— Moartea e un atac, unchiule, cel mai grozav ce se poate năpusti asupra unui om. Te rog să-mi îngădui să stau împreună cu Mr. May. El se va ruga, iar eu voi veghea.
— Dumneata introduci tocmai elementul de care trebuie să mă feresc mai mult, obiectă preotul. Prevederea omenească şi armele omeneşti nu vor face decât să mă
stingherească.
Plin de tulburare, May strigă:
— De ne-ar da Dumnezeu un semn!
— Eşti tulburat, zise Sir Walter după o scurtă tăcere în care nimic nu se întâmplă, şi nu ştii ce spui. Mâine vor începe cercetările pe care le cred necesare şi pe care lumea întreagă are dreptul să le ceară. Dacă nicio dezlegare nu se va ivi, atunci sunt gata să iau în consideraţie propunerile dumitale şi sunt sigur că toţi oamenii cu frica-n Dumnezeu, se vor ruga împreună cu dumneata.
— Credinţa dumitale, e slabă? răspunse May, şi plecă zicându-le noapte bună.
— E foarte enervat, zise Mannering. Ar trebui să fie sub pază, atât camera cât şi el.
După ce plecară toţi, Sir Walter urcă treptele împreună cu nepotul său şi amândoi se opriră o clipă în faţa camerei cenuşi. De când cu nenorocirea uşa rămăsese larg deschisă şi înăuntru ardea o lampă puternică. Nimeni n-avea voie să
intre în cameră, afară de Sir Walter şi Henry.
— Am cuvântul tău de onoare că nu intri în cameră în noaptea asta zise Sir Walter. Starea preotului este în aşa fel încât trebuie să-i dau dreptate lui Mannering.
Nu cumva să întreprindă May ceva din proprie iniţiativă, de aceea te rog să-l observi. Dacă vine te rog să mă chemi îndată. Mă gândeam să spun lui Countes şi Masters să te ajute dar asta va da loc la prea multe comentarii.
— Nu, nu. Am eu grijă de el, fii liniştit. Cred că va fi foarte obosit şi va adormi repede.
— Asta-i şi părerea mea. Îmi pare rău că nu te pot ajuta dar sunt extrem de obosit. Se despărţiră şi Henry se duse în partea de apus a castelului unde era găzduit May. De-abia la răsăritul soarelui, May se duse în camera lui. Veghea lui fusese inutilă căci Septimus May nu dăduse niciun semn de viaţă toată noaptea.
V
PUTERI INVIZIBILE
Peter Hardcastle sosi la Chadlauds pe la orele zece dimineaţa din Paddington. De la Newton Abbot sosi cu automobilul. Detectivul avea în urma sa o viaţă încărcată
şi încununată de succes. Mijloacele teatrale extraordinare pe cam le întrebuinţa pentru scopurile sale, şi fantasticul meseriei sale îl făcuse eroul tuturor sufletelor romantice. Toate femeile erau amorezate de el şi s-ar fi putut căsători şi retrage în viaţa particulară oricând.
Totuşi nu avea timp pentru femei căci nu-şi iubea decât meseria. Munca sa care-l punea în contact cu latura întunecoasă a societăţii făcuse din el un cinic. Totdeauna fusese nevoit să se bazeze numai pe propriile sale puteri şi conştiinţa iscusinţii sale unită cu o nezdruncinată îndărătnicie şi cu dedicare totală „artei“ sale, cum o numea el, îl făcuseră în douăzeci de ani o celebritate mondială. Tatăl său avusese o mică
prăvălie iar mama sa ţinuse un restaurant.
În serviciul statului, Peter Hardcastle ajunsese la vârsta de 40 de ani, dar acum voia să plece de la Scotland Yard şi sa lucreze ca detectiv particular. Misterul din Uradlach era ultima sa însărcinare oficială.
Cazul, ale cărui amănunte le cunoştea foarte bine îl interesa şi ştia că pricinuise o senzaţie mondială. Ca om de afaceri îşi dădu seama ce va însemna pentru viitoarea lui practică dezlegarea unei astfel de taine. De la început se văzu ce poziţie luase în faţa lucrurilor şi Sir Walter, asupra căruia vorbele preotului făcuseră o impresie mult mai adâncă decât el însuşi îşi îngăduie să vadă, se găsi în faţa unei concepţii cu totul opuse.
Hardcastle nu dovedea nici urmă de superstiţie. După dorinţa lui nimeni nu ştia cine se ascundea sub titlul de „prietenul lui Sir Walter“. Peter era un mare actor.
Venit în atingere cu toate straturile societăţii, putea, graţie darului sau de imitaţie să
pară ca exterior şi intelect din orice clasă socială ar fi vrut. Credea că poate imita nu numai formele exterioare ale mediului înconjurător dar însăşi mentalitatea respectivă.
Hardcastle nu era prea înalt, avea părul blond, şi o figură cu expresia feminină.
Avea ochi cenuşii, buzele foarte subţiri iar când vorbea lăsa să se vadă două şiruri de dinţi puternici. Faţa sa incoloră n-ar fi izbit pe nimeni. De altfel acesta era însăşi
scopul său, în vederea căruia învăţase arta de a se grima şi de a-şi schimba timbrul vocii.
Sir Walter fu surprins de mutra comună a lui Hardcastle şi de tinereţea sa. El îşi închipuise cu totul altfel pe celebrul detectiv şi felul de a vorbi lui Hardcastle, măsurat şi rece ca şi înfăţişarea lui mediocră, îl duceau mult în eroare.
Totuşi Sir Walter observă că are de a face cu un om care nu se subestimează.
Fără a fi arogant, arăta oarecare siguranţă şi voinţă, care-şi exercită imediat influenţa şi făcu să fie uitată înfăţişarea lui prea obişnuită. În timpul dejunului vorbi puţin, dar urmări cu atenţie conversaţia. Îl observă pe Henry care vorbea rar, dar îl privea cu mult interes. Hardcastle era bine instruit, cu mult mai bine decât cei de faţă.
Preotul reveni la propunerea sa din seara din ajun, fără ca Hardcastle să lase într-un fel oarecare să se întrevadă mirarea sa.
— Legea spune că între cei morţi şi cei vii nu este nicio legătură, răspunse el preotului care socoti aceasta drept o provocare.
— Asta este o supoziţie pe cât de neroadă pe atât de învechită, care a fost de mult depăşită de experienţă, şi ar fi timpul ca astfel de blasfemii să fie şterse din legi.
Trebuie să spun astfel deoarece legea calcă aici cuvântul lui Dumnezeu şi multe legi votate de parlament n-au făcut decât să aducă nenorocire pe pământ. E vremea ca legile învechite să fie împrospătate pentru uzul unei noi generaţii.
— Afirmaţia din urmă se conformă, şi cu vederile mele, zise Hardcastle.
Henry spera o obiecţie. Îl interesa părerea lui Hardcastle asupra teoriei spiritiste.
— Goethe a spus că materia nu poate exista fără spirit şi nici spiritul fără
materie. Sunteţi de aceeaşi părere, d-le Hardcastle?
— În parte. Materia poate exista fără spirit şi avem destule dovezi, dar sunt convins că spiritul fără materie nu poate exista.
