Până la urmă, tipul de la COMSO a reușit să mă
convingă să accept 62.000, deoarece am fost – din nou –
de acord să lucrez în tura de noapte. Mi-a întins mâna și, atunci când i-am strâns-o, mi-a spus că este
„coordonatorul” meu. Mi-a explicat apoi că titlul acela nu era decât o formalitate și că aveam să-mi primesc ordinele direct de la CIA.
— Dacă totul merge bine, a adăugat el, nu o să ne mai vedem niciodată.
În filmele și în serialele cu spioni, atunci când îți zice cineva asta, înseamnă că vei pleca într-o misiune periculoasă și că s-ar putea să mori. Însă, în viața reală
cu spioni, vorbele astea nu înseamnă decât: „Felicitări pentru postul obținut!” Și sunt convins că a și uitat cum arăt imediat ce am închis ușa în spatele meu.
Am plecat de acolo extrem de entuziasmat, însă, pe drumul înapoi, m-am trezit la realitate și mi-am spus: voi face zilnic naveta până aici. Dacă mai voiam să
locuiesc în Ellicott City, Maryland, aproape de Lindsay, dar să și lucrez în Virginia, la sediul CIA, drumul ar dura cam o oră și jumătate prin toate ambuteiajele de pe centură, iar chestia asta mi-ar pune capac. Știam prea bine că nu va dura mult până îmi voi pierde mințile. Nu existau suficiente audiobookuri în univers.
Și nici nu-i puteam cere lui Lindsay să se mute cu mine în Virginia, pentru că era în anul doi la MICA și avea cursuri cel puțin trei zile pe săptămână. Dar am discutat problema și m-am referit la postul meu ca fiind la COMSO – adică „De ce trebuie să fie atât de departe sediul COMSO?” În cele din urmă, am ajuns amândoi la concluzia că trebuia să-mi găsesc o cameră cu chirie acolo, lângă COMSO – un loc în care să mă odihnesc după tura de noapte de la COMSO – și fie să vin eu în fiecare weekend în Maryland, fie să vină ea la mine.
Am început să-mi caut o cămăruță, ceva modest în centrul unei diagrame Venn9, și suficient de ieftină ca să
mi-o pot permite, și suficient de drăguță ca să n-o sperie prea tare pe Lindsay. Din păcate, a fost o treabă destul de grea: luând în considerare numărul de persoane care lucrează la CIA și faptul că sediul CIA se află în Virginia
– unde densitatea locuințelor este, cu bunăvoință, semirurală –, prețurile erau exorbitante. Casele de la codurile poștale care încep cu 22100 sunt cele mai scumpe din America.
După ce am căutat pe Craigslist, am reușit să-mi găsesc o cameră care, în mod absolut surprinzător, reușea să se încadreze în bugetul meu. Unde mai pui că
era și incredibil de aproape – la mai puțin de 15 minute 9 Intersecția mai multor cercuri (n. tr.).
– de sediul CIA M-am dus s-o văd, așteptându-mă să
dau peste o cocină de burlac. În schimb, am ajuns în fața unei vile mari, extrem de bine întreținute și proaspăt renovate. Și nu mint deloc când spun că, pe măsură ce mă apropiam de ea, simțeam tot mai tare aroma de dovleac.
Mi-a deschis ușa un individ care mi-a spus că îl cheamă Gary. Era mai în vârstă decât mine, lucru la care mă așteptam, după acel „Stimate Edward” din e-mail.
Însă în niciun caz nu mă așteptam să fie atât de bine îmbrăcat. Era foarte înalt, cu părul grizonant, tuns foarte scurt. Purta un costum, iar peste costum își pusese un șorț. Foarte politicos, m-a întrebat dacă nu mă deranjează să aștept un moment. Avea niște treabă
la bucătărie – făcea o tavă cu mere coapte și mai trebuia să înfigă cuișoare în ele și să le pudreze cu nucșoară, scorțișoară și zahăr.
Imediat ce a pus merele la cuptor, Gary mi-a arătat camera, care se afla la subsol, și mi-a spus că mă pot muta imediat. Am acceptat și i-am dat garanția, împreună cu chiria pe o lună.
Apoi mi-a enumerat regulile casei.
Fără dezordine.
Fără animale de companie.
Fără oaspeți peste noapte.
Mărturisesc că am încălcat aproape imediat prima
regulă, dar n-am avut niciun motiv s-o încalc pe cea de-a doua. Cât despre a treia, Gary a făcut o excepție pentru Lindsay.
13.
Îndoctrinarea
Știți secvența care apare în mai toate filmele și serialele cu spioni, când pe ecran scrie „Sediul Central al CIA, Langley, Virginia”? Și apoi camera de filmat trece prin holul din marmură, cu stele pe pereți și cu blazonul agenției pe pardoseală? Ei bine, Langley este denumirea istorică a locului, folosită de Hollywood.
Oficial, sediul central al CIA se află în Melean, tot în statul Virginia. Și nimeni nu trece prin holul acela, decât VIP-urile sau turiștii străini.
Clădirea aceea este fostul sediu central. Noul sediu central, clădirea în care se află aproape toți cei care lucrează la CIA, nu poate fi filmat. Prima mea zi la CIA a fost una dintre puținele pe care le-am petrecut acolo înainte de miezul nopții. În realitate, am petrecut-o la subsol – într-o încăpere murdară, cu pereți netencuiți, încântătoare și veselă ca un buncăr antiatomic și cu miros acru de dezinfectant guvernamental.
— Deci așa arată „statul ascuns”, a spus unul dintre tipi și aproape toți ceilalți au izbucnit în râs.
Cred că se așteptase să dea peste un grup de anglo-saxoni albi și protestanți din Ivy League, în vreme ce eu mă așteptasem să văd niște funcționari cu aspect perfect normal, care să semene cu părinții mei în tinerețe. Când, de fapt, eram toți niște tocilari pasionați de calculatoare
– și, da, arătam aproape toți ca niște tocilari – care ne îmbrăcaserăm în costum pentru prima oară în viața noastră. Unii erau tatuați sau aveau cercei ori purtau urmele îndepărtării cerceilor tocmai pentru a arăta cuviincios în această mare zi. Un tip încă avea șuvițe de păr vopsite în stil punk. Aproape toți purtau ecusoane de contractanți, verzi și scorțoase ca bancnotele noi de o sută de dolari. Niciunul dintre noi nu avea mutră de complotist însetat de putere, membru în vreo cabală
care să controleze acțiunile aleșilor Americii din bezna unor cotloane tainice.
Această
sesiune
reprezenta
prima
