culoare ale unei epoci anterioare, cărora, de curând, le fuseseră adăugate alte grinzi, acolo unde mai încăpuseră, pentru a stoarce locului şi ultima picătură de pitoresc.
Uriaşul şemineu din bar avea nişte butuci pe post de orgă de lumini, iar pereţii erau ticsiţi cu tigăi de încălzit. Sufrageria era discret luminată de lumânări aşezate pe mese şi de tuburi fluorescente ascunse printre grinzi. De obicei, prefer să văd ce bag în gură, dar ştiam că mâncarea este excelentă, deşi scumpă.
Nu eram sigură dacă Felix are de gând să plătească masa sau, la un moment dat, o să-nceapă să bâjbâie după poşeta mea şi-o să-şi strecoare mai multe bancnote în buzunar astfel încât, la apariţia notei de plată, să pară că el e cel care plăteşte, lăsându-i chelnerului impresia că eu sunt invitata.
Aşadar, înainte de-a pleca, m-am asigurat că am la mine destui bani ca să acopăr, la nevoie, nota, mi-am pus o rochie de seară, nu fiindcă la Trandafirul şi Coroana ar fi fost la mare preţ ţinuta, ci fiindcă doream să mă simt cu totul altfel decât mă simţeam toată ziua şi, în timp ce mă îmbrăcam, mi-am dat seama că-mi pare bine că iau cina în oraş, fie chiar şi cu Felix. În ziua aceea nu făcusem cumpărături şi dacă am fi mâncat acasă, ar fi însemnat să prăjim o omletă sau să
desfacem nişte conserve.
L-am lăsat pe Felix să comande şi, uitându-mă la el, mi-am zis că aerul lui de distincţie, atât de potrivit vârstei pe care o avea, evolua frumos. În sinea mea mă-ntrebam cum de reuşise să ajungă aici. Din cine-şi făcuse un model? Din amintirile legate de tatăl său? Din câte ştiam, îşi detestase tatăl, dar asta nu înseamnă că n-avusese pentru el o admiraţie profundă. Nu că aş fi avut informaţii demne de crezare la adresa lui, dar, dintre toate versiunile servite de Felix cu privire la copilăria lui, ajunsesem aproape s-o cred pe aceea potrivit căreia tatăl lui a fost militar de carieră, s-a însurat doar după pensionare, cu o femeie mult mai tânără
decât el, care la momentul potrivit l-a părăsit, lăsându-l pe Felix în grija lui. Taică-său s-a combinat cu o altă femeie şi, cum pe-atunci viaţa din sătucul din Norfolk, unde se stabilise, era mult mai închistată decât în ziua de azi, familia 105
a ajuns ostracizată. Felix a crescut cu sentimentul că este un proscris, aflându-şi de mic copil refugiul în visare. Şi pentru ca lucrurile să meargă şi mai prost, taică-său era un om violent, ale cărui porniri afective, aproape sentimentale, faţă
de feciorul său se preschimbau într-o clipită în năucitoare răbufniri de mânie. Totuşi, s-a îngrijit ca Felix să primească o educaţie aleasă, deşi acesta ura şcoala aproape la fel de mult ca şi pe propriul cămin. Nu putea tolera nicio formă de autoritate.
Simţeam că povestea asta e, în esenţă, adevărată, chiar dacă taică-său, despre care mi-a spus c-ar fi fost colonel, nu era decât fost sergent, iar şcoala pentru protipendadă la care ar fi fost trimis nu era decât un simplu gimnaziu. Şi se putea să greşesc punând aceste lucruri la îndoială. Câteodată, Felix era în stare să spună adevărul gol-goluţ, chiar dacă în aceste împrejurări era mai puţin convingător decât atunci când minţea.
Comandă somn afumat, câte o porţie de viţel cu ciuperci şi smântână şi o carafă cu vin roşu.
— Aş vrea să pricep şi eu un lucru, Felix, i-am spus după
plecarea chelnerului. De fapt, de ce-ai venit la mine alaltăseară? Nu cumva din cauză că trebuia să te-ntâlneşti cu soţii Bodwell!
— Ai un fix cu soţii Bodwell, spuse el. Ce-are asta de-a face cu ei? Ţi-am mai spus că am avut un drum prin împrejurimi şi m-am gândit c-o să-mi facă plăcere o vizită la tine.
— M-am gândit că poate te-au înştiinţat că doamna Arliss e pe moarte – am zis – şi ai crezut că te poţi alege cu ceva de la ea, cu frumosul, înainte de a-şi da duhul.
— Să ştii că uneori mă bagi în sperieţi, spuse Felix. Auzi, ce-ţi trece prin minte! Doar ştii cât am ţinut la băbuţă.
