— Să dea Dumnezeu ca dimineaţa care vine să facă lumină, zise Mary.
— Nu prea sper. Orice s-ar întâmpla, am impresia că vom fi chemaţi la Londra pentru interogatoriu.
— Sunt pregătit pentru asta, şi nu voi părăsi ţara fără permisiunea lor. Totuşi ar trebui să-şi dea seama că eu sunt cel mai în măsură să doresc dezlegarea misterului.
— Atunci trebuie să te cruţi. Vă rog pe amândoi să vă odihniţi. Mortului nu-i mai puteţi ajuta şi veghea nu face decât să vă risipească energia în zadar. A trecut miezul nopţii şi-i timpul să dormiţi.
— Puţini vor fi cei care vor găsi linişte în noaptea aceasta, zise Sir Walter. Eu rămân aici.
Mary ieşi din odaie împreună cu Mannering. Acesta se duse în sala de biliard şi
se plimbă prin cameră până când fără să se mai gândească la cei patru oameni de sus, se pomeni deodată în faţa uşii de la camera cenuşie. Dar nu ajunse până la ea căci din umbră ieşi cineva care-l opri luminându-i faţa cu o lanternă. Probabil că
unul din detectivi stătea de pază în timp ce ceilalţi trei se aflau în cameră.
La zgomotul glasurilor, uşa camerei cenuşii se deschise, şi o apariţie ciudată se ivi, o fiinţă nelămurită cu ochii sclipitori dintre care atârna ceva ca o mică trompă
de elefant. Detectivii purtau măşti de gaze. Inspectorul se răsti la Mannering.
Acesta-şi spuse numele şi se scuză. Trebuie însă imediat să părăsească coridorul.
— V-am rugat să nu ne deranjaţi. Ne daţi explicaţiile mâine dimineaţă.
Doctorul se întoarse asigurându-i că uitase. Nu-şi dăduse seama că era bănuit ca toţi cei din casă şi după interdicţia formală de a se apropia de camera cenuşie fapta lui atrăsese atenţia poliţiştilor asupra lui. A doua zi însă nu izbuti să înţeleagă mai mult decât în timpul nopţii.
Un ceas după aceea îl căută pe Sir Walter sperând să-l găsească dormind. Dar stăpânul castelului citea mereu şi părea foarte calm.
— Mi-e teamă de Mary. Stăpânirea de sine îi minează nervii. Ar fi trebuit de mult să plece dar nu vrea fără mine.
— Nu va mai dura mult, căci poate chiar azi totul va fi descoperit. Şi eu sunt de părere să călătoriţi.
— Am de gând să plec în Italia, acolo-i place lui Mary, la Florenţa de pildă.
— Părăseşti Chadlauds?
— Cu neputinţă căci este căminul strămoşilor mei. Dacă totul va rămâne însă
nedezlegat, atunci voi zidi uşa, fereastra şi căminul camerei cenuşii, dacă
autorităţile nu vor avea nimic împotrivă. Mai degrabă însă aş umple-o cu pietre, aşa ca nici să nu mai existe.
— Asta n-o poţi face, răspunse practicul doctor. Greutatea pietrelor ar surpa tavanul camerei de dedesubt. Dar poţi s-o condamni dacă detectivii nu vor reuşi.
— Aşteptasem atâta de la rugăciunile preotului. El şi-a primit totuşi răsplata, fiindcă acum este lângă fiul său pe care l-a iubit atât de mult. Rugăciuni vor mai fi multe, Mannering. Teama pe care am avut-o de publicitate, numele meu trecut în toate ziarele, toate s-au sfârșit. Viaţa mea e terminată şi dacă privesc îndărăt pot spune fără ocol că n-am cunoscut realitatea existenţei decât prea puţin, şi am crezut că viaţa mea comodă era ceva obişnuit, ca şi cum aveam griji şi suferinţe. Cred că
orice om îşi închipuie că sarcina lui este cea mai grea, dar nenorocirile mele au pătruns până în oase. M-au pus la stâlpul infamiei, şi mi-au târât numele în noroi.
— Nu trebuie să vorbeşti aşa, Sir Walter. Fiecare ştie că n-ai nicio vină, şi crede astfel; ce-i cu asta? Nu poţi stârpi calomnia de pe lume, şi-i foarte frumos că poţi vorbi atât de liniştit. Cât despre mine, noaptea asta presimţirea mă nelinişteşte tot mai mult. Mi-e indiferentă soarta acestor oameni care n-au voit să-mi urmeze sfatul.
Dar sunt om şi eu, şi cu gândul la primejdia care-i ameninţă nu pot sta astfel, ca şi
când aş aştepta moartea unui pacient.
Când în zăpăceala mea, adineauri am fost sus, i-am văzut umblând cu măşti şi cu arme. Dar dacă suntem în faţa unei puteri oarbe, necunoscute şi insensibile, care acţionează fără greş, viaţa a zece oameni e tot atât de mult în pericol ca şi a unuia singur. În orice caz s-a văzut că această putere activează ziua tot atât de bine ca şi noaptea, şi lucrând după toate aparenţele, în mod automat, e imposibil să i te împotriveşti.
— Poate că ar putea fi învinsă printr-o forţă spirituală!
— Exclus, Sir Walter.
— Mă mir că mai poţi avea astfel de idei absolute după câte am pătimit. Dar acum, du-te te rog şi te odihneşte. Eşti numai piele şi oase, nu eşti de fier, cum îţi închipui.
— Mă duc să mănânc şi să beau ceva, zise Mannering. Şi vă las puţin liniştit.
— Găseşti tot ce vrei în sufragerie. Am dat dispoziţie gândindu-mă că poate li se va face foame detectivilor.
— Să-ţi aduc puţin whisky, sau ceva de mâncare?
— Nu. Nimic te rog.
Doctorul plecă şi după ce se ospătă îl cuprinse somnul. Se împotrivi totuşi.
Aprinse o ţigară, şi-şi reluă plimbarea, hotărât să rămână treaz până se va sfârși veghea celor din camera cenuşie. Erau orele trei trecute. Se aşeză pe o treaptă şi auzi zgomote de glasuri şi de paşi. Se schimbau rolurile: cel care stătea de pază
schimbă postul cu unul din colegii săi. Totul părea în perfectă ordine. Mannering se întoarse în sala de biliard şi se trânti pe o sofa dormind câteva minute, îndată însă se trezi şi se dojeni pentru slăbiciunea lui. La ora şase merse la Sir Walter. Bătrânul veghease tot timpul şi aşteptase dimineaţa adâncit în gânduri.
— Ce groaznică a fost noaptea asta, zise el. Se părea că duhul lui May era lângă
mine. Cum le merge detectivilor?
