Însă, vorba ta, de ce n-a împuşcat-o? Pot să-ţi spun însă

măcar de unde provenea pistolul. Le-am spus şi poliţiştilor.

Unchiul meu a avut un revolver din primul război mondial şi locul acestuia era în sertarul de jos al biroului din salonaş.

Ţin minte că-l scotea şi mi-l arăta pe când eram copil, deşi în ruptul capului n-ar fi vorbit despre nimic legat de război. Dar arma o păstra ca pe un trofeu şi când a murit, mătuşa Evelyn a păstrat-o în amintirea lui. Asta-nseamnă, bine-nţeles, că ucigaşul soţilor Bodwell trebuie să fie cineva din casă, care ştia unde este ţinut revolverul, nu vreun complice de-al lor din Londra. De fapt – urmă el cu glas scăzut –, acesta este şi unul dintre motivele pentru care am ieşit afară

azi-dimineaţă. M-a îmboldit convingerea că unul dintre cei 125

de-ai casei este ucigaşul Ah, nu exclusiv cei de-ai casei, fiindcă şi Patrick trebuie inclus pe lista suspecţilor. Şi-nţeleg că, din punctul tău de vedere, şi eu mă pot număra printre ei, zise Nigel pufnind într-un râs nervos. Bănuiesc c-ai auzit despre gafa îngrozitoare pe care am comis-o cu miniaturile.

— Că ţi le-ai furat singur? – l-am întrebat. Deci e adevărat?

— Mă tem că-i cât se poate de adevărat? Şi nu-i aşa că nu mă caracterizează deloc gestul ăsta? Adică faptul că am cedat unui asemenea impuls. Unui impuls nesăbuit. Fiindcă a fost curată nesăbuinţă să le fur. La urma urmei, în mod normal, nu sunt un impulsiv, nu? Tu ce zici, sunt?

Cunoşteam puţini oameni care să fie mai puţin impulsivi decât Nigel.

— Hotărât, nu, am răspuns. Dar bănuiesc că toţi avem clipe de slăbiciune.

— Am făcut-o de ciudă, continuă el. Am crezut că i-au fost lăsate lui Imogen şi ea era absolut incapabilă să le aprecieze la justa lor valoare. Ştii că, dincolo de valoarea lor, sunt foarte frumoase. Nici prin gând nu-mi trece să le vând. Pe urmă, după înmormântare, am descoperit că mi-au fost lăsate mie. Cred că-n momentul acela ar fi fost un lucru înţelept din partea mea să recunosc că eu le-am furat. La urma urmei, nu făcusem nimic ilegal. M-a părăsit însă

curajul, şi-n seara aceea, când toată lumea era plecată de-acasă, m-am gândit ce uşor ar fi să le pun la loc. Şi mi-am zis c-o să scap uşor. Dar când am aflat de moartea foţilor Bodwell, am simţit nevoia să spun poliţiei adevărul. Vezi, toată lumea era convinsă că ei sunt cei care le-au furat şi apoi, din cine ştie ce motiv tainic, s-au întors şi le-au adus înapoi, iar asta are o legătură cu uciderea lor. Mi s-a părut, deci, de datoria mea să-mi mărturisesc vina. Foarte umilitoare treabă. M-am simţit al naibii de penibil. Dar acum îmi pare bine c-am trecut şi peste asta şi că mi-am mai uşurat conştiinţa.

— Poliţia m-a întrebat dacă am idee ce i-a adus încoace pe soţii Bodwell, am zis. Le-am spus că n-am.

— La fel le-am spus şi eu. La fel şi Patrick. Şi Paul. Şi Meg.

Îmi închipui că unul dintre noi minte, dar nu ştiu care.

126

— Revolverul pare să trimită la unul dintre voi.

Nigel schiţa un zâmbet în doi peri.

— Să nu uităm că, poate, ar trebui să te avem şi pe tine în vedere, Virginia. Cunoşteai obiceiurile casei destul de bine ca să ştii unde-i ţinut revolverul. Ca să nu mai pomenim de Felix. Azi-dimineaţă Patrick mi-a spus că iar e aici.

