întreg. E impresionant, dar nu cine ştie ce periculos... Vai însă de 95
Edgard Thomé – Parasutati in infern
neîndemânaticul care stă ţeapăn, nu-şi vâră capul la cutie în momentul critic şi se trezeşte la spital, cu vertebrele în ghips.
— Faceţi ca mine ! spune instructorul.
Şi cum nu poţi nicicum face mai bine, facem exact ca el.
După o săptămână, abordăm pământul sub toate unghiurile posibile.
Nici acum nu pot suferi să sar dintr-o camionetă în mers, dar să ies teafăr din încercarea asta a ajuns pentru mine o joacă de copil.
Antrenamentul progresează întruna, neobosit.
La gimnastica de dimineaţă şi la săritura din camionetă se adaugă, de la o zi la alta, noi ştrengării. Invăţăm să sărim prin gaura unei carlingi : e un puţ circular, cu diametrul de trei metri, adânc cam de doi. Din poziţia aşezat pe margine, trebuie să-ţi dai drumul în gol, sprijinindu-te în mâini, apoi, fără să aştepţi nici o secundă, să-ţi lipeşti mâinile pe lângă corp şi stai ţeapăn ca la paradă. E singurul mod de-a proceda corect, altminteri te izbeşti de peretele din faţă, adică „suni clopotul", cum se spune în argoul nostru soldăţesc. În engleză expresia trebuie luată ad litteram, în timp ce în franceză are un farmec aparte, dar şi o nuanţă sinistră.
Vrând nevrând, unii tot se aleg cu buza plesnită, cu nasul julit ori cu glezna sucită, deoarece carlinga e cocoţată la mai bine de zece picioare de pământ ; dar repetând întruna ceasuri în şir, ne îmbunătăţim tehnica până la perfecţiune.
Mai rămâne jocul cu ruleta.
Ruletă rusă37, ruletă de dentist38, ruletă de cazino, toate ruletele 37 Duel cu pistolul in care cei implicati au doar doua gloante in butoias, fara a le cunoaste pozitia.
96
Edgard Thomé – Parasutati in infern
sunt „jocuri de tîmpiţi", cea de la Ringway nefăcând nici ea excepţie.
Urci la mai bine de zece metri pe platforma unui pilon, de unde un cablu lung de vreo 60 de metri porneşte oblic spre sol, unde este ancorat de un stâlp sinistru, ce aminteşte în toate privinţele stâlpul de execuţie. O rotiţă aleargă de-a lungul cablului. Te prinzi de ea prin două frânghii laterale, şi la fatidicul semnal : Go !, te azvârli în gol şi aluneci, pământul se apropie in goana mare...
Fiecare dă drumul la frânghii când găseşte cu cale, în aşa fel încât să poată atinge pământul printr-o tumbă spre înainte. Nefericitul care se codeşte şi face ca măgarul lui Buridan, se izbeşte în potopul de ancore şi, în general, nu mai are ocazia să-şi încerce norocul pe viitor.
La ieşirea din spital i se va găsi un post în intendenţă sau, în cel mai bun caz în infanterie, dar va trebui să-şi ia adio de la trupele aeropurtate.
După toate mizilicurile astea, avem în sfârşit dreptul să vedem de-aproape o paraşută, călăuza noastră spre pământ. Fetele care se ocupă cu împăturirea lor lucrează cu un dichis liniştitor de dantelărese şi de moaşe. Nu ştiu dacă au fost anume selecţionate ca să ridice moralul trupelor ― lucru foarte posibil de altfel ― în orice caz arată
toate ca în filme, iar interesul cu care ne zâmbesc ne mai despăgubeşte un pic de torturile noastre iniţiatice.
Ne petrecem o zi întreagă înhămându-ne cu paraşuta stingheritoare, potrivindu-i hamurile, manipulând de sute de ori sistemul SOA39de prindere de cablurile ce se întind de-a lungul 38 Bormasina
39 Sangle d'ouverture automatique ; chingă de deschidere automata (N.t.). Cablu de carabină care leagă siguranţa paraşutei de cablul întins în avion, pentru asigurarea 97
Edgard Thomé – Parasutati in infern
fuselajului. Şi iar, şi iar, de la cap, ca nişte roboţi. Nici unul dintre noi nu va fi în pericol să uite vreodată acest punct vital, căci a devenit un reflex : odată intrat în avion, îţi agăţi cordul paraşutei.
Suntem numai buni să sărim de-adevărat.
Am dormit buştean. Când ordonanţa mă trezeşte aducându-mi ritualul ceai de dimineaţă, îmi dau seama că minutul adevărului se apropie : peste câteva ore, mă voi afla la şase sute de picioare în aer, la marginea atât de cunoscutului chepeng. Incă nu mă aflu acolo şi mi-e o frică soră cu moartea.
Ordonanţa e numai zâmbet :
― Bună dimineaţa, domnule ! Aţi dormit bine, domnule ? E o zi foarte frumoasă pentru sărit, domnule.
Nu văd cum îşi dă seama de asta, dobitocul ! Încă nu s-a luminat de zi, şi scame de ceaţă trec prin dreptul ferestrei.
Îmi aduce aminte de povestea cu ţârcovnicul care, de douăzeci de ani, il trezea pe preot după acelaşi ceremonial :
— Bună dimineaţa... Bună dimineaţa, părinte ! E ora şase şi e timp frumos.
― Mulţumesc... mulţumesc, fiule ! Dumnezeu şi cu mine ştim asta, răspundea invariabil preotul.
— Păi dacă-i aşa, se revoltă într-o bună zi ţîrcovnicul sastisit, sunteţi amândoi nişte nătărăi : e trecut de zece şi plouă cu găleata !
Să fie o relaţie de la cauză la efect ? Vezica începe să-mi joace feste şi mă reped spre toaletă pentru prima oară în dimineaţa asta. Nu şi ultima, vai ! şi nu-mi aduc aminte de nici o altă împrejurare, din toată viaţa mea, când să fi simţit nevoia să fac pipi din sfert în sfert de deschiderii paraşuteei in căzul saltului automat. În limbaj curent : cordul paraşutei 98
Edgard Thomé – Parasutati in infern
ceas, ca un căţel de şase săptămâni.
Pe aerodrom avioanele îşi încălzeau motoarele ; ne vom lua în primire cea dintîi paraşută. Pachetul acela de hamuri poartă un număr de ordine de vreo şase cifre sau chiar mai mult. Fiecare îşi cercetează
achiziţia numerotată, aşa cum ar cântări şansele unui bilet de loterie.
Dacă suma cifrelor e un multiplu de nouă, sigur că-mi frâng gâtul... Nu ! am noroc. O, nu sunt superstiţios !
Tâmpit trebuie să mai fii ca să nimereşti într-un asemenea loc !
