Greta Garbo (țipând isteric): „Nu vreau să fiu singură. M-am săturat să fiu singură”.
Patrick se lăsă să alunece pe lângă perete.
— Sunt atât de obosit, se tângui el.
Dna Mop: „Ia o doză bună de coca, dragă, o să te învioreze puțin”.
Dr Moarte (luând o seringă): „Am exact ce-ți trebuie. Întotdeauna în caz de doliu asta folosim”.
Cleopatra: „A, da”. (își țuguie buzele ca o fetiță.) „Cele mai albastre vene ale mele trebuie sărutate”.
Dna Mop: „Haide, dragă, fă-ți o favoare”.
Cleopatra (răgușit): „Haide, nemernicule, fute-mă”.
De data asta, Patrick trebui să-și folosească propria cravată. O înfășură în jurul bicepsului de mai multe ori și o prinse cu dinții, dezvelindu-și gingiile ca un câine care mârâie.
O’Connor Gură-Mare (golind un pahar de Jameson): „S-a apucat să-și pună lipitori cu un abandon de sine tipic saxon, strigând «Am vrut mereu să
fiu în două locuri deodată»”.
Courtean (însuflețit): „O lovitură, o lovitură palpabilă”.
Căpitanul Kirk: „Factor de multiplicare zece, domnule Sulu”.
Attila (bas profund): „Eu joc fotbal cu capetele dușmanilor mei. Trec pe sub arcuri de triumf, copitele calului meu scot scântei pe pietrele pavajului, sclavii Romei presară flori în calea mea”.
Patrick căzu de pe scaun și se ghemui pe podea. Brutalitatea euforiei îl lăsase uluit, fără suflare. Se cutremura din cauza violenței bătăilor inimii, ca un om care se apleacă sub palele rotitoare ale unui elicopter. Membrele îi erau paralizate de încordare, și el își imagină că venele lui, la fel de subțiri și fragile precum picioarele unor cupe de șampanie, s-ar rupe dacă încerca să-și îndrepte brațele.
— Duceți-vă toți dracu’, murmură el.
John cel Cinstit (scuturând din cap): „Ce nemernic depravat, ei, Attila ăla.
O, Doamne. «La ce te holbezi?» a spus el. «La nimic», am spus eu. «Atunci nu te mai holba, bine?» a spus el”. (Scutură din cap.) „Depravat!”
Bona: „Bona spune că, dacă nu încetezi să imiți voci prostești, situația o să
se schimbe și n-o să te mai poți opri”.
VP - 57
Băiatul (disperat): „Dar eu vreau să mă opresc, Bonă”.
Bona: „Cu «vreau» nu ajungi nicăieri”.
Sergentul: „Vino-ți în fire, băiete”. (Țipă): „Marș rapid! Stâng, drept. Stâng, drept”.
Picioarele lui Patrick alunecară înainte și înapoi pe covor, ca o păpușă cu arc răsturnată.
Scurt anunț la rubrica de necrologuri din The Times: „MELROSE. Pe 25
mai, liniștit, după o zi fericită la Hotel Pierre. Patrick, în vârstă de 22 de ani, fiul iubitor al lui David și Eleanor, va fi mult regretat de Attila, doamna Mop, Eric cel Indignