— Da.
— E aici?
— Va sosi în cursul zilei. A plecat cu cadavrul lui Hardcastle la Londra.
— De ce?
— Doctorul Mannering l-a rugat să-l însoţească.
— Mai aveţi să ne spuneţi ceva?
— Atât doar, că Hardcastle în convorbirea pe care am avut-o, spunea că
dezlegarea nu trebuie căutată chiar în camera cenuşie, căreia nu-i dădea decât o importanţă secundară. Se interesa mai ales de viaţa ginerelui meu şi relaţiile lui cu ceilalţi oameni. Am impresia că punea în legătură moartea lui May cu lucruri exterioare camerei cenuşii. Acum cred că afirmaţia lui este contrazisă de evenimente. E limpede că primejdia este în camera cenuşie, şi că este aceeaşi care a operat în cazul lui Tom May ca şi al lui Hardcastle, şi acum în urmă al lui Septimus May.
— Faptele vorbesc astfel, aprobă Frith. După ce am văzut situaţia şi am vizitat camera cenuşie, vom fi toţi de acord să începem lucrul întâi acolo. Înţelegeţi că
înlăturăm orice explicaţie supranaturală. În timp ce Hardcastle cerceta trecutul lui Tom May, noi ne vom interesa în special de camera cenuşie. Cercetările noastre vor fi deocamdată mult mai simple decât ale lui Hardcastle. Avem două căi, şi succesul nostru depinde de faptul dacă vom lua pe cea mai lungă şi prin urmare zadarnică, sau pe cea mai scurtă care să ne ducă direct la scopul propus.
— V-aş fi recunoscător dacă m-aţi lămuri puţin, zise Sir Walter.
— Bucuros, când va veni timpul, îl refuză politicos Frith. Înţelegeţi că munca noastră trebuie să rămână absolut secretă.
— Da, e adevărat, deoarece încă nici nu ştiţi dacă nu cumva eu sunt răspunzător de toate. Sper doar că nu veţi descoperi vreo crimă oribilă.
— Sunt de aceeaşi părere, şi de aceea vorbesc de două căi. Mai degrabă nu
credem într-o crimă şi moartea lui Septimus May întăreşte această presupunere.
Acum vom avea o consfătuire şi vă rugăm să ne introduceţi mai târziu în camera cenuşie.
— Încă o întrebare. Hardcastle a lăsat soţie şi copii?
— Nu! Era burlac şi trăia cu mama sa. Astăzi dimineaţă e din nou examinat, şi deşi nimeni nu-şi face iluzii, totuşi trebuie să se întreprindă tot ce-i posibil. A fost un mare om!
— Veţi fi anunţat din Londra?
— Da. Pe la prânz cred!
Sir Walter plecă şi Masters îi instală pe detectivi în patru camere alăturate. Cei patru nu erau desigur de acord, căci în timp ce se plimbau în grădină, doi dintre ei se alăturaseră de Frith, în timp ce al treilea luase poziţie pentru cea de a doua posibilitate amintită de Frith.
Primii trei credeau într-o înlănţuire de împrejurări care provocaseră decesurile din camera cenuşie. Al patrulea, un om mai bătrân şi rivalul lui Frith, credea într-un asasin, probabil nebun. Îşi amintea un caz asemănător şi credea că nebunul se ascundea chiar printre locuitorii castelului. El îşi pregăti munca sa în sensul acesta, dar nu-şi exprima gândurile.
Nici lor nu le era străină invidia, care uneori e motorul unor acţiuni admirabile.
Fiecare voia să dezlege el problema şi se ştia că cel mai bătrân nu va renunţa la teoria sa. Totuşi conştiinţa primejdiei le era comună, şi Frith ordonă ca nimeni dintre ei să nu lucreze singur, fie în camera cenuşie, fie aiurea.
O telegramă sosi la prânz de la Scotland Yard pentru Frith. Moartea lui Hardcastle era confirmată. Vestea fu comunicată lui Sir Walter şi pentru prima oară
în viaţa lui se bucură astfel de moartea unui semen al său. Pentru el şi pentru Mary vestea aceasta era o uşurare imensă.
