116

— Dacă te las aici, o să fii amestecată în afacerea asta –

îmi spuse el – şi e vorba aici de nişte persoane periculoase.

M-aş bucura să te ştiu la loc sigur, în afară de orice pericol.

— Cine-i periculos?

— Nigel, Paul, Huddleston – unul dintre ei. Chiar şi Meg.

Până şi ea ar putea mânui un pistol.

— De unde să aibă ea un pistol?

— Ce ştiu eu? Oricum, unul dintre ei este criminalul.

— Nu crezi că te grăbeşti să tragi concluziile? – l-am întrebat. Soţii Bodwell au fost odinioară delincvenţi. Nu ţi se pare probabil ca vreo persoană de teapa lor să-i fi urmărit şi să-i fi împuşcat? Chiar tu mi-ai spus că n-ar trebui să-mi închipui că există o legătură între toate întâmplările din ultimul timp.

Felix clătină din cap.

— E cam prea mare coincidenţa că evenimentul a avut loc atât de aproape de Allingford. Pesemne că au venit aici aseară şi au asistat la asasinarea lui Imogen, apoi au încercat să stoarcă ceva de la asasin şi pentru asta au fost împuşcaţi.

— De ce împuşcaţi? Sau, dacă tot a avut un pistol, de ce nu l-a folosit şi în cazul lui Imogen, în loc să recurgă, cu atâta stângăcie, la un vătrai?

Felix plescăi din limbă iritat.

— N-am cum să-ţi spun chiar totul. Până una-alta, nu-mi face nicio plăcere să te ştiu la un loc cu indivizii ăştia. O să

dai de belea cu ei.

— Dar eu nu reprezint pentru nimeni un pericol… Nu ştiu nimic.

Veni lângă mine, mă apucă de umeri şi mă zgâlţâi.

— Virginia, nu vrei să faci şi tu o dată cum te rog? Vino cu mine la Londra.

M-am smuls din strânsoarea lui.

— Îmi pare rău, Felix, dar cred c-ar fi o prostie din partea mea. Poliţia ar crede că am ceva de ascuns. Mai bine rămâi tu aici, dacă ţii neapărat să mă iei sub aripa ta.

— Fie, dacă asta ţi-e voia.

— Ce crezi că i-a adus aici? – am întrebat, De ce n-au 117

purces direct în Scoţia, dacă chiar au avut de gând să

meargă acolo?

Părea să nu-mi fi auzit întrebarea, i-am repetat-o.

Izbucni, fără veste, exasperat:

— De unde dracu’ să ştiu? Acolo mi-au zis că se duc.

— Nu cumva au adus miniaturile înapoi?

— Nu, nu, nu! Nu ei le-au furat!

— De unde ştii? Nu ţi-au spus nimic, nu? Sau ţi-au spus?

Ce te face să fii aşa de sigur în legătură cu miniaturile, nu cumva faptul că ştii motivul real care i-a adus aici?

L-am văzut cum îşi încleştează şi-şi descleştează mâinile, făcând parcă un efort teribil să-şi păstreze cumpătul.

— Ascultă-mă – zise el cu un calm sub care se ascundea exasperarea –, poate nu ţi-a trecut prin minte, dar mi-au fost prieteni de nădejde. Vestea morţii lor, căzută din senin, e-o lovitură grea şi stilul tău de-a mă bombarda cu întrebări nu mă ajută cu nimic. Din câte te cunosc, urmează să sugerezi că şi eu am de-a face cu povestea asta. Orice s-ar întâmpla, eu sunt întotdeauna vinovatul, ştiu bine. Nici nu mă aştept la altceva din partea ta. Dar mă aşteptam ca, măcar o dată, să fii şi tu mai delicată.

— Dar nu te-am acuzat de nimic, am zis. Şi sunt sigură că

n-ai nimic de-a face cu moartea lor. Violenţa, ca şi şantajul, nu e genul tău. Mi-a trecut prin minte doar că ai putea şti de ce-au venit.

Felix scutură din cap.

— Nu ştiu cu nimic mai mult decât tine. Nu trebuie să faci mutra asta sceptică. O, Doamne, ce mi-o fi trebuit să vin aici acum două seri? Ştii, mi-am zis că m-ai putea ajuta. Cu cât îmbătrânesc, îmi doresc tot mai mult să-mi schimb modul de viaţă. Cu atât mai mult îmi doresc să fiu genul de om care-ai dori tu să fiu. Şi am venit aici în speranţa că voi găsi… ei bine, un refugiu, să zicem, în timp ce-mi dau silinţa de-a exersa rolul de cetăţean cumpătat, demn de încredere. Şi tot ce ţi-a putut da prin minte este c-am venit să fur nişte bibelouri de la o bătrână aflată pe patul morţii.

— Bietul de tine, iar cauţi un adăpost, i-am sugerat eu. Of, Felix, dacă nu mi-ai fi împuiat de-atâtea ori capul cu texte 118

din astea… Dar rămâi aici, te rog, cât pofteşti. Sunt sigură

că-i un lucru mai înţelept decât s-o tai spre Londra. Mai devreme sau mai târziu poliţiştii tot vor dori să stea de vorbă

cu tine. În locul tău, m-aş duce la ei fără a mai aştepta să fiu căutat.

Oftă sumbru.

— S-ar putea să ai dreptate. O să mă mai gândesc la asta.

Poate o să merg mâine dimineaţă.

N-a mai fost nevoie să se ostenească până acolo, fiindcă au venit ei la noi. Au sosit pe când tocmai luam micul dejun, nu inspectorul-şef Chance, ci sergentul cu părul cârlionţat şi un detectiv de la judiciar.

Avusesem din nou o noapte agitată. Nu-mi dădea pace rugămintea formulată de Felix cu o seară în urmă, pe care o respinsesem din capul locului, fiind de prea multe ori păţită

cu el în trecut. Dar dacă spusese şi el o dată în viaţă

adevărul, nu fusese oare hain şi ipocrit refuzul meu de a-l ajuta?

Crezusem că m-am dezobişnuit să-mi fac griji în legătură