anunţ că patru fete-n casă şi Jackson, vor să plece mâine dimineaţă. Anne Main, a doua fată-n casă, a plecat adineauri împreună cu tatăl ei, care a venit s-o ia. Mă
iertaţi că am amintit de aceste lucruri. Menajera vă va spune mâine totul amănunţit.
— Isterici! zise Sir Walter, totuşi nu-i învinovăţesc. E firesc. Povesteşte-le ce ai auzit aici şi că d-l May are intenţia să vadă odaia în numele Domnului. Spune-le înainte de a merge la culcare să se roage pentru el.
Masters insistă:
— Totuşi, cred c-ar fi bine ca Sfinţia Sa să mai lase Scotland Yardul să facă o ultimă încercare. Am citit multe despre stafii şi am auzit că e periculos să stai lângă
ele. Nu pentru viaţă, ci pentru moarte. Mulţi au înnebunit şi au trebuit să fie închişi, şi dacă-o fi sau nu adevărat, eu rog totuşi pe Sfinţia Sa să-mi admită hotărârea de a petrece noaptea aceasta în camera cenuşie împreună cu d-sa. Stafiile nu au putere asupra a doi oameni dintr-odată şi înăuntru e lumină, ceea ce vă va face să vă
stăpâniţi nervii. Cred că nu mai dorim încă un caz de moarte. Şi aşa mâine vor năvăli fotografii şi ziariştii şi de-abia voi putea să apăr castelul de ei.
— Şi Henry se îngrijorează de lucrul acesta! observă Mary.
— Şi eu nu pot ieşi din punctul meu de vedere. Aveţi dreptate, dar propunerea aceasta va împiedica revelaţia pe care o aştept.
— Ce aştepţi? întrebă Mary. Crezi că ai să vezi ceva, sau să ţi se va povesti cum şi de ce a murit Tom?
— Oricum, ar fi o binecuvântare pentru cei în viaţă!
— Asta ar fi nimica toată, făcu Masters. Dar d-l Septimus condamnă curiozitatea lor.
— Nu nădăjduiţi nimic şi nu vă mai gândiţi la ce se va întâmpla, până când eu nu vă voi povesti ce s-a întâmplat, zise el. Poate că mă aşteaptă o veste, poate că mi se va face o confidenţă nepreţuită pentru neamul omenesc, nu pot să vă spun, dar nici nu mă gândesc dinainte ce va fi. Poate că mă voi ruga până dimineaţa în zadar sau poate că voi ajunge în faţa unei fiinţe, pe care n-a văzut-o încă ochiul omenesc. Cine ştie?
— Eşti admirabil, şi e întăritor să întâlneşti o credinţă atât de aprigă, răspunse Sir Walter. Nu ţi-e teamă, nu ai nici umbra unei îndoieli?
— Nimic, decât o nevoie puternică de a îndeplini misiunea sufletului meu. Dacă
aş şovăi, dacă aş avea o umbră de nesiguranţă, n-aş avea succes, fiindcă orice slăbiciune m-ar depune fără apărare în mâinile spiritului.
Chiar şi Masters spuse ceva despre credinţa neclintită a preotului, când intră în odaia servitorilor:
— E cel mai neclintit om pe care l-am văzut vreodată. Ai impresia că ar fi în stare să oprească vântul sau ploaia. Mi-au cerut şi mie părerea, dar ce pot face vorbele împotriva unei voinţe de fier. La început mă cam îndoiam şi Sir Walter la fel a spus că nu credea la început, dar acum e convins şi aşa trebuie să fim cu toţii.
Pariez că preotul va doborî fiinţa aceea necunoscută, fără să piardă un fir de păr. Şi eu şi Sir Walter am vrut să veghem împreună cu el dar a refuzat, zicând că singurul lucru ce-l putem face e să ne rugăm pentru el. Şi n-avem altceva de făcut decât să-i urmăm dorinţa.
Evident că toţi locuitorii casei merseră tot atât de tulburaţi şi de neliniştiţi la culcare ca şi în ziua precedentă. Numai Sir Walter se simţea refăcut trupeşte şi sufleteşte. Mary îi dădu un somnifer, şi cu toată furtuna violentă, Sir Walter adormi îndată. Mary, înainte de a se culca, însoţise cu toţi pe May până în camera cenuşie încă puternic luminată. Septimus May îşi luase stiharul şi patrafirul căci el vedea în ceea ce se pregătea să facă o slujbă divină, tot atât de sfântă şi de importantă ca oricare altă ceremonie religioasă.
