credem că e vorba de o forţă misterioasă şi răuvoitoare, căreia îi daţi acum din nou prilejul să facă vreun rău. Ceea ce s-a întâmplat, trebuie să fie opera vreunui nebun şi cine ştie dacă el nu se ascunde chiar printre servitorii acestei case.

Detectivul cel bătrân îl asculta cu interes, deşi oarecum supărat că propriile sale idei erau exprimate de altcineva, dar şeful său răspunse:

— S-a dovedit totuşi că nicio forţă nu a fost exercitată asupra victimei şi de aceea sunt convins că nu există niciun pericol. Ne vom apăra aşa cum n-au făcut ceilalţi până acum. Precauţiile noastre vor împiedica orice posibilitate de atac. Se

înţelege că nimic nu ne poate opri de la acest lucru. N-aş mustra pe nimeni care s-ar da în lături, dar datoria e datorie, şi noi toţi am întâmpinat multe primejdii şi mai mari. Spusele d-voastră, d-le doctor, sunt foarte interesante, şi sunt de acord că va trebui să căutăm explicaţia acestei crime în afara camerei cenuşii, dar trebuie să ne convingem că ne aflăm în faţa unei crime. Vom începe mâine şi vă rog să ne scuzaţi dacă nu vă dăm amănunte, dar noi lucrăm după metode proprii. Principiul nostru este surpriza şi mai ales să nu vorbim despre ceea ce avem de gând să facem.

— Şi dacă mâine dimineaţă veţi fi găsiţi toţi morţi?

— Atunci vom fi morţi şi alţii vor duce cercetările mai departe spre a găsi cauza.

— Aveţi vreo bănuială?

— Da, Sir Walter. Am spus asta unui ziarist, care a izbutit să pătrundă aici azi dimineaţă. Vă rog să-i îndepărtaţi pe ziarişti şi pe fotografi.

— Am şi dat ordine în acest sens.

— E greu, căci sunt nişte draci împieliţaţi şi le face plăcere să ne bage beţe-n roate. Pe ei nu-i interesează reuşita ci doar vreo veste senzaţională pentru blestematele lor de ziare.

În seara următoare cei patru detectivi erau la lucru. Se convinseră că vor rămân nestingheriţi, până când vor apărea din nou.

Mannering rămase cu Sir Walter şi Lennox. Era neliniştit şi zdrobit, dar ceilalţi nu împărtăşeau îngrijorarea sa. Henry era plin de speranţă şi merse voios la culcare.

Sir Walter, care dormise două ore după amiază, hotărî să vegheze toată noaptea.

— Bietul May, zace acum în bibliotecă, zise el, şi voi veghea acolo împreună cu Mary. E datoria noastră faţă de mort. Mâine va începe instrucţia şi-l putem transporta în parohia sa.

— Omul acesta şi-a ridicat singur viaţa, zise ca încheiere d-rul Mannering.

VIII

VEGHEA

Cu toate că i se pregătise o cameră, doctorul Mannering nu rămase acolo. Era prost dispus şi enervat. Nu era îngrijorat pentru el, şi mai puţin pentru detectivi a căror indiferenţă pentru sfatul său îl supărase. Se temea pentru Sir Walter şi se hotărî să nu-l piardă din ochi, sperând ca bătrânul să adoarmă în bibliotecă. Coborî în odaia mortului şi găsi pe Sir Walter şi pe Mary citind amândoi. De-o parte era sicriul lui Septimus May. Picioarele mortului erau acoperite cu un buchet mare de trandafiri albi. Sir Walter se nelinişti pentru Mannering.

— Încă nu te-ai culcat? Ai să te îmbolnăvești. De zile întregi eşti în picioare şi mâine vei avea destul de lucru. Fii înţelegător şi odihneşte-te măcar, dacă nu poţi dormi.

— Nu pot dormi noaptea asta. Ştiu că în curând nebunii aceia care se joacă cu moartea vor avea nevoie de mine.

— Nu trebuie să-i tulburăm. Trebuie să-ţi mărturisesc că acum când nu mai am nicio răspundere şi nimic de rânduit, mă simt mult mai bine. Acelaşi sentiment l-am avut şi la sosirea lui Hardcastle, dar n-a durat mult. Acum sunt gata să dau piept cu oficialităţile. Dacă n-am avut dreptate în chestia preotului sunt gata să primesc judecata semenilor mei.

— N-avea nicio teamă. Semenii dumitale n-au dreptul să te condamne, şi în ciuda oricăror greşeli legile sunt logice. Mulţi oameni ar fi făcut la fel. Când raţiunea bâjbâie prin întuneric, atunci orice mister se explică în mod supranatural.

