etapă
a
transformării noastre. Se chema Indoc – prescurtarea lor de la îndoctrinare. Iar scopul ei era să ne convingă de faptul că noi eram elita, că noi eram speciali, că noi fuseserăm aleși să fim la curent cu toate misterele statului și cu toate adevărurile cărora nu le putea face fată restul tării – și, uneori, nici măcar Congresul și nici tribunalele.
În timpul sesiunii m-am tot gândit că vorbitorii vindeau castraveți grădinarilor. Nu e deloc nevoie să le
explici unor IT-iști că ei dețin cunoștințe și aptitudini superioare, care îi califică să acționeze independent și să
ia decizii în numele concetățenilor, fără să dea socoteală
cuiva. Nimic nu hrănește mai bine aroganța decât o viață trăită doar ca să controlezi niște mașinării incapabile să te critice.
După mine, aceasta este principala legătură dintre IC
și lumea informaticii: ambele sunt puteri nealese, dar cu rădăcini adânci și care se mândresc cu faptul că
păstrează secretul absolut asupra evoluției lor. Ambele cred că dețin toate soluțiile, soluții pe care nu ezită
niciodată să le impună în mod unilateral. Mai presus de orice, ambele cred că aceste soluții sunt inerent apolitice, pentru că se bazează pe date și pe fapte, ale căror prerogative sunt preferabile toanelor haotice ale cetățeanului de rând.
Atât îndoctrinarea în IC, cât și stadiul de expert IT au efecte psihologice extrem de puternice. Dintr-odată
capeți acces la povestea din spatele poveștii, la detaliile ascunse ale unor evenimente cunoscute sau aparent cunoscute. Ceea ce te poate îmbăta, mai cu seamă dacă
ești o persoană abstinentă ca mine. De asemenea, fără
să-ți dai seama când s-a întâmplat, nu doar că ți se permite, dar ești obligat să minți, să disimulezi, să
ascunzi și să te prefaci. Acest lucru îți dă sentimentul că
faci parte dintr-un trib și ajungi să crezi că trebuie să fii
loial în primul rând instituției, nu legilor statului.
Normal că nu mă gândeam la toate acestea în timpul sesiunii de îndoctrinare. Atunci încercam să nu adorm în vreme ce vorbitorii ne prezentau practicile fundamentale ale securității operaționale, parte a cadrului mult mai larg de tehnici de spionaj pe care IC
le numește „tradecraft”10. Unele dintre ele sunt atât de evidente, de te doare mintea: să nu spui nimănui unde lucrezi. Să nu lași documente secrete nesupravegheate.
Să nu-ți aduci telefonul mobil, foarte șubred și incredibil de nesigur, în biroul extrem de protejat – și nici să nu vorbești vreodată la telefonul ăla despre ce faci la serviciu. Să nu te duci la mall purtând în piept ecusonul care aproape strigă: „Salut, eu lucrez la CIA!”
În cele din urmă, litania s-a terminat, s-au stins luminile, a pornit Powerpoint și pe ecranul de pe perete au apărut niște fețe. Brusc, toată lumea s-a trezit din letargie și s-a îndreptat în scaun. Ni s-a spus că fețele respective aparțineau foștilor agenți și angajați pe bază
de contract care, fie din lăcomie, fie din răutate, incompetență sau neglijență – niciodată din principiu –
, nu au respectat regulile. Au crezut că sunt mai presus de toate treburile astea lumești și orgoliul nemăsurat de 10 Substantiv colectiv, desemnând în cazul de față ansamblul tehnicilor, metodelor și tehnologiilor de spionaj (n. tr.).
care au dat astfel dovadă i-a dus la închisoare și le-a distrus viața. Ni se sugera că oamenii de pe ecran se aflau acum în subsoluri mult mai nasoale decât cel în care eram noi, subsoluri pe care unii dintre ei nu le vor părăsi niciodată.
