Edgard Thomé – Parasutati in infern

ascunde.

Pînă şi într-un colţ liniştit ca acest golfuleţ leneş din marea Scoţiei, emoţiile puternice nu sunt cu totul absente : într-o după-amiază, mă aflu la pescuit împreună cu Donald, nepoţelul lui Christie.

Ceaţa ne învăluie brusc, ca ochiurile unei plase. N-am văzut-o venind, ocupaţi fiind cu un pescuit miraculos : zeci de merlani negri care muşcă întruna.

Inainte de-a pricepe despre ce-i vorba, o ceaţă deasă ne înghite, ascunzându-ne cerul, soarele, coasta. Donald are opt ani şi e poreclit chatter box, moară stricată, pentru că-i merge gura de cum face ochi până seara târziu. De data asta rămâne fără glas.

Barca a luat-o uşor în derivă pe o mare fără valuri, cangea noastră ridicolă pe care am lăsat-o în jos nu dă de fund. Rămân şi eu fără glas. Improvizez o ancoră plutitoare din vîsle şi grătarul bărcii, dar nu-i decât o improvizaţie de moment, nu o soluţie.

Ceaţa asta ce pare solidă, tăcerea deplină mă neliniştesc, înţeleg de ce Scoţia e prin excelenţă ţara fantomelor şi a legendelor fantastice.

Un muget la babord îl face pe Donald să se arunce în bratele mele. Sunt cât pe ce să intru şi eu în panică. N-am auzit niciodată

despre ceva asemănător, şi mă resemnez sa asist la orice fel de viziune infernală. Incerc să-l liniştesc pe Donald, dar cred că nu sunt deloc convingător.

Mugetul se repetă, apoi un cap mare, rotund, cu ochi drăgălaşi, strălucitori, lunecă de-a lungul bărcii : e o focă, prima din viaţa mea pe care o văd liberă. Trebuie să fi plonjat foarte adanc, ca să pescuiască, dar pare să fi fost mai puţin norocoasă decât noi, şi a urcat la suprafaţă ca să-şi tragă răsuflarea.

137

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Fără să stau pe gânduri, îi arunc unul din peştii noştri, care dispare din două mişcări de falcă. După ce a devorat vreo douăzeci, clatină din cap, înoată de vreo două-trei ori împrejurul bărcii, apoi o şterge drept înainte.

Am recuperat la repezeală lopeţile şi vâslesc din răsputeri în siajul focii. Dacă aş fi în locul ei, acum după ce m-am îndopat, m-aş

duce să mă întind pe uscat, ca să-mi fac digestia liniştit.

După ce animalul dispare, eu continuai să păstrez cu sfinţenie direcţia, şi zece minute de vâslit ne duc la o insuliţă, în care-mi înfig cangea ; în felul ăsta măcar suntem siguri că n-o să pornim în derivă

spre mijlocul Atlanticului. Ceaţa se ridică după o oră şi ne îndreptăm spre coastă, foarte vizibilă acum, la trei mile de insuliţă.

A doua zi, pescuim în acelaşi loc ca şi în ajun, în plină lumină a lunii august. Şi iar „suflă" ceva în partea stângă, iar foca se iveşte din nou ; îşi aşteaptă peştele...

Am hrănit-o aşa două luni, până la plecarea mea din Scoţia.

Porneam pe mare până şi duminica după-amiazâ, ca să n-o dezamăgesc. I-o datoram cu prisosinţă !

Mi-am recăpătat echilibrul. Sunt tăbăcit, bronzat, fără să fi luat în greutate o uncie de prisos. E timpul să mă duc să-i zgâlţâi pe glorioşii mâzgălitori de hârtie, pe cei din comandourile de şoc din Picadilly Circus, în a căror grijă mă aflu, şi să le amintesc că am alte planuri decât să trăiesc ca un paşă la Rothesay, pe insula Bute.

Sunt trimis la Camberley, o tabără sinistră ca toate taberele militare pe care le-am cunoscut până acum : barăci negre din tablă, deservite de drumuri cât se poate de negre, presărate cu zgură. E un centru de regrupare pentru ofiţeri fără trupe şi pentru trupe fără

138

Edgard Thomé – Parasutati in infern

ofiţeri. Locul respiră plictisul şi tristeţea lipsită de speranţă. Pe deasupra, aminteşte de satele de mineri din nordul Franţei, de-a dreptul deplasat în magnificul peisaj din Surrey; pe care-l urîţeşte, ca un şancru dezgustător pe o faţă armonioasă. Şi ca să pună capac la tot, plouă !

