Panica şi isteria se abătură asupra servitorimii care fugea de casă ca de ciumă.

Mary plecă de lângă tatăl său spre a linişti spiritele, spunându-le că cu toate cele ce se întâmplaseră, nu mai era acum niciun motiv de teamă.

— Dacă ar fi fost un duh rău atunci n-ar fi avut nicio putere asupra d-lui May,

care era un sfânt. Liniştiţi-vă şi nu vă fie teamă. Nu-i nicio stafie. Dacă ar fi fost vreun diavol ar fi trebuit să se supună preotului. Vasăzică în odaie există o primejdie naturală, pe care nu o poate descoperi decât cel ce intră înăuntru. Peste două ceasuri poliţiştii de la Scotland Yard, vor fi aici, şi fiţi siguri că vor descoperi adevărul. Trebuie să staţi aici până la sosirea lor. Dacă fugiţi veţi fi aduşi îndărăt.

Vă rog, pregătiţi dejunul şi fiţi cuminţi. Nu-i frumos din partea voastră să vă părăsiţi stăpânul tocmai acum când este lovit de nenorocire.

Începură să fie mai încrezători şi menajera se alie părerilor lui Mary. Apoi Mary se duse în bibliotecă la tatăl său. Un servitor fusese trimis după doctor şi deoarece Mannering era absent, trebuia să meargă până la New Abbot. Mary îl rugă pe Masters să exercite influenţa sa asupra personalului şi-i povesti ce făcuse ea.

— Slavă Domnului, că sunteţi atât de energică, Mistress Mary. Vorbiţi lui Sir Walter şi încercaţi să-i daţi să bea ceva alcool. A primit un şoc groaznic.

Sir Walter era într-adevăr nimicit şi în grija ei pentru el, uita de propria sa durere.

Mary povestea mai târziu că în cursul acestui lanţ de groaznice întâmplări, fusese mereu silită să-şi concentreze întreaga voinţă pentru lucruri secundare, uitând astfel propriul său chin sufletesc.

De-abia acum Sir Walter deveni conştient de greşeala care costase viaţa lui Septimus May. Era zăpăcit, năucit şi cu totul cufundat în gândurile sale. În starea sa, nu mai putea fi stăpân pe sine şi într-o uitare egoistă spuse lucruri pe care el însuşi le-ar fi condamnat dacă le-ar fi auzit din gura altora.

— Întâmplarea aceasta a distrus teoriile lui May şi ale mele. De ce l-am crezut?

De ce m-am lăsat convins?

— Nu-ţi mai face idei acum!

— Ai putea să zici: „Nu ţi-am spus eu?“ Dar n-ai să faci asta, nu-i aşa? Aveai dreptate, când voiai să-l reţii pe nefericitul acesta aseară, de pe drumul nebunesc pe care apucase. Moartea lui nu e de niciun folos cerului. Recunoscând asta, suntem la capătul credinţei noastre.

— Duhurile rele nu ar fi avut nicio putere asupra lui, dacă mai există un Dumnezeu sincer! zise Mary.

— Atunci este altceva. Dacă nu-i duh, atunci e un om. Un diavol omenesc – pe care-l vor descoperi poliţiştii. Mă vor întreba de ce am sacrificat încă o viaţă. Ironia sorţii, ca tocmai eu care sunt atât de credincios, dintr-o nebunie superstiţioasă… dar ce vor zice autorităţile? Sunt pregătit să sufăr pedeapsa, Mary. Nimic din ce poate îndura un om, nu poate egala ruşinea şi bănuiala pe care le simt asupra mea.

— Nu vorbi astfel. Nu-i demn de tine. Nimeni nu are dreptul să-ţi ceară

socoteală de părerile tale. Mulţi s-ar fi lăsat convinşi ieri de d-l May şi nici astăzi nu ar recunoaşte adevărul, ci ar spune că May e fericit, căci a murit fără dureri. Trebuie să ne gândim la el tot aşa ca la Tom. Nici eu nu vreau să fiu tristă. Sunt necăjită doar că nu ne putem explica misterul.

— Dar autorităţile vor găsi motivul, vor prinde ucigaşul şi mă vor dispreţui pentru că am ascultat spusele unui posedat. May era posedat, să ştii!

— Avea ceva convingător, care mă vrăjea şi pe mine, când îl ascultam.

— Ar fi trebuit să te sprijin în loc să fiu de partea lui.

— Acum ştie totul şi e lângă Tom. Trebuie să ne gândim că sunt fericiţi şi că

acolo sentimentele celor rămaşi în viaţă nu au importanţă.

— Cine trăieşte, şi cine-i mort? Nici asta nu ştim. Autorităţile au cerut să facă ele cercetări speciale, şi din moment în moment Hardcastle poate să respire şi să

trăiască – dacă au dreptate.

— Ce spui tu? zise Mary fixându-l cu privirea. Sir Walter părea că-şi pierde minţile.

