— Vă va spune bucuroasă tot ce ştie! răspunse Sir Walter şi amândoi se îndreptară spre camera cenuşie.

— Nu prea face impresia că-i frecventată de stafii, exclama Hardcastle când pătrunse în frumoasa odaie, în care soarele se răsfăţa în voie.

— Nu s-a schimbat nimic de-atunci, nu-i aşa?

— De ani de zile nu s-a schimbat nimic.

— Vă rog, descrieţi-mi cum l-aţi găsit pe căpitanul May. Poate că domnul Lennox ar putea să se aşeze în locul său dacă-şi mai aminteşte întâmplarea!

— Să-mi amintesc? N-am s-o uit în viaţa mea, zise Henry. Întâi l-am văzut din grădină. Privea afară, îngenunchiat pe banca asta.

— Deschideţi vă rog fereastra.

Henry imita poziţia mortului, şi Hardcastle făcea la fel.

— Vă rog să faceţi rost de o scară. Vreau să examinez zidul şi de afară. Ideea mi-a descoperit multe lucruri, Sir Walter. Dacă-mi aminteşti la prânz vă voi povesti o istorie, cu ideea, viaţă şi moarte! Pe aici se poate foarte uşor intra şi ieşi.

— Nu chiar aşa uşor! Până la pământ sunt 11 metri.

— De unde ştiţi?

— Poliţiştii care au făcut primele cercetări, au măsurat-o luni.

— Au măsurat însă şi tăria zidului?

— Nu ştiu!

Hardcastle continuă examinarea camerei:

— Mobile vechi. Foarte vechi, pare-se.

— Bunicul meu le-a adus din Spania.

— Sunt foarte valoroase, desigur.

— Presupun.

— Splendide sculpturi. Şi uşa aceasta?

— Nu-i uşă, ci un dulap în perete, răspunse Sir Walter şi deschise uşa dulapului, care avea aproape doi metri înălţime, dar era gol. În fund se vedeau nişte umeraşe de haine.

— Într-un ceas, cred că voi termina cu examinarea camerei, domnilor! Voi sta aici până la ora mesei. Ginerele d-voastră se interesa de mobilele vechi?

— După cât ştim, nu. Pe el îl interesa nu conţinutul camerei ci reputaţia de a fi vizitată de stafii. El râdea de superstiţia mea, şi a vrut să petreacă noaptea înăuntru pentru ca a doua zi de dimineaţă să mă tachineze. Voia să „purifice“ camera, cum spunea el.

Hardcastle se aplecă asupra vechilor tablouri în ulei.

— Portrete de familie?

— Da!

— Nici dumneavoastră nu aveaţi încredere în această odaie?

— Da! De la moartea sorei Fonester, mai ales.

— Şi de atunci n-a mai dormit nimeni aici?

— Nimeni. Precis.

— Ați plecat de atunci din castel, vreodată?

— Foarte des. De obicei lunile de primăvară le petrec pe continent, în Italia sau în Franţa. Dar casa nu-i părăsită şi personalul e răspunzător de ea. Camera a fost totdeauna încuiată şi în absenţa mea cheia o păstrează Ablhan Masters, intendentul meu. Şi el împărtăşeşte repulsia mea pentru aceasta cameră.

Detectivul stătea cu mâinile în buzunar şi dădea din cap.

— Superstiţia este o putere ciudată. Noaptea o hrăneşte, de unde expresia:

„puterea întunericului“! Nu v-aţi întrebat de ce spiritiştii lucrează totdeauna în întuneric?

— Fără îndoială, spre a fi mai accesibilă spiritelor.

— Dar de ce e noaptea propice tuturor apariţiilor şi fenomenelor supranaturale?

— Revelaţiile se întâmplă de obicei noaptea. Spiritiştii spun că spiritelor le este mai uşor să se materializeze în obscuritate.

— Da, pentru că atunci e timpul când corpul omenesc este mai obosit şi mintea mai slabă. Am observat că asupra unora noaptea are o influentă deprimantă.

Mi-amintesc de o crimă celebră pe care am bănuit-o apărând în timpul nopţii.

Ucigaşul era îmbrăcat şi grimat, ca victima. Strigorii au decăzut. Valul de superstiţii prezente şi interesul tot mai mare pentru ocultism este o urmare a războiului, iar mediumii ca şi prezicătorii trag foloase din acest lucru. Îi pedepsim pe aceşti pungaşi, dar nu pe naivii care se duc la ei. Dacă ar fi după mine aş da şase luni închisoare, tuturor femeilor şi bărbaţilor care-i frecventează și-i încurajează pe aceşti escroci. Strigorii nu suferă lumina științei, aşa cum nu pot lucra la lumina zilei.

— Sunteţi poate sigur pe ce spuneţi.

— Nu totdeauna dar, în privinţa aceasta, da, Sir Walter. Am văzut prea multe.

Metafizica e neapărat condamnabilă.

Sir Walter începu să-l considere pe Hardcastle cu neplăcere. Cu toate că acesta vorbea foarte calm, în cuvintele sale era ceva batjocoritor şi provocător.

— În chestiunile acestea trebuie să vorbiţi cu Mr. May, căruia nu-i va fi greu să

vă răspundă.

— Preoţii nu văd aici nicio dificultate, şi degeaba discuţi cu ei, întrucât nu pleacă

dintr-un acelaşi punct de vedere. Ce spune domnul May?

— Eu cred, că în cameră există un spirit invizibil, care are puterea de a acţiona asupra oamenilor Nu spune dacă este un spirit rău sau bun!