în piese, nu pierd vremea pe iarbă când e însorit afară; par doar să-și facă
treaba și, cel mult, să practice niște sporturi sau să se facă utili în comitetele de planificare. Despre ei nu apar niciodată zvonuri.
Prin urmare, noi patru eram rezonabil de cunoscute – nu foarte, foarte, dar destul de cunoscute.
Am început să ieșim ca un grup de patru de la începutul clasei a opta, deși eu și Kim eram prietene încă de la grădiniță, când toți o tachinau din cauza casoletei ei cu mâncare (plăcintă cu fasole roșie și tofu), iar eu am făcut schimb cu ea, fiindcă mie nu-mi plăcea oricum untul de arahide și mama numai asta îmi punea. Am ajuns să fim apropiate încă de pe-atunci, iar pentru că eu eram Roo, ea a devenit Kanga.15 Peste câțiva ani ni s-a alăturat și Nora. Nora cea veselă și cu nasul în cărți, înaltă, cu forme, care avea o pivniță plină de costume și un aparat foto de care nu se despărțea niciodată. Apoi, în prima lună a clasei a opta, a apărut în 4. Pilozitate rezonabilă a corpului; abdomen care nu va fi niciodată complet plat şi care chiar s-ar putea spune că iese în relief într-un mod complet ruşinos, după o masă copioasă.
5. O strungăreaţă drăguţă; tendinţa de a transpira în momentele când sunt agitată.
Acum puteţi să vă imaginaţi cum sunt, nu?
12 Domnul James Wallace. Am o slăbiciune pentru el. E din Africa de Sud, are un accent exotic şi e întotdeauna foarte prins de propriile discursuri. Dar e mult prea în vârstă pentru mine.
13 Arată bine şi în costum de baie. Este antrenorul nostru de înot.
14 Ştiu că vă gândiţi că ar fi trebuit să-l trec pe lista pentru psiholog. Acolo ar fi trebuit trecuţi toţi cei pentru care am făcut vreodată o pasiune. Dar l-am lăsat intenţionat pe dinafară. Pur şi simplu e prea prostesc să simţi ceva pentru profesorul de istorie şi politică, e ceva cu totul şi cu totul fără speranţă. În plus, sunt sigură că dacă i-aş fi spus despre asta doctoriţei Z, ar fi crezut că sunt un fel de preferată a profului, ca în piesa aia cântată de Police, Don't stand so close to me. Dar nu sunt. Ştiu că domnul Wallace nu s-ar uita niciodată la mine – iar dacă ar face-o, ar fi destul de scârbos din partea lui. Are vreo douăzeci şi nouă de ani. Şi e căsătorit.
15 Personaje din Winnie the Pooh. ( N. tr .)
școală și Cricket, îndrăzneață cu gura mare, iar puțin mai târziu stăteam toate patru pe bancheta din spate a autobuzului școlii, într-o excursie cu clasa la Muzeul Național de Istorie. Ne prosteam, râdeam și ne puneam picioarele pe spătarele scaunelor din față, făcând bilețele în care preziceam viitorul – niște hârtii împăturite pe care scriam numai sorți scandaloase. Am ținut-o așa până când, în cele din urmă, a venit un profesor și a țipat la noi, chestie care ne-a făcut să râdem și mai tare.
Dintr-odată, după asta, Cricket a devenit un fel de lider pentru noi. Eu și Kim încă eram cele mai bune prietene, dormind una la cealaltă acasă și vorbind ore întregi la telefon în fiecare seară; pe de altă parte însă, ne petreceam o groază de timp acasă la Cricket, ceea ce era un adevărat lux
– era și mai mare ca a lui Kim, și mai modernă ca a Norei. Avea șase dormitoare, piscină, saună, jacuzzi și două frigidere. În camera ei, Cricket avea televizor și combină muzicală. Maică-sa avea program prelungit la muncă, iar soră-sa mai mare, Starling, avea mașină. Începând cu clasa a opta, ea ne ducea după ore cu mașina la Cricket acasă, unde ne uitam la televizor și ne bălaceam în jacuzzi până înainte de cină, când veneau părinții să ne ia.
La Cricket acasă făceam o mulțime de chestii care puteau fi făcute doar când eram nesupravegheate. Nora cocea tăvi întregi de fursecuri cu ciocolată, pe care le mâncam cât ai clipi; stăteam topless în saună; ne copiam temele una de la cealaltă; ne uitam la filmele interzise sub 18 ani din colecția de DVD-uri a maică-sii; le trimiteam mesaje anonime băieților care ni se păreau frumoși.
De fapt, încă facem majoritatea lucrurilor ăstora.
Cel puțin o făceam, înainte ca ele trei să nu-mi mai vorbească.
În seara în care l-am văzut din nou pe Adam Cox m-am simțit destul de bine. Cu toții ne simțeam destul de bine, dar am învățat un adevăr trist: dansurile sunt mai distractive când te gândești și te pregătești pentru ele, nu în momentul propriu-zis, când chiar treci la acțiune.
Activitatea interșcolară a însemnat, practic, o sală de sport întunecoasă în care se punea muzică și unde mișunau o grămadă de oameni pe care nu-i cunoșteam. Asta a fost tot. Nora și Cricket au plecat să danseze împreună, printre multe alte grupuri de fete care făceau același lucru, în vreme ce toți băieții stăteau pe margine și se stropeau unii pe alții cu punch, până când a venit un profesor care le-a spus să se oprească.
Eu și Kim ne distram gândindu-ne ce băiat de la Tate ne-am dori să ne invite la dans. Shiv Neel. Billy Krespin. Noel Du Boise. Kyle Greco.
— Îl vezi pe tipul cu tricoul albastru? a spus Kim.
Stăteam amândouă acolo de mult timp, fără să dansăm.
— Mda.
— Se uita la tine acum o secundă.
— Nu, nu cred.
— Vorbesc serios.
— Tipu' ăla?
M-am uitat la băiatul pe care mi-l arăta. Nu era de la școala noastră.
Avea părul zburlit și niște sprâncene stufoase.
— Stai puțin! Îl cunosc!
Kim s-a holbat la mine.
— Nu te cred.
— Ba da. De când eram mici.
— E atât de drăguț.
Discuția noastră a mai continuat așa încă vreo zece minute, detaliindu-se felul în care era drăguț, în comparație cu cine era mai drăguț, genul cui era, ce credeam despre stilul lui, câți ani ar fi putut să
aibă, cu ce vedetă de film semăna – genul de conversație care e total captivantă când o porți cu cea mai bună prietenă a ta și insuportabil de plictisitoare dacă o citești pe undeva. Rezultatul final a fost că ea voia să-l cunoască, așa încât, chiar dacă mie îmi transpirau palmele și hainele de pe mine mi se păreau dintr-odată nepotrivite, m-am dus, cu Kim după
mine, spre locul unde Adam se prostea cu prietenii lui.
— Tu ești Adam Cox? am întrebat.
— Poate, mi-a răspuns. Depinde.
— De ce?
— De motivul pentru care vrei să știi asta.
