— Ai mâncat cum trebuie? a spus mama, de parcă i s-ar fi aprins un beculeț în creier. Ești îngrijorată de greutatea ta?
— Nu știu, am spus eu. Nu.
— Îți numeri caloriile tot timpul și ți se pare că ai șoldurile groase?
Pentru că te-am văzut cum beai ieri o Cola Zero. Tu nu bei niciodată Cola Zero.
— Era singurul lucru rămas în automat.
Simțeam că nu pot să respir. Parcă aveam pe piept un jucător de rugby care nu se mai oprea din țopăit.6
— Problemele de alimentație sunt foarte răspândite la vârsta ta.
— Nu e asta. Îmi bate inima foarte repede. Încă stăteam cu capul pe genunchi, sub masă.
— Nouă ne poți spune, a zis mama, băgându-și capul sub masă ca să-mi poată vedea fața. Noi te sprijinim. Nu trebuie să fii slabă și frumoasă.
— Ce voiai să zici de inima ta? a întrebat tata, băgându-și și el capul sub masă.
6 Îh. Odată ce începi să mergi la un psiholog, tot ce spui sună obscen.
— Greutatea e o problemă cu care se confruntă feminismul, a spus mama.
— N-are cum să fie legat de inima ei, a spus tata. Are doar cincisprezece ani.
— Tăceți amândoi! am țipat eu.
— Nu-mi spune mie să tac! a țipat mama la mine.
— Nu mă ascultați!
— Nu spui nimic!
Avea dreptate. Așa că i-am spus ce se întâmpla.
Mama s-a ridicat și a lovit cu mâinile în masă.
— Ştiu. Are același lucru ca Greg. Atacuri de panică.
— Greg nu iese niciodată din casă, a spus tata, aplecat sub masă ca să
culeagă niște firimituri care căzuseră pe-acolo.
— Greg are o tulburare psihică. Nu iese din casă pentru că are un atac de panică de fiecare dată când încearcă s-o facă.
— Eu nu sunt ca Greg! am spus eu, ridicându-mi încet capul și încercând să trag aer adânc în piept.
Greg e un prieten de-al tatălui meu care administrează, din apartamentul său, un site de grădinărit. Nu iese nicăieri. Dacă vrei să-l întâlnești, trebuie să te duci la el acasă, cu niște mâncare la pachet. Peste tot sunt numai teancuri de cărți și are vreo patru computere și o mie de plante care blochează toate ferestrele. Pare un tip în regulă, dar cu siguranță e nebun.
— Greg a început ca tine, Roo, a spus mama, ridicându-se și luându-și farfuria cu ea până la telefon. Trebuie să vorbești cu cineva despre asta.
Nu avea niciun rost s-o contrazic. Când se pornește, femeia asta e ca o furtună. A făcut-o pe mama lui Meghan, Sally Flack, care e doctoriță și stă pe strada noastră, să vină imediat la noi ca să-mi verifice bătăile inimii și respirația. Doamna doctor Flack era la masă. Dar a venit, oricum.
Maică-mea are o personalitate foarte puternică.
Mama lui Meghan m-a examinat în baie și a spus că sunt în regulă7, apoi mama și-a petrecut două ore la telefon, descriindu-mi simptomele absolut tuturor cunoscuților noștri și făcându-i pe toți prietenii ei nevrotici să-i recomande niște psihologi.
7 Slavă Domnului că m-a lăsat să-mi ţin sutienul pe mine; nici nu concepeam ca tocmai mama fetei care mă duce la liceu cu maşina să-mi vadă sânii.
Doctorița Z a fost recomandată de prietena mamei mele, Juana. Cred că părinții mei au ales-o pe ea pentru că a fost cea mai ieftină opțiune.
Doctorița Z lucrează după un sistem flexibil, adică tariful e stabilit în funcție de cât își permit oamenii. Inițial am avut mari îndoieli, fiind vorba de cineva recomandat de Juana, care e o autoare cubano-americană
de piese de teatru, cu treisprezece câini și patru foști soți. Mie îmi pare o femeie nebună, dar mama spune că e o artistă. Mama spune că Juanei nu îi pasă de ce crede lumea, și că asta o face o persoană stabilă.
Treisprezece câini sunt prea mulți ca tipa să stea bine cu capul, părerea mea. Limita e cam pe la cinci. La mai mult de cinci câini îți pierzi dreptul de a te numi un om rațional.
Chiar dacă e vorba de câini mici.
Mama m-a dus cu mașina la cabinetul doctoriței Z joi după-amiază.
Am ajuns mai devreme și m-a lăsat să conduc prin parcare, dat fiind că
tocmai îmi luasem permisul provizoriu. Dar asta nu a fost o idee prea bună, exact înainte de a intra la primul psiholog din viața ta și când întreaga ta existență se duce de râpă și nici măcar nu poți vorbi despre asta cu cea mai bună prietenă, pentru că ea reprezintă jumătate din problemă.
De ce? Fiindcă maică-ta o să te înnebunească. Şi o să înnebunești atât de rău, încât psihologul o să te trimită, din prima secundă, la ospiciu.
Ne mișcăm prin parcare doar cu vreo opt kilometri pe oră, dar mama tot respira sacadat, de parcă s-ar fi uitat la un film de groază.