Furtuna biciuia ferestrele şi făcea să tremure geamurile. După ce făcu semnul crucii, May intră în cameră numai cu Biblia în mână. Apoi se întoarse şi spuse noapte bună. „Aveţi încredere!“ acestea fură ultimele sale cuvinte.
Apoi închise uşa şi până coborî îl şi auzi rugându-se cu glas tare. Sir Walter ordonă lui Masters să stingă toate luminile şi-i trimise pe toţi la culcare.
Vorbele evlavioase care făcuseră atâta impresie asupra lui Masters începură să-şi piardă puterea şi pe când se gătea să se culce, deveni din ce în ce mai puţin încrezător de cât declarase mai înainte. Speranţa sa se transformă în vociferare şi-şi închipui ce s-ar întâmpla dacă totul ar sfârşi iar rău. Se temea pentru Sir Walter căci dacă o nouă viaţă se stinge acolo, el putea fi acuzat de a fi uşurat sinuciderea lui May, şi lucrurile ar fi luat o întorsătură gravă. Grija lui cea mare era pentru Sir Walter nu pentru May. Neputând să doarmă îşi aprinse pipa şi se hotărî să facă ceva deşi se temea să nu înrăutăţească situaţia prin vreo intervenţie nefericită.
Nici Mary nu dormea, cu atât mai mult cu cât ea nu fusese de acord cu planul lui May, şi acum îşi făcea amare reproşuri de a nu se fi opus cu mai multă înverşunare.
Mii de idei îi treceau prin minte. Apoi liniştea nopţii o făcea să uite grija prezentului şi propria ei durere. Evenimentele extraordinare care se aglomeraseră de câteva zile îi slăbiseră inima şi ea era bolnavă fără să ştie. Nervii erau încordaţi la maximum şi printre lacrimi şi suspine trăi în închipuire încă multe zile cu iubitul ei. Apoi se gândi din nou la prezent, se rugă pentru May, întrebându-se de ce nopţile furtunoase, sunt atât de lungi.
Deodată auzi nişte zgomote neobişnuite, sări din pat şi îmbrăcă repede o haină
de casă. Dar picioarele ei şovăiau să treacă pragul. Se opri tremurând. Dacă nu
mergea totul bine? Dacă nu va mai auzi vocea preotului?
După o secundă de ezitare se decise totuşi, dar nu ştia ce va trebui să facă dacă nu va auzi vocea lui May. Furtuna urla în toate tonurile deasupra castelului Chadlauds.
Se auzeau copacii trosnind sub apăsarea ei. Mary păşi pe coridor. Spre uimirea ei auzi paşi grăbiţi dinspre camera cenuşie.
— Cine-i acolo?
— Dumnezeule! Mă iertaţi, doamnă!
— Ce faci acolo, Masters?
— Acelaşi lucru ca şi d-voastră! Vreau să mă uit după Sfinţia Sa. Lumina arde, se vede prin gaura cheii, şi d-l May se roagă încă. Se pare că duhul cel rău se ţine departe de el, şi mă simt mult mai bine ca acum un ceas. Fantoma nu are putere asupra unui om care se roagă în felul acesta. Dar dacă rugăciunile îl împiedică, asta înseamnă că are urechi şi prin urmare trăieşte.
— Crezi, Masters? şopti ea.
— Da, doamnă, dacă ar fi fost o putere naturală atunci rugăciunile lui ar fi fost zadarnice şi l-ar fi nimicit. Detectivul a murit într-un ceas, şi d-l May este înăuntru de patru ore.
— Ai vreo nădejde?
— Da, doamnă, şi dacă goneşte stafia atunci merită să ajungă episcop. Totuşi cei de la Scotland Yard nu-i vor da mâine crezare. Vor presupune că cineva din casă
vrea să înlăture din drum pe ceilalţi, dar neavând nimic cu d-l May l-a lăsat în pace.
Mergeţi în camera d-voastră, doamnă, să nu răciţi. Dacă nu voi adormi, voi veni din nou peste un ceas, două.