— Da, a venit de îndată ce a aflat de uciderea lui Imogen.

— Atunci, deţine vreo informaţie în legătură cu asta?

— Nu, dar îi place să fie mereu în vâltoarea evenimentelor.

E foarte curios din fire. Şi-acum, mă duc să stau de vorbă cu Meg.

— Da, du-te. Biata copilă, e mult prea tânără să fie amestecată într-o poveste atât de cumplită. Nu vreau să zic că tinerii ar fi la fel de sensibili la orori ca vârstnicii. Când îmi amintesc prin ce-am trecut în război, mi se pare că-n zilele acelea m-am purtat uimitor de calm şi imperturbabil.

Mă salută dând scurt din cap şi porni să se preumble pe pajişte.

Am găsit-o pe Meg în bucătărie, spăla apatic o căpăţână de salată. Era mai palidă ca de obicei şi stătea gârbovită

deasupra chiuvetei cu un aer obosit, de parcă ar fi îmbătrânit peste noapte. Când mă auzi intrând, se-ntoarse şi schiţă o umbră de zâmbet.

— Nu-i treaba mea să gătesc, zise ea. Eu sunt secretară.

Dar cineva trebuie s-o facă şi pe asta. Doamna Jones, care o ajuta pe Rita Bodwell la curăţenie, a sunat azi-dimineaţă să

ne anunţe că n-o să-i mai calce piciorul într-o casă unde a fost comisă o crimă. Iar poliţia vrea să rămânem pe loc şi trebuie să mai şi mâncăm. Paul s-a oferit să mă scoată la prânz în oraş, dar acum nu-mi arde să ies. Simt nevoia să

mă ascund. Nu vă vine uneori să vă ascundeţi? Paul zice că

presa precis o să dea buzna curând şi cred c-o să-nnebunesc.

— Dac-or să apară ziariştii, eu una i-aş lăsa în grija lui Nigel, am zis. O să se descurce foarte bine. Nu văd ce motive ar avea să vă deranjeze. Pot să te-ajut la pregătirea prânzului?

— A, nu fac cine ştie ce şi nu-i nicio grabă.

127

Se apucă să rupă salata bucăţele de parcă se răzbuna pe ea.

— Cel mai rău e că-s speriată de moarte. Dumneavoastră

nu?

— Cred că-ntr-un fel, da. Speriată la gândul că cine ştie ce-o să se mai întâmple. Asta voiai să spui?

— Cred că speriată să descopăr ce poate fi viaţa. Totul apare brusc altfel decât am crezut că este şi nimic n-o să mai fie ca înainte. Cred că vorbele mele vă par îngrozitor de copilăroase.

— Mai devreme sau mai târziu toţi trecem prin asta, am răspuns eu.

Eu una trecusem atunci când începusem să-l cunosc mai bine pe Felix.

— Dar dacă eşti norocos, trecerea e mai uşoară decât în cazul tău. Te-a interogat poliţia aseară?

— Da, dar numai sergentul. S-a purtat drăguţ. Nu părea să creadă că eu sunt ucigaşul. Dar probabil că, chiar dacă ar crede aşa ceva, nu şi-ar da-n vileag gândurile. Domnul Chance a vorbit o grămadă de vreme cu domnul Tustin.

Domnul Tustin i-a spus de revolverul din sertarul biroului.

Ştiaţi de el?

— Chiar el mi-a spus adineauri, am răspuns. L-am întâlnit în grădină. Dar ce-i face să creadă c-a fost folosit tocmai revolverul ăsta? L-au găsit?

— Nu cred. La urma urmei, ucigaşul nu l-ar lăsa pur şi simplu la faţa locului, nu? L-ar arunca undeva. Dar cel ţinut ascuns de către doamna Arliss nu mai e de găsit şi, aproape sigur, e arma crimei.

Lăsă salata din mână şi se aşeză la masa din bucătărie.

Arăta palidă şi obosită.