Începusem să mă poticnesc. Îndoiala își făcea încet loc. Și nu e vorba despre genul obișnuit, accidental, de îndoială superficială. Vorbesc despre soiul acela care se înfige cu colții și începe să sugă încet, și fără milă, toată
nenorocita de viață din tine.
Privind retrospectiv, chiar eram un trist. De fapt, eram total distrus. Mă
învârteam prin casă neras, în halat de baie, abia dacă mai comunicam cu nevastă-mea, darmite cu lumea largă de dincolo de ușa casei. Pe atunci, singurul lucru care mă scotea din amorțeală – singurul lucru care mă ținea VP - 32
cât de cât în mișcare – erau zilele petrecute cu Sheila.
Când ne-am întâlnit prima dată, eu eram într-o stare mai bună. Eram încă
optimist și speram că sunt pe cale de a urca înapoi pe scara profesiei. După
mine, doar ghinionul mă făcuse să nu am de lucru o perioadă așa de îndelungată. Duff și cu mine ne întâlneam cu Sheila și Molly în plimbările noastre prin golf. Lăsam câinii din lesă, să alerge liberi, și noi ne povesteam ce-am mai făcut peste zi. Apoi duceam câinii la ea acasă, unde ei se zbenguiau prin curte în timp ce noi ne terfeleam împreună. Era o diversiune foarte plăcută.
Lucrurile s-au schimbat. Pe parcursul următorului an am început amândoi să ne afundăm treptat într-o gaură doar a noastră. Nu a fost din pricina niciunuia din noi, ci a haosului care răscolea viețile fiecăruia. Eu deveneam tot mai descurajat în visul meu, tot mai fără speranță de a mă
întoarce la vechea glorie profesională, iar Sheila se târa din ce în ce mai greu prin mlaștina relației cu soțul ei, o relație care devenea tot mai fracturată.
Slujba lui îl ținea pe drumuri în cea mai mare parte a timpului și Sheilei îi devenise limpede că el avea o aventură cu una dintre colegele de serviciu împreună cu care călătorea. Durerea acelei revelații (pe lângă ceea ce eu înțelesesem deja că era un abuz emoțional permanent din partea lui) o făcea realmente să fie dată peste cap.
Aceste circumstanțe au avut în paralel efectul de a ne împinge tot mai aproape unul de altul și, în același timp, de a ne îndepărta tot mai mult.
Fiecare din noi era izolat în propriile frustrări și într-o furie mută și ne agățam unul de altul cu disperare, ca să nu fim definitiv înghițiți. Era tot ce puteam face, ca să nu cedăm definitiv și să ne abandonăm întunericului.
Am renunțat la orice pretexte. Nu ne mai întâlneam să ne plimbăm prin golf cu câinii. Imediat ce Rebecca pleca la serviciu, îl lăsam pe Duff să alerge prin curtea din spate și mă duceam la Sheila acasă. Am început să vorbim tot mai puțin. Nu prea era nevoie de conversație, pentru că niciunul din noi nu avea mare lucru de zis. Tot ce voiam să spunem o făceam cu trupurile noastre. Sheila a început să lase ușa de la intrare deschisă și doar paravanul de plasă o mai despărțea de fiara care acum îi făcea vizite acasă. Treceam de ușa cu pricina și găseam ceea ce mi se pregătise. Uneori, sărea pe mine de îndată ce intram, mă împingea în peretele cel mai apropiat și începea să mă
devoreze. Alteori, stătea goală pe canapea, așteptându-mă să o brutalizez.
Ne-am găsit un ritm al nostru, în tăcere. Ne măsurăm din priviri și ne dădeam seama imediat care din noi avea o trebuință și ce anume ne era necesar. L-am transformat în felul nostru de a ne comunica frustrările și resentimentele născute în cealaltă parte din viața noastră. Pășeam dincolo de pragul ușii, aruncam o privire unul spre celălalt și înțelegeam instantaneu VP - 33
care din noi avea nevoie să fie regulat și care va fi cel ce i-o trage.
Asta ne stimula. După o perioadă în care ne-am limitat doar la living, Sheila a început încet, încet să mă convingă să urcăm. Ne-am regulat pe scări, proptiți de peretele din hol și, în final, în patul lor. Ideea că i-o puneam ei în locul unde dormeau împreună, ca ea să i-o tragă lui, a devenit un excitant nemaipomenit pentru ea și apoi și pentru mine. Mă făcea să mă simt mai viril, ca și cum eram din nou bărbatul în casă. Nu în casa mea, să fim înțeleși, dar asta chiar nu avea importanță. Sheila își plimba degetele peste obrazul meu neras pe când eu i-o înfigeam cu sârg și, pentru prima dată
după mult timp, m-am simțit din nou în largul meu. Mă simțeam sălbatic. Și smintit. Ceea ce m-a determinat să fac următorul pas.
— Hmm, zice, privind prin dormitor și cercetându-l atent.
— Ce-i?
Mă uit la ea cum analizează fiecare detaliu al spațiului acela.
— Nu așa mă gândeam că arată locuința ta.
— Ai venit cumva aici să faci un tur de prezentare pentru revista de arhitectură?
Sheila se întoarce spre mine, își mușcă buza și își strecoară mâna între crăcii mei.
— Știi de ce am venit, zice și începe să-mi desfacă nasturii cămășii cu mâna cealaltă. Ești sigur, deci, că nevastă-ta n-o să ajungă acasă prea curând?
— Ce-ar fi să nu vorbești de nevastă-mea?
Îmi aud vocea, stridentă.
Sheila mă mușcă de lobul urechii, puțin cam tare, și îmi șoptește:
— Ce-ar fi să mă convingi…
Nu vreau să spun că toate căsătoriile se clădesc pe secrete, dar e sigur că
secretele ajută la întărirea lor. Mai ales când au trecut douăzeci de ani. După
ce am adus-o pe Sheila la noi acasă, am început să simt un fel de împăcare între mine și Rebecca. Cum nevoile îmi erau satisfăcute, amărăciunea și frustrarea mi s-au calmat și ele. Am descoperit față de soția mea o căldură
pe care nu o mai simțisem până atunci, despre care am înțeles că era la fel de latentă ca viața noastră sexuală. Să-mi regulez amanta a devenit supapa prin care eliberam tensiunea existentă între mine și soția mea.
Cred că, într-un fel, s-ar putea spune că am făcut-o pentru ea. Pentru noi.
Pentru căsnicia noastră.
VP - 34
Cinci
REBECCA
DUPĂ