De pe urma acestei situaţii, mulţi exploatând încrederea oamenilor, au făcut averi considerabile. May era ferm convins că teoria lui asupra morţii fiului său era cea adevărată, şi a înţeles să te convingă şi pe dumneata.

Eu sunt cel din urmă care să te condamn deşi îmi pare rău că l-ai lăsat să

făptuiască ceea ce el credea că este o sfântă datorie. Niciun judecător creştin nu are dreptul să te întrebe. Puterea care acţionează şi care este răspunzătoare de toate aceste lucruri nu-i cunoscută încă şi dacă cei patru de sus vor fi loviţi de ea, asta nu va fi decât o nouă dovadă pentru dumneata.

Sir Walter puse cartea cu rugăciuni deoparte. Ultimele întâmplări îl apropiaseră

şi mai mult de biserică şi privi mirat la Mannering:

— N-aş fi crezut niciodată că vei ajunge să spui aşa ceva. Pari să fii mult mai puţin sceptic ca înainte, pe când eu sunt din ce în ce mai sigur că nu poate fi vorba decât de o cauză materială.

— De ce?

— Pentru că May era apărat împotriva unui demon. Dacă el ar fi eliberat duhul şi l-ar fi gonit din casa mea, ar fi putut Dumnezeu să nimicească pe însuşi trimisul său? Însuşi May declarase la sosirea sa aici, că nu vede ca un om să poată depăşi legile materiei prin credinţa sa. Dacă, aşa cum se spunea la cină, ar exista un nebun în casa asta, care să posede un mijloc de distrugere infailibil, atunci e limpede că

bietul May, era faţă de această primejdie tot atât de puţin apărat ca oricare dintre noi.

— Dar teoria aceasta e tot atât de puţin probabilă ca şi cea supranaturală.

Cunoaştem bine pe toţi din casă, nu-i aşa? Şi nu numai dumneata, dar şi Mary şi Henry. Pe mulţi dintre ei i-am îngrijit chiar eu. Ştii pe vreunul asupra căruia să se poată îndrepta bănuiala?

— De fapt, pe niciunul.

— Să fi schimbat ceva războiul? întrebă Mary. Se ştie că anumite răni şi anumite şocuri nervoase, lasă oamenii perfect sănătoşi deşi raţiunea lor e atinsă.

— Asta-i adevărat, şi eu am observat cazuri, când oamenii plecau din sanatoriu, îşi continuau activitatea în mod normal şi la un moment dat se ivea slăbiciunea mintală. Cunosc câţiva oameni în sat, care au păţit astfel dar la niciunul în timpul războiului, care n-a lăsat nicio urmă.

— Fred e tot atât de sănătos ca şi mine, răspunse Sir Walter, poate mai sănătos.

— Nu cred ca să fie vizat cineva din casă, dar dacă poliţiştii vor mai fi în stare mâine să continue cercetările, atunci vor bănui pe toţi din casă şi vor găsi un mare număr de nervoşi şi de isterici, măcar printre femei. Totuşi nu-i meseria lor să

stabilească dacă cineva-i nebun sau nu, şi atât ei cât şi noi ştim că nu-i nimeni din casă amestecat.

— În nicio familie n-au fost mai puţine secrete ca într-a noastră.

— Să dea Dumnezeu ca dimineaţa care vine să facă lumină, zise Mary.

— Nu prea sper. Orice s-ar întâmpla, am impresia că vom fi chemaţi la Londra pentru interogatoriu.

— Sunt pregătit pentru asta, şi nu voi părăsi ţara fără permisiunea lor. Totuşi ar trebui să-şi dea seama că eu sunt cel mai în măsură să doresc dezlegarea misterului.

— Atunci trebuie să te cruţi. Vă rog pe amândoi să vă odihniţi. Mortului nu-i mai puteţi ajuta şi veghea nu face decât să vă risipească energia în zadar. A trecut miezul nopţii şi-i timpul să dormiţi.

— Puţini vor fi cei care vor găsi linişte în noaptea aceasta, zise Sir Walter. Eu rămân aici.

Mary ieşi din odaie împreună cu Mannering. Acesta se duse în sala de biliard şi

se plimbă prin cameră până când fără să se mai gândească la cei patru oameni de sus, se pomeni deodată în faţa uşii de la camera cenuşie. Dar nu ajunse până la ea căci din umbră ieşi cineva care-l opri luminându-i faţa cu o lanternă. Probabil că

unul din detectivi stătea de pază în timp ce ceilalţi trei se aflau în cameră.

La zgomotul glasurilor, uşa camerei cenuşii se deschise, şi o apariţie ciudată se ivi, o fiinţă nelămurită cu ochii sclipitori dintre care atârna ceva ca o mică trompă

de elefant. Detectivii purtau măşti de gaze. Inspectorul se răsti la Mannering.