— Oamenii ăia sunt prietenii mei, Noel, am spus eu, simțindu-mă
brusc în defensivă.
— Ce mai prieteni.
— Asta ce vrea să însemne?
— Adică, dacă ăia sunt prietenii tăi, nu-ți mai trebuie dușmani.
— E doar o neînțelegere. O să fie dată uitării în curând.
Noel a clătinat din cap.
— Ai o părere mai bună decât am eu, Ruby. Nu vezi cât de false sunt fetele alea? Las-o așa. Uită de toată mizeria asta. O să râzi de ea la bătrânețe.
Voiam să-l cred, să sar peste episodul ăla și să ajung într-un loc punk-rock unde să pierd timpul și să mă distanțez de toți, disprețuitoare, și s-o iau de la capăt într-un univers unde nu conta nimic din ce credeau oamenii ăia despre mine. Dar nu puteam.
Pur și simplu țineam la ei.
— Crede-mă, mi-a spus el. N-ai nevoie de Jackson Clarke sau de Cricket McCall ca să ai o viață.
Nu sunt ironică. Sunt... oricare ar fi opusul unei persoane ironice.
Hipersensibilă. Exagerat de sinceră.
— De ce te ții după mine, Noel? am zis eu. Du-te dracului.
Deloc surprinzător, la puțin timp după întâmplarea asta cu Noel, am avut încă un atac de panică, iar marți m-am prefăcut că sunt bolnavă și am stat toată ziua în casă, îndopându-mă cu jeleuri și citind un roman polițist. De fapt, având în vedere că nu știam încă ce era un atac de panică, mă gândeam că eram probabil pe moarte din cauza vreunui infarct sau al unei boli îngrozitoare la plămâni, dar mamei i-am spus că
aveam o durere de cap groaznică și crampe. M-a lăsat să rămân acasă, iar în primele două ore s-a tot fâțâit pe lângă mine, aducându-mi ceaiuri pentru relaxare musculară și sticle cu apă fierbinte, și trecând din când în când pe la biroul ei din sufragerie, unde-și făcea treaba de redactor
independent. Până la urmă, a trebuit să plece la o întâlnire, iar eu am reușit să fac un duș, să am parte de o repriză sănătoasă de plâns și să
golesc punga de jumătate de kilogram cu jeleuri cu mentă, pe care știam c-o ascunsese tata la el în birou.
Miercuri m-am dus la școală și am picat un test la mate, de care uitasem. Kim m-a făcut curvă, în șoaptă, la ora de istorie politică, iar domnul Wallace a auzit-o și i-a ținut o predică despre efectele negative ale etichetării oamenilor, despre cum cuvintele de acest gen sunt folosite pentru a limita exprimarea sexuală a femeilor, și cum au existat o grămadă de cuvinte de-a lungul istoriei care au însemnat curvă 96 dar practic niciun adjectiv echivalent pentru bărbați – și nu spunea asta ceva despre modul în care erau văzute femeile în cultura noastră? A spus că
un termen mai adecvat ar fi: „o fată care își folosește sexualitatea pentru a primi aprobarea celor de sex opus...” Sau, dacă privești altfel problema,
„o fată degajată și deschisă, căreia îi plac băieții și care se simte confortabil când își exprimă afecțiunea, dar care nu-i înțeleasă.” Bla bla bla.
Sunt sigură că domnul Wallace avea intenții bune, dar eu voiam s-o numesc pe Kim cea mai mare curvă și să nu mă mai gândesc niciodată la asta.
N-am reușit să apăr trei lovituri ușoare, când am jucat cu echipa școlii de fete Nightingale (sunt portar), și întreaga echipă de lacrosse mi-a purtat pică. Apoi, după meci, am acceptat să merg la un film cu Cabbie, un jucător de rugby pe care abia dacă-l cunoșteam și care nimerise din întâmplare la meciul de lacrosse feminin – și care probabil m-a invitat în oraș doar fiindcă auzise că sunt o curvă, după ampla prelegere a domnului Wallace asupra folosirii acestui cuvânt, a contextului său istoric și a precursorilor lingvistici pe care îi avea, chestie care ajunsese să
fie unicul subiect de discuție din sala de mese și din curte, pentru tot restul zilei.