— Spun, că n-au vrut să recunoască moartea lui Hardcastle, şi Henry cu Mannering l-au transportat la Londra. Poate că s-a reîntors la viaţă! De ce nu? Nu era nicio probă vizibilă. S-a mai auzit de stări de transă şi de moarte aparentă, care pot înşela chiar pe cei mai buni medici. Nu s-au mai îngropat oameni vii? Poate că

am fi putut să-l înviem pe May dacă am fi ştiut şi noi cum.

— Atunci… zise Mary cu ochii holbaţi, şi tăcu.

De-abia acum Sir Walter îşi dădu seama ce făcuse.

— Iartă-mă Doamne. Nu, Mary, asta nu! E o prostie, o nebunie, mi-a venit aşa!

Să nu-ţi închipui că eu le dau mai multă crezare decât Henry sau Mannering. Henry a văzut destui morţi şi nu se poate înşela. Tom era mort şi iubirea ta a simţit la fel.

Exclus să fie vreo greşeală.

— Voi încerca să nu mă mai gândesc la asta, zise ea cu toată stăpânirea de sine de care era în stare. Dar dacă Hardcastle trăieşte să ştii că am să înnebunesc.

— Nu trăieşte. Mannering ar fi ştiut cu siguranţă până acum.

— Totuşi e posibil şi atunci va fi readus la viaţă şi d-l May.

— E grotesc, şi mai înspăimântător decât însăşi moartea. Goneşte gândurile astea din jurul tău, draga mea.

— Cât mai avem de suferit până vom şti adevărul? Nu, n-am să înnebunesc, dar trebuie să ştiu totul astăzi încă. Până atunci nu mai pot nici mânca, nici dormi şi dacă nu-mi vor spune, să ştii că am să mor.

— Asta-i îngrozitor, strigă Sir Walter îngălbenindu-se. Eu care mă credeam atât de tare, sunt aşa de slab încât îmi uit propria mea fată şi vorbesc despre lucruri care trebuiau să-i rămână ascunse. Poţi fi răzbunată, Mary, căci din clipa aceasta sunt un om zdrobit. Încrederea în mine a dispărut. Orice aş fi suferit, dar ca să te uit pe tine, şi să te rănesc aşa cum am făcut…

— Nu vorbi astfel, tată, suntem încă împreună. Du-te în camera ta şi odihneşte-te. Uite, nu mai sufăr. Nu putem schimba trecutul, şi cine ar mai vrea când crede într-o viaţă viitoare, chiar dacă mi-ar sta în putinţă nu l-aş mai aduce pe Tom înapoi.

Îl consolă şi-l duse în odaia lui. Aştepta detectivii şi cu toate că ei nu-i puteau spune nimic despre Hardcastle, nădăjduia să-i vină în curând vreo ştire.

Când veni doctorul, un prieten al lui Mannering, nu putu decât să constate moartea, şi cu toate că ştia despre speranţele celor din Londra, era sigur de sine.

— Dacă omul acesta nu-i mort, atunci n-am văzut în viaţa mea niciun mort.

Petele morţii se şi cunosc, şi ele nu apar niciodată la un om viu! Despre ceilalţi care au murit aici nu pot spune nimic, dar în cazul acesta moartea-i sigură şi peste 24 de ore orice profan o va vedea. Uite cum stau lucrurile: cei din Londra au citit un articol senzaţional apărut în „Deutsche medizinischen Wochen schrift“, despre cazul unei femei intoxicate cu morfină şi care fusese luată drept moartă. Nu mai dădea niciun semn de viaţă, pulsul nu mai bătea şi respiraţia nu era perceptibilă. Şi totuşi trăia fără oxigen, lucru care până acum era socotit cu neputinţă.

Deoarece nu exista nicio dovadă de moartea ei, doctorii i-au mişcat picioarele şi pieptul, până când după câteva ceasuri femeia a început să respire. După 24 de ore îşi recăpătase conştiinţa şi vorbirea. S-a stabilit că otrava împreună cu aerul rece al nopţii i-au amorţit nervii şi au adus trupul într-o stare vecină cu somnul, în care cerinţele lui erau minime.

Cazul acesta a trezit speranţe la Londra, şi ca să ne facem datoria vom duce cadavrul într-o cameră încălzită şi vom încerca toate mijloacele de reînsufleţire.

Doctorul tocmai începuse operaţiile sale când sosiră cei patru detectivi. Erau toţi poliţişti vestiţi şi şeful lor, un domn cărunt, asculta cu atenţie istorisirea evenimentelor scurse de la sosirea lui Peter Hardcastle. Sir Walter personal dădu această relatare, şi inspectorul Frith, care-l văzu cât era de tulburat, făcea tot posibilul să-i facă istorisirea cât mai uşoară.

Poliţiştii veniseră fără vreun plan preconceput şi se interesau serios, căci ştiau că

oficialitatea ţinea foarte mult la luminarea acestui caz. Ca Hardcastle, om de o celebritate mondială să moară în aşa fel, fusese o surpriză nu numai pentru colegii lui, dar pentru întreg publicul care urmărea cu simpatie succesele sale.

Noii veniţi aveau puţine speranţe pentru viaţa lui Hardcastle, iar după ce auziră