitist ne opreşte căruţul.

— Controlul bagajelor, domnilor.

Am un gol în minte. Situaţia mă depăşeşte. Deschid încet încuietorile frumoasei valize englezeşti care conţine aparatul de radio-emisie, întredeschid capacul. Postul se iveşte, cu becurile pentru semnalele luminoase de control şi manipulatorul lui.

Poliţistul se uită la mine iar eu explic plictisit :

— Radiodifuziunea naţională... Vreţi să vedeţi şi cufarul ?

— Nu-i nevoie, nu-i nevoie, spune agentul.

Ce geniu necunoscut mi-a şoptit explicaţia asta ? Unde am găsit tupeul fenomenal să-l duc pe poliţist fără să mă tulbur ? Totul s-a petrecut cum nu se poate mai firesc, fără ca eu să am vreun amestec. O