impresionantă.
Starea noastră era mai mult decât jalnică. Hainele ne erau complet ude, iar sacii de 21
dormit erau în aceeaşi stare. Pot să mai adaug că mirosul îngrozitor din colibă era insuportabil.
Ploaia bătea în acoperişul şubred şi pătrundea înăuntru printr-o sumedenie de găuri. Dar nimic nu-l putea tulbura pe Shipton. Lungit în sacul lui de dormit, cu umbrela deschisă deasupra capului ca să se apere de picăturile ce curgeau din acoperiş, el îşi fuma liniştit pipa şi citea un roman la lumina pâlpâindă a unei lumânări. Cred că nu ar fi arătat mai mulţumit nici acasă dacă
ar fi stat într-un fotoliu, în faţa căminului în care ar fi ars un foc plăcut.
Şapte zile la rând, ploaia n-a mai contenit aşa ca n-am apucat nici măcar să ne uscam.
Lipitorile îşi făcuseră un adevărat ospăţ din noi. Urcam şi coboram de-a lungul potecilor noroioase, treceam râuri revărsate, alunecam patinând pe povârnişurile abrupte ale munţilor şi înnoptam oriunde găseam, cât de cât, un acoperiş sub care să ne adăpostim.
Deşi ceaţa şi ploaia ne împiedicau într-una vizibilitatea, ne puteam da lesne seama că
trecem printr-un ţinut tare frumos. Vedeam prăpăstii mari cu cascade bogate, râuri sălbatice şi tumultuoase şi păduri măreţe. În rarele şi scurtele clipe când vremea se mai îndrepta, întrezăream imaginile fugitive ale uriaşelor ziduri albe ale munţilor Chamlang, Makalu şi Lhotse29.
La 21 septembrie, a fost prima dimineaţă frumoasă pe care am primit-o cu multă bucurie.
Era un semn bun căci ne apropiam tot mai mult de regiunea munţilor. Am pornit dis-de-dimineaţă pe un drum încântător care ducea printr-o pădure până sus la o mică trecătoare. Ne-am oprit acolo admirând priveliştea splendidă care cuprindea valea largă a râului Dudh Kosi. De ambele părţi se ridicau piscuri mari stâncoase deasupra cărora se înălţa conul maiestuos al muntelui Khumbila. Şerpaşii, plini de veselie, ne arătau diferitele puncte importante. Era doar ţinutul lor natal şi de pe locul unde ne aflam, se puteau vedea satele şi locurile lor de păşune.
Urcam tot mai sus pe valea râului Dudh Kosi şi, pretutindeni, eram primiţi cu căldură şi cu voie bună. Eram traşi cu de-a sila în casele locuitorilor şi apoi asaltaţi cu băuturile lor alcoolice chang30 şi rakshis. Şerpaşii, care mai duseseră bagaje pe Everest şi pe alţi munţi, veneau din toate părţile mândri să-şi reînnoiască cunoştinţele cu Shipton. Iar Mike Ward le îngrijea cu multă tragere de inimă nenumăratele lor dureri şi boli.
Peste noapte, am rămas în micul sat Phakding. Deşi ne aflam la o înălţime de aproape 3000 m, am găsit legume proaspete din belşug. Masa a fost straşnica, compusă din supă, porumb, cotlete de miel, cartofi, dovleac şi mazăre verde, iar ca desert budincă de orez. Noaptea am dormit cu toţii afară sub cerul înstelat.
A doua zi am continuat urcuşul spre capitala regiunii, Namche Bazar. Pe măsură ce urcam, emoţia era mai puternică, deoarece întâlneam tot mai multe piscuri din cele înalte. La o cotitură a drumului a apărut în faţa noastră uriaşa stâncă şi zidul de gheaţă dintre munţii Nuptse31
şi Lhotse, închizând în fund valea. Iar deasupra tuturor piscurilor se înălţa vârful piramidal al Everestului, numai la 32 km depărtare de noi şi totuşi la aproape 6700 m deasupra noastră. La marginea satului Namche Bazar am fost întâmpinaţi de şeful satului, care ne ură bun sosit în ţinutul său. Satul avea o aşezare minunată. Pe terasele de pe coasta muntelui se aflau cel puţin 60
de locuinţe şi o mănăstire budistă mare şi viu colorată. După tradiţionala ceremonie de bun venit, după care trebuia să bem ceai tibetan şi chang, ni s-a pus la dispoziţie o locuinţă încăpătoare. Am plătit hamalilor care-şi terminaseră misiunea şi apoi ne-am pregătit echipamentul de munte.
Ne-au trebuit mai multe zile ca să recrutăm câţiva şerpaşi şi să-i echipăm cu haine 29 Munţi înalţi din Himalaya. Lhotse (8515 m) la 3 km sud de Everest; Makalu, (8470 m) la 20 km sud-vest de Everest.
30 Bere făcută din orez. N. R.
31 Nuptse. Pisc înalt de 7803 m.
22
călduroase. Am făcut ceva provizii de alimente chiar din sat şi am aerisit toate corturile şi sacii de dormit, pentru ca prin uscare să îndepărtăm mirosul de mucegai lăsat de muson. Ne-am pregătit apoi şi echipamentul nostru: maiouri, lingerie de lână, pantaloni împotriva vântului, jachete pluşate de nailon, jachete de puf, haine de vânt duble, balaclave32 şi mănuşi de mătase, de lână şi de piele. După părerea noastră, echipamentul era suficient pentru a putea rezista în cele mai aspre condiţii.
