Noi ştim însă sigur că Hardcastle o mort şi nu-i nevoie să o mai chinuim cu astfel de presupuneri fantastice.
— Îţi mulţumesc pentru prevederea dumitale, zise Sir Walter şi preotul aprobă şi el. Henry Lennox făcu preparativele pentru călătorie. Apoi urmă recomandaţiile doctorului şi-l transportară pe Hardcastle în ambulanţă, tratându-l ca şi cum şi-ar fi pierdut doar conştiinţa. Totul nu era decât o farsă caraghioasă după opinia lui Mannering, a cărui tristeţe nu-i apăru decât în timpul călătoriei. El duse cadavrul la Newton şi transportă targa în vagonul salon, ataşat la Plymouth. Încercă să menţină
temperatura cu sticle calde la cap şi la picioare.
— Vor vedea ei, zise batjocoritor, că cu toată căldura artificială, răceala morţii a şi început să intre în trupul acestui nefericit. Dacă autorităţile recunosc moartea n-am nimic de zis. Poate însă că nu. Poate că nu mai sunt la curent cu noile descoperiri.
Nici Mannering, nici Henry nu se gândiseră prea mult la Chadlauds.
Extraordinarul misiunii lor le ocupa minţile şi abia în zori, când trenul înainta cu greu prin ceaţa ce prindea să se limpezească, începu Henry să vorbească despre verişoara lui.
— Sper că bătrânii n-o vor nelinişti pe Mary astă seară. I-am spus unchiului Walter că May, după mine, nu e întreg la cap şi va încerca din nou să-l învingă pe unchiul Walter, în lipsa noastră.
— Crezi că persistă în dorinţa lui, după toate câte s-au întâmplat?
— Ai uitat ce s-a întâmplat? Ai fost prea ocupat.
— Nu, Mary m-a rugat să-l liniştesc pe socrul ei şi să-l fac să vină la masă. Cred că a mai cugetat de atunci asupra faptului şi a văzut că se joacă cu moartea.
— Nici gând. „Viitorul e al meu“, astea au fost ultimele sale cuvinte, ceea ce înseamnă că nu a renunţat să petreacă noaptea aceasta în camera cenuşie.
— Trebuia să-mi spui asta, înainte de a fi plecat. Ne putem bizui pe Sir Walter care ştie ce urmări grozave poate avea, indiferent că nebunul acela nu le vede.
— Îmi pare rău că trebuie să te neliniştesc, dar am impresia că nu ne mai putem bizui nici pe unchiul meu. Era foarte zbuciumat azi, şi pe drept cuvânt. Realitatea
i-a jucat o festă atât de înfricoşătoare, încât mă tem ca nu cumva să încerce acum o soluţionare supranaturală.
— Vrei să zici că-l va lăsa pe May să doarmă în camera cenuşie?
— Cred că nu, căci alaltăieri seara i-a interzis-o cu energie, şi m-a rugat chiar să-l supraveghez pe May. Totuşi, de când cu moartea lui în plină zi, a devenit mai maleabil, şi eu nu sunt acolo ca să-l sprijin.
— Acum e prea târziu. Dacă a fost să se întâmple ceva, apoi până acum s-o fi întâmplat. Să sperăm că au rămas cu mintea întreagă.
— De aceea, spun, că mă tem să n-o neliniştească pe Mary. Ea e fără putere faţă
de ideile socrului său şi nici nu se poate împotrivi vreunei hotărâri a tatălui ei.
— Nu ne mai chinuim aşa cu gândurile. Cum va fi cu putinţă, vom telegrafia după veşti.
O ploaie puternică bătea în geamurile vagonului şi furtuna care-i însoţea se potrivea cu gândurile lor sumbre.
— Acum mă gândesc la copacii din Chadlauds şi pariez că la întoarcerea mea, unchiul Walter o să-mi spună o poveste întunecată cu ţigle aruncate de pe acoperiş.