— Şi a avut şi ea o slăbiciune pentru tine, chiar dacă n-a avut o părere grozavă despre persoana ta. Dac-o luai cu binişorul, pe loc îţi oferea vreun dar care să-ţi amintească de ea, poate chiar ceva de preţ.
— Drept cine mă iei – ce sunt eu, o pasăre de pradă? – mă
întrebă luând o gură de vin. Cred că vulturul este, de fapt, calomniat la modul ordinar, mai ales din cauza urâţeniei lui.
106
Joacă un rol cât se poate de folositor, ca sanitar al naturii, contribuind la menţinerea unui echilibru. Apropo, n-ai observat ce sacru a devenit în ultima vreme echilibrul naturii? Nu ştiu de ce. Natura se dezechilibrează ba într-un sens, ba în altul, de când lumea, şi participarea omului la acest proces, participare absolut înspăimântătoare, nu-i decât ceva firesc.
— Nu l-am lăsat să devieze de la subiect.
— Tu nu eşti urât ca un vultur – i-am zis – şi nu văd nimic sanitar în uşurarea unei bătrâne de câteva dintre valorile ei, şi dacă nu-ţi dădea nimic, nu-ţi era deloc greu să subtilizezi şi să vâri în buzunar, la plecare, nişte fleacuri. Nu riscai nimic, chiar dacă se observa lipsa lor. Prietenii tăi, soţii Bodwell, nu te-ar fi pârât, iar Imogen şi Nigel nu m-ar fi necăjit cu atâta lucru. De-aceea ai venit, nu-i aşa. Numai că
ai sosit prea târziu.
— N-ai decât să crezi ce vrei, spuse Felix pe un ton care la el aducea, efectiv, a mărturisire. Ştiu că n-am cum să te fac să-ţi schimbi părerea pe care o ai despre mine, din moment ce ţi-ai format-o. Dar ţi-am spus ce m-a îndemnat să vin la tine azi. Îţi rămân recunoscător pentru faptul că ai ascuns legătura dintre mine şi soţii Bodwell, dar zău că nu era nevoie şi te sfătuiesc să spui poliţiştilor totul.
— Nu văd cum aş putea., Mi-am cam asumat o obligaţie, nu-i aşa?
— Nu tocmai. O femeie care încearcă să-şi apere bărbatul găseşte întotdeauna înţelegere la cei din jur. Şi adevărul este că n-am cine ştie ce nevoie de protecţie. Am toată încrederea în soţii Bodwell. Sunt sigur că au fost corecţi tot timpul cât au stat aici şi aş băga mâna-n foc că aseară nu s-au aflat pe-aproape, ci în drum spre Scoţia, după cum mi-au spus.
Teoria mea despre această crimă este că are de-a face cu trecutul femeii – cu vreun amant gelos, care nu s-a-mpăcat cu gândul că va fi înlocuit de Huddleston, sau aşa ceva. Ştiai, desigur, că de câtva timp erau amanţi, nu-i aşa?
— De-o zi-două mi s-a înfiripat şi mie această bănuială –
am răspuns –, dar tu de unde ştiai?
— I-am văzut o dată, întâmplător, într-un restaurant. Mi-a 107
sărit în ochi.
— Patrick zice că aseară hotărâseră să se căsătorească.
— Acum zice? După ce a aflat că ea n-are niciun sfanţ? Nu ţi se pare curios?
— Vrei să zici suspect?
— Nu suspect, ci exact cum am zis. Dar cred că pentru mine conduita oamenilor a prezentat dintotdeauna mai mult interes decât pentru tine. Dintotdeauna m-am simţit oarecum frustrat. Dacă aş fi avut un obiect de defulare, aş fi fost cu totul alt om. Cred c-aş fi ajuns artist, scriitor sau poate actor, şi dacă n-aş fi fost nevoit să şparlesc în tinereţe, ca să-mi câştig existenţa…
— Felix – l-am întrerupt eu –, placa asta am auzit-o de nenumărate ori şi cred că se şi apropie un pic de adevăr, numai că până şi un scriitor sau un actor trebuie să se spetească muncind din când în când, şi-apoi, de ce încerci să-mi inoculezi ideea că asasinul e Patrick?
— Uf, dar tocmai asta nu-ncerc.
— Nu? Vorbeşti în dodii, dar până la urmă asta vrei să-mi bagi în cap.
— De fapt, ceea ce încercam să-ţi spun este că dacă e greu de crezut că ar fi vrut s-o omoare pe femeia cu care abia se logodise, evident din dragoste, nu pentru banii pe care ea oricum nu-i mai avea, nu acelaşi lucru poate fi spus despre micuţa secretară, Meg Randall, care ar fi avut motive s-o ucidă pe Imogen. Nu că mi-ar face plăcere ideea asta. Fata e de-a dreptul încântătoare. Mă-mpac de minune cu ea.