Am hotărât să ne stabilim tabăra de bază pe gheţarul Khumbu33 şi de acolo să pornim în cercetare pentru descoperirea drumului spre Everest pe la sud. La drept vorbind, nu eram prea optimişti în ceea ce priveşte şansele de a găsi un asemenea drum. Singura indicaţie pe care o aveam în legătură cu pantele care duceau spre Şaua de sud, era o fotografie destul de nereuşită
luată din avion. Erau nişte povârnişuri înspăimântător de abrupte. De aceea o denumiserăm
„fotografia groazei” şi o arătam ori de câte ori unul dintre noi devenea prea optimist. După ce o studia câtva timp, chiar cel mai entuziast căţărător al Everestului înclina să adopte o atitudine de neîncredere şi să zică: „Hai să mergem şi să ne convingem la faţa locului că nu-l putem urca!
Vom putea pleca liniştiţi de acolo pentru ca apoi să facem o altă ascensiune de care să ne bucurăm cu adevărat!”
O credinţă de acest fel ne-a făcut să ne luăm provizii numai pentru şaptesprezece zile.
Dacă am fi avut nevoie de o cantitate mai mare puteam trimite jos oricând câţiva şerpaşi după
ele.
DESCOPERIREA DRUMULUI DE SUD.
De la Nainche Bazar până la poalele Everestului am mers doar trei zile, care în multe privinţe au fost cele mai emoţionante şi mai pline de senzaţii din câte am trăit vreodată. Prin funduri de chei adânci spumegau râuri, coastele munţilor erau acoperite cu păduri dese întrerupte numai ici şi colo de câte o faţă de stâncă golaşă sau de vreun colţ ascuţit, iar sus – peste pădurea înveşmântată în coloritul unui început de toamnă – se înălţau piscurile stranii ale ţinutului Khumbu – uriaşe versante îmbrăcate în gheaţă, metereze de stânci înspăimântătoare şi culmi de gheaţă crestate şi ascuţite ca un tăiş de brici. Deşi numai rareori depăşeau 6700 m, totuşi nu-ţi venea să crezi că vor putea fi cucerite vreodată de om.
Cocoţată sus printre aceste piscuri, pe o culme împădurită în formă de pinten, se afla mănăstirea Thyangboche, unul din lăcaşurile de rugăciune ale şerpaşilor.
Urcuşul de-a lungul gheţarului Khumbu l-am făcut pe o vreme schimbătoare, cu ninsori dese. Altitudinea începea să-şi producă inevitabilul său efect. Riddiford şi cu mine, care coborâsem de curând de la mari înălţimi, cât şi Shipton, care părea că se aclimatizează automat, ne simţeam mai bine; ceilalţi membri ai grupului însă găseau urcuşul foarte anevoios. Ne-au trebuit câteva zile de recunoaştere până ce am găsit un loc potrivit pentru instalarea taberei de bază; în cele din urmă, ne-am instalat corturile pe un făgaş lateral al gheţarului, lângă un izvor, la înălţimea de 5300 m.
După-amiaza, Shipton şi cu mine, înarmaţi cu câte un binoclu, ne-am căţărat pe o movilă
de morenă din spatele taberei. De aici se vedea priveliştea impresionantă a Everestului ce apărea, imens şi îndepărtat, cu penajul său lung şi graţios format de zăpada spulberată de vânt. Nu părea să fie mai aproape decât îl văzuserăm până atunci. Am cercetat cu binoclul cu multă atenţie partea de sus a muntelui. Ştiam că nu există un traseu direct până la el, deoarece drumul era barat 32 Haine lungi de blană.
33 Gheţar la sud-vest de Everest. — N. R
23
de o vale întinsă, plină de gheaţă, denumită Cwm34 adică Circul-de-vest. Nimeni nu privise până
atunci vreodată Cwm-ul iar noi nu aveam nici cea mai mică nădejde că am putea găsi vreun drum pe laturile sale prăpăstioase, care să ne ducă sus pe munte. Ca să ajungem în Circul-de-vest, ar fi trebuit să facem eforturi supraomeneşti. Din toate părţile, valea era înconjurată de peretele imens al muntelui cu înălţimi de peste 7600 m. Exista o singură spărtură – acolo unde gheţarul care umplea valea se scurgea prin defileul îngust, mărginit de pereţii enormi şi prăpăstioşi ai Crestei-de-vest a Everestului şi ai masivului Nuptse.
Printr-un salt enorm, acest gheţar, strivit în îngustimea văii, se revărsa ca un amestec haotic de sfărâmături de blocuri de gheaţă şi crevase spre gheţarul Khumbu, la 750 m sub el. Prin binoclu, partea de jos a căderii de gheaţă35 părea accesibilă. Cu toate acestea, ne-am întors în tabără fără prea mult entuziasm.
Dimineaţa zilei de 30 septembrie era frumoasă şi senină. Patru din noi – Riddiford, Rourdillon, Ward şi Pasang, care se dovedise în Garhwal a fi un alpinist încercat, plecară să