Nu știu de ce am spus da. Nu voiam, de fapt, să ies cu el.
Dar nu voiam nici să stau acasă vineri seara.
Credeam că mă descurc destul de bine la cina din acea seară, cu părinții mei. Stăteam pur și simplu la masă, împingând orezul brun de colo-colo, pe farfurie, ca de obicei. Dar apoi, chiar în timpul cinei, am 96 Boarfă! Stricată! Cocotă! Buleandră!
pățit cel de-al cincilea atac de panică și atunci mama a hotărât că sigur devenisem anorexică, iar tata a fost convins că eram sinucigașă, după
care mama a făcut-o pe mama lui Meghan să vină la noi acasă, după care a sunat-o pe Juana, după care pe doctorița Z.97
Am început terapia în ziua următoare, vineri dimineața am terminat de scris prima ciornă a listei iubiților, apoi am aruncat-o la gunoi, la școală, exact ca un bolnav psihic.
Luni dimineața am ajuns mai târziu la școală, pentru că am luat autobuzul (Meghan n-a mai venit să mă ia cu mașina de când cu petrecerea de după balul de primăvară), iar în cutia de scrisori am găsit o copie xerox. Era o copie cenușie a uneia dintre drăguțele coli de hârtie crem pe care mi le cumpărase bunica mea și pe care, în capul paginii, era scris Ruby Denise Oliver. Hârtia fusese mototolită, apoi netezită la loc pe sticla xeroxului.
Era prima ciornă a listei iubiților pe care o făcusem pentru doctorița Z: nume scrise în dezordine, săgeți desenate peste tot, tăieturi, adăugiri îngrămădite printre rânduri și niște mâzgălituri prostești. M-am uitat la peretele cu cutiile de scrisori. Aceeași foaie trasă la xerox ieșea din vreo zece compartimente din secțiunea celor de clasa a zecea, și din alte câteva din secțiunea celor de a noua și a douăsprezecea – dar era evident că
majoritatea elevilor își verificaseră deja propriile cutii. Am luat copiile care rămăseseră acolo și mi le-am îndesat în geantă. Apoi, din nou, inima a început să-mi bubuie în piept și am simțit că nu pot să respir. Urma să
mor din cauza unui atac de cord provocat de o simplă umilință? M-am dus, clătinându-mă, la baia fetelor și m-am așezat pe podea, chinuindu-mă să respir și holbându-mă la listă. Oribil.
Cine făcuse chestia asta? De ce?
Finn. Hutch. Gideon. Chase. Shiv. Jackson. Noel. Cabbie. Toți ăștia erau de la Tate, deși Chase și Gideon plecaseră de mult. Apoi Adam. Ben.
Tommy. Sky. Michael. Angelo. Billy. Nimeni n-ar fi putut afla cine erau.
Doar că era un Adam Bishop la cursul opțional de desen. Iar Ben 97 Ceea ce înseamnă, dacă stau să mă gândesc mai bine, că Angelo ştia aproape sigur că sufeream de o nevroză gravă şi de probleme legate de anxietate, având în vedere că mama i-a spus Juanei, iar Juana probabil că i-a spus lui.
Nu că ar mai vorbi vreodată cu mine, după ce s-a întâmplat.
Ambromowitz era un tip de la a zecea pe care-l știam de la înot. Şi Tommy Parrish ieșise cu Cricket în clasa a noua. Sky Whipple (Bătăușul) era căpitanul echipei de canotaj. Michael Sherwood era la cursul de geometrie la care mergeam și eu. Chase Hilgendorf era un boboc drăguț