Una peste alta, pot spune că a fost o prezentare de efect.
Am aflat că, în anii trecuți, de când am pus punct carierei mele în domeniu, această paradă de personaje dezgustătoare – incompetenți, agenți dubli, trădători și dezertori – a fost extinsă și acum mai conține o categorie: whistleblowers și persoane care divulgă
secretele IC publicului larg. Nu pot decât să sper că acei douăzeci și ceva de tineri care stau astăzi în aceeași hrubă vor fi frapați atunci când vor apărea pe ecran chipuri noi – chipul meu – în timp ce li se va vorbi despre secrete vândute inamicului și secrete dezvăluite presei.
Am început să lucrez la CIA atunci când agenția era cu moralul la pământ. În urma eșecului din 11
Septembrie, când nu reușise să anticipeze atentatele, Congresul și Executivul demaraseră o campanie agresivă de reorganizare. Printre măsurile luate se număra și înlăturarea rolului dublu deținut de director, care, încă de la înființarea agenției, la câțiva ani după
încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, fusese
atât șef al CIA, cât și șef al întregii Comunități de Informații americane. În 2004, când George Tenet a fost obligat să plece din funcție, supremația de jumătate de secol a CIA a plecat odată cu el.
Angajații de rând au considerat plecarea lui Tenet și împuținarea atribuțiilor ce reveneau funcției de director cele mai clare semne că agenția fusese trădată tocmai de clasa politică pe care o servea. Sentimentul general era acela că administrația Bush manipulase agenția, iar apoi o acuzase de excese inimaginabil de grave și că toată
această atitudine ostilă crease o cultură a victimizării și a cenzurii. Sentimentul s-a accentuat odată cu numirea în postul de director a lui Porter Goss, un fost agent mediocru al CIA, care devenise congresmen republican de Florida. Goss a fost primul director cu atribuții reduse. Instalarea în funcție a unui politician a fost percepută ca o pedeapsă și o încercare de a transforma CIA într-un fel de armă, din moment ce era pusă sub control partizan. Directorul Goss a început imediat o campanie impetuoasă de concedieri, rezilieri de contracte și pensionări forțate, care au lăsat agenția cu personal insuficient, făcând-o mai dependentă decât oricând de contractori. Pe de altă parte, niciodată
cetățenii nu avuseseră o părere atât de proastă despre CIA și nici nu cunoscuseră atât de multe lucruri despre funcționarea ei internă câte știau acum, datorită tuturor
scurgerilor de informații și dezvăluirilor despre ciudatele extrădări11 și închisorile secrete.
La vremea respectivă, CIA era împărțită în cinci direcții. DO – Direcția Operativă, care se ocupa de spionajul propriu-zis; DI – Direcția de Informații, care se ocupa de sintetizarea și analizarea rezultatelor activității de spionaj; DST – Direcția de Știință și Tehnologie, care construia și le furniza agenților secreți computere, dispozitive de comunicații și arme și îi învăța cum să le folosească; DA – Direcția de Administrație, alcătuită din avocați, personalul de resurse umane și toți cei care coordonau treburile cotidiene ale agenției și făceau legătura cu guvernul; și DS 12 – Direcția de Asistentă, o direcție destul de ciudată, dar cea mai mare atunci. Din DS făceau parte toți cei care ofereau asistență agenției, de la majoritatea tehnicienilor și a medicilor, până la personalul de la cantine, de la sălile de sport și paznicii de la porți.
Principala funcție a DS era să administreze infrastructura globală de comunicații a CIA, iar, prin platforma ei, rapoartele agenților secreți ajungeau la analiști și rapoartele analiștilor ajungeau la conducere.
Din DS făceau parte angajații care ofereau suport tehnic 11 În lb. engl. rendition – extrădare în mod secret a unor prizonieri în țări unde respectarea drepturilor omului nu este atât de strictă (n. tr.).
12 DS – Directorate of Support.