Când l-ai văzut că a ajutat o bătrână să treacă strada sau a cumpărat o pungă
de dulciuri unor copii defavorizați? Niciodată. Tre’ să fii cinstit”.
Grăsanul: „Domnule, a fost un om care nu mânca suficient, un om care abia ciugulea din mâncare, care s-a întors dinspre cornul abundenței spre farmacopeea vieții. Pe scurt, domnule, cel mai josnic tip de ticălos”.
O’Connor Gură-Mare (ieșind din când în când la suprafața unui lac de lacrimi): „Și cum arăta…” (gâl, gâl, gâl) „… buzele alea sfâșiate care n-au învățat niciodată să iubească…” (gâl, gâl, gâl) „… Buzele alea care au rostit cuvinte grozave și amare…” (gâl, gâl, gâl) „… desfăcute de furie și de gândul că îl așteaptă moartea” (gâl).
Debbie (bâlbâindu-se): „Mă întrebam ce-ar trebui să spun?”
Kay: „L-am văzut în ziua în care s-a întâmplat”.
— Sper să nu înnebunesc! strigă Patrick cu o voce care la început semănase cu a lui, dar la ultimele două cuvinte devenise asemenea vocii lui John Gielgud.
Vicarul (privind cu blândețe din amvon): „Unii dintre noi și-l amintesc pe David Melrose ca pe un pedofil, alcoolic, mincinos, violator, sadic și «un individ întru totul neplăcut». Dar, știți, într-o situație ca asta, ceea ce ne-ar cere Iisus să spunem, și ceea ce ar spune chiar el, cu propriile cuvinte, este (face o pauză) «Dar asta nu e întreaga poveste, nu-i așa?»”
John cel Cinstit: „Ba da, este”.
Vicarul: „Iar ideea asta cu «întreaga poveste» este unul dintre cele mai incitante aspecte ale creștinismului. Atunci când citim o carte scrisă de unul dintre autorii noștri preferați, fie el Richard Bach sau Peter Mayle, nu vrem doar să știm că ea se referă la un pescăruș foarte special sau că are loc în minunata campagne a Provenței, ca să folosesc un cuvânt franțuzesc; vrem satisfacția de a o citi până la capăt”.
John cel Cinstit: „Vorbește în numele tău”.
Vicarul: „Și, în exact același mod, atunci când judecăm alți oameni (și cine dintre noi nu face asta?) trebuie să ne asigurăm că avem în fața ochilor
«întreaga poveste»”.
Attila (bas profund): „Mori, câine creștin!” (Îl decapitează pe vicar.) Capul Retezat al Vicarului (tace gânditor): „Știți, zilele trecute, nepoata mea cea mică a venit și mi-a spus «Bunicule, mie îmi place creștinismul». Iar eu i-am spus (complet nedumerit) «De ce?» Și știți ce mi-a spus?”
John cel Cinstit: „Bineînțeles că nu știm, dobitocule”.
Capul Retezat al Vicarului: „Mi-a spus, «Pentru că aduce atâta alinare»”.
(Tace, apoi repetă mai rar și mai emfatic): „«Pentru că aduce atâta alinare.»”.
VP - 59
Patrick deschise ochii și se descolăci încet pe podea. Televizorul se zgâia acuzator la el. Poate că ar fi putut să-l salveze sau să-i abată atenția de la propria reprezentație involuntară.
Televizorul (smiorcăindu-se și tremurând): „Aprinde-mă, omule. Apasă-mă pe buton”.
Dl Președinte: „Nu întrebați ce poate să facă televiziunea pentru voi, ci ce puteți să faceți voi pentru televiziune”.
Populația Extatică: „Uraaa! Uraaa!”
Dl Președinte: „Vom plăti orice preț, vom suporta orice povară, vom face față oricăror greutăți…”
Familia de Cântăreți Von Trapp (extatic): „Vom urca orice munte!”
Dl Președinte: „…vom susține orice prieten, ne vom opune oricărui dușman, pentru a asigura supraviețuirea și succesul televiziunii”.
Populația Extatică: „Uraaa! Uraaa!”
Dl Președinte: „Să se afle, de aici și de acum, că torța a fost trecută unei noi generații de americani – născuți în acest secol, căliți de război, disciplinați de o pace dificilă și amară, mândri de tradiția noastră străveche și nedispuși să facă altceva decât să se uite la televizor”.
„Da, da, da”, se gândi Patrick târându-se pe podea, „televizor”.
Televizorul (foindu-se agitat de pe o roată pe alta): „Apasă-mă pe buton, omule, am nevoie de asta”. Privitorul (rece): „Ce poți să-mi dai?”
Televizorul (lingușitor): „Am Filmul de un milion de dolari. Omul de un miliard de dolari. Emisiunea concurs de un trilion de dolari”.
Privitorul: „Dadadada, dar ce poți să-mi dai acum?”.
Televizorul (vinovat): „Un cadru cu drapelul american și un ciudat cu costum bleu de nailon care vorbește despre sfârșitul lumii. Ar trebui să
înceapă imediat Buletinul agricol”.
Privitorul: „Bine, cred că aleg drapelul. Dar nu mă forța” (ia un pistol) „că
îți fac ecranul țăndări”.
Televizorul: „Bine, omule, păstrează-ți calmul, bine? Transmisia nu e prea bună, dar e un cadru foarte reușit cu drapelul. Garantez asta personal”.
Patrick închise televizorul. Când avea să ia sfârșit noaptea asta groaznică?
Se cățără în pat, se prăbuși pe el, închise ochii și ascultă încordat tăcerea.
Ron Zak (cu ochii închiși, zâmbind blajin): „Aș vrea să asculți tăcerea asta.
O auzi?” (Pauză.) „Încearcă să devii parte a tăcerii. Tăcerea asta e vocea ta interioară”.