După un scurt răgaz, detectivii îşi începură activitatea. După ce examinară toate amănuntele camerei cenuşii, scoaseră afară pe gang obiectele, mobilele, tablourile şi statuile. Refuzară orice ajutor dar cerură să nu fie deranjaţi. Apoi examinară
camera goală: ciocăniră pereţii, cercetară căminul, ca nu cumva să aibă legătură cu vreo cameră alăturată, deşi spre răsărit camera era ultima.
Nu lăsară nimic necercetat şi rupseră chiar o bucată din tapet pe care o examinară cu multă atenţie. Apoi scoaseră covoarele, smulseră câteva scânduri din podea, dar nu descoperiră nimic care să le arate că praful secular ar fi fost deranjat de cineva, afară de cadavrul uscat al unui şobolan. Atenţia lor se îndreptă apoi asupra tavanului, spânzurară un bec electric foarte aproape de tavan, pătrunseră în pod deasupra camerei şi niciun centimetru de loc al grinzilor de stejar masiv nu rămase neexplorat. Apoi făcură experienţe cu apă şi cu fum, ca nu cumva să existe o comunicare cât de mică între pod şi cameră. Totul era însă în ordine.
Apoi priviră cu de-amănuntul tavanul splendid sculptat al camerei, dar nu
descoperiră nimic suspect. Lucrarea aparţinea unor vremuri când oamenii nu lucrau de mântuială. Arta mergea mână în mână cu meşteşugul.
Când, târziu după amiază sosiră Henry şi Mannering, detectivii terminaseră
examinarea camerei cenuşii.
Autorităţile fuseseră înştiinţate de moartea lui Septimus May, şi rugate să
îndeplinească numai formalităţile absolut necesare. Detectivii erau convinşi acum că nu există nicio legătură între camera cenuşie şi exteriorul ei, şi se hotărâseră, de comun acord să petreacă noaptea înăuntru. Totuşi ei supuseră toate obiectele unei noi verificări şi în urma rezultatului nu se hotărâră să aşeze din nou camera în rânduiala ei primitivă. Din nou refuzară orice ajutor şi interziseră accesul altor persoane în acea parte a casei. Cu toată primejdia, în credinţa că patru vieţi nu puteau fi nimicite în acelaşi timp se pregătiră de înnoptare. Nu se temeau de ce li se putea întâmpla, căci niciunul dintre ei nu credea în vreo explicaţie supranaturală a misterului. Inteligenţi şi deprinşi cu astfel de lucruri, erau siguri că trebuie să existe o posibilitate de a explica totul în mod ştiinţific. Nici nu aşteptau prea multe de la această veghe, dar se supuseră ordinului lui Frith şi considerară totul ca o pregătire pentru munca de a doua zi. Odată ce era dovedit că foştii ucigaşi nu puteau acţiona împotriva unor oameni înarmaţi, însemna că se puteau începe cercetările pentru o crimă obişnuită. Porniră la lucru şi hotărâră ca a doua zi de dimineaţă să cerceteze toată casa şi pe toţi locuitorii ei.
Primiră bucuroşi invitaţia la masă a lui Sir Walter. Erau prezenţi Lennox şi Mannering şi serveau Masters cu Fred. Ascultară cu mult interes rezultatul autopsiei lui Hardcastle şi povestiră multe întâmplări din viaţa acestuia.
Mannering povesti cum toate încercările de reînsufleţire fuseseră zadarnice, cum analiza chimică şi microscopică nu dăduseră niciun rezultat. Nu se găsise nici cea mai mică pricină de moarte. Hardcastle era perfect sănătos şi moartea lui rămânea o enigmă pentru ştiinţă. Aceste relatări făcură o adâncă impresie asupra detectivilor.
Henry observă că nu băuseră nimic şi că nici nu fumau după masă. La nouă se sculară şi cerură să nu fie deranjaţi până dimineaţa.
D-rul Mannering socoti de datoria sa să-i pună în gardă.
— Ascultaţi domnilor, zise el. Acum sunteţi convinşi că originea acestor întâmplări trebuie căutată în afara camerei. Şi eu sunt de aceeaşi părere. Trebuie să