Il bombardez pe Roger Wybot cu scrisori vehemente: când voi fi trimis să lupt ?

Nu sunt la Camberley nici de trei săptămâni, când il văd sosind pe Renard, ofiţer fără trupe şi el şi care a părăsit BCRA-ul.

Mister al afectărilor ? Mirobolante decizii ale geniilor statului-major ? Mă înştiinţează că sunt desemnat să plec împreună cu el la Saint-Pierre-et-Miquelon. Trebuie să pornim pe loc spre Scoţia, cu alţi vreo doisprezece subofiţeri, să ne îmbarcăm la Glasgow pe Queen Elizabeth, să debarcăm la New York, apoi să ne instalăm la Saint-Pierre, ca să constituim acolo un comando pe bază de recrutări locale !

Nu se poate spune că sunt nebun de entuziasm. Dar am cerut să

fiu afectat undeva... şi sunt !

În orice caz e preferabil inactivităţii deznădăjduite din fundătura asta, în care zilele, mohorîte precum cele de post, ţi se lipesc de piele ca funinginea.

15

BATALIONUL ANTILELOR

Cand sosesc la Greenock, avanportul Glasgow-ului, sunt numaidecit surprins că nu dau de un convoi în formare. Mă aşteptam la o călătorie ca aceea făcută de mine între Gibraltar şi Liverpool.

Lucrurile nu stau de-loc aşa : Suntem vreo zece mii de oameni cu destinaţia America : permisionari canadieni, englezi detaşaţi cu postul 139

Edgard Thomé – Parasutati in infern

in Canada, în calitate de instructori sau elevi piloţi, actori americani de teatru care au jucat pentru armată, aviatori yankei care se întorc la ei acasă ca să aducă de-acolo bombardiere nou-nouţe.

Zece mii de oameni ticsiţi intr-un vapor de lux, a cărui capacitate de absorţie a fost triplată prin scoaterea pereţilor despărţitori şi supraetajarea cuşetelor. Aşa se face că suntem şase locotenenţi într-o cabină pentru tineri căsătoriţi : doi piloţi americani, doi canadieni, doi francezi care, cu două decade în urmă, ar fi putut fi stegari in regimentul Carignan şi afectaţi la Ville-Marie.

Cum nu mai există nici o altă navă care să facă acelaşi traseu, nici nave de escortă, ridicăm ancora singuri, necontând decât pe viteza noastră ca să scăpăm de submarinele naziste. Urmăm o rută

foarte spre nord, la o latitudine unde avioanele germane nu se aventurează niciodată.

Americanii au transformat-o repede pe serioasa Queen într-un soi de tripou plutitor, stând în patru labe pe mocheta saloanelor odinioară selecte, sumedenie de bărbaţi îşi petrec zilele şi jumătate din noapte jucând fantastice partide de craps42 un pumn de dolari mototoliţi în mâna stângă, in timp ce cu dreapta mătură covorul că să

adune întruna zarurile, să le aducă la buze pentru o sărutare magică şi să le arunce la nesîrşit, cu un gest de semănator. Acum aproape două

mii de ani, legionarii romani jucau cu zaruri asemănătoare cămaşa fără

cusături a lui Hristos. Jucătorii de pocher ocupă toate mesele. E o hărmălaie, o forfotă şi o dezlănţuire ca de balci.

Uimitor e faptul că în fiecare dimineaţă, timp de o oră, vînzoleala asta uriaşă încetează ca prin farmec. Vociferările se opresc 42 Joc de noroc asemănător cu barbutul (Nt.) 140

Edgard Thomé – Parasutati in infern

brusc, lăsând locul unor ordine precise, şi toţi pasagerii, cu uniformele la fel de spilcuite ca pentru paradă, cu colacul de salvare în poziţia reglementară, se află pe punţi, repetând exerciţiile de părăsire a navei.

Timp de o oră, disciplina de galeră a marinei regale engleze îşi reia drepturile, fără putinţă de apel.

Subofiţerii noştri provin în cea mai mare parte din infanteria colonială. Destul de tineri cu toţii ca să suporte un antrenament sângeros, dispun totuşi de acea experienţă caracteristică bătrânelor cătane „care au văzut multe la viaţa lor" şi caracteristică mai cu seamă

soldatului francez : împăcaţi o dată pentru totdeauna cu carenţele superiorilor, au deprins obiceiul să se descurce singuri, şi-o fac destul de bine.