— Dacă asta ar fi totul, nici nu mi-ar păsa, zise Mannering, dar mi-ai băgat în suflet o nelinişte infernală. Dacă iar se va întâmpla ceva, atunci se va spune că Sir Walter ar fi trebuit s-o ştie mai bine ca oricare altul.
— Şi ştie mai bine, dar acum e zdruncinat rău. Totuşi nu-mi fac sânge rău ca dumneata. Mary e împotriva lui May şi chiar dacă unchiul ar fi de partea lui, nu cred că va ceda.
— Cred şi eu că nu. Ar trebui ca odaia să fie păzită de poliţie.
— Chiar aşa va fi de mâine înainte. Poţi fi sigur că de data aceasta cercetările nu vor înceta până nu se va ajunge la un rezultat oarecare. Nu înţeleg doar pentru ce zece oameni ar fi mai buni decât unul singur, chiar dacă ar exista vreun pericol palpabil. Dacă chestia e supranaturală, atunci cu atât mai puţin.
Dr. Mannering nu răspunse, căci citea într-o agendă, pe care avea de gând s-o predea poliţiei londoneze.
— Bietul băiat. Credea că va da de cap afacerii, cum scria el aici, şi când colo ea i-a dat lui de hac.
— Tot timpul părea sigur de succes, şi nici nu se sinchisea de primejdii, zise Lennox. Cercetarea atentă a agendei dezvăluia lucruri interesante. Colegii lui ştiau că Hardcastle ţinea un jurnal al activităţii sale criminalistice, şi în unele din agendele lui pe care le răsfoiră apoi, găsiră indicaţii în observaţii care erau sortite unei prelucrări ulterioare. Aici regăseau cugetările pe care i le inspirase camera cenuşie înainte de a-l surprinde moartea.
— „Exclusivitatea este cheia succesului“, scria el. Întrebuinţează toată
inteligenţa ta, şi nu cruţa nimic, spre a izola tot ceea ce nu are directă legătură cu scopul tău. În nouă cazuri din zece, calea directă e cea mai bună. În clipa când cauţi
urma pe drumuri lăturalnice sau când laşi metafizica să intre în combinaţiile tale, se produce o zăpăceală întreagă, care se complică cu atât mai mult cu cât înaintează
cercetările. Numai în romane, se întâmplă ca un caz complicat la culme să se dezlege printr-un amănunt neînsemnat.“
„În cazurile reale trebuie să iei problema de gât. Arta înşelăciunii aparţine în primul rând criminalilor, şi numai apoi celor care-i urmăresc. Odată ce-ai reuşit însă, să pui mâna pe un caz neobservat, garanţiile de succes sunt considerabile. E
imposibil însă să te poţi ocupa de un caz fără a amesteca şi pe altcineva. În viitor, Scotland Yardul va lucra după concepţii cu totul diferite. Trebuie ca munca detectivilor să fie uşurată, nu îngreuiată. Totul trebuie ţinut secret, mai ales persoana detectivului respectiv, care ar trebui să umble pe la locul crimei, de cele mai multe ori deghizat. Ei vor…“
Aici se terminară reflecţiile lui Hardcastle. Afară de aceasta mai era o schiţă a camerei cenuşii şi altceva nimic. Când moartea-l lovise, gândurile lui Hardcastle erau cu totul depărtate de camera cenuşie.
O serie de fapte urmaseră plecării doctorului din Chadlauds şi Mary se găsea din nou acum în faţa unui lucru înfricoşător. E greu pentru o femeie tânără să convingă
pe un bătrân, mai ales când e vorba de lucruri în legătură cu religia. Sir Walter se dăduse de partea preotului şi la cină, Septimus May îi făcu din nou propunerea.
— În sfârșit suntem liberi, zise el. Providenţa a voit ca cei care erau de altă
părere să plece, şi astfel voi putea să-mi fac datoria fără a mai fi împiedicat.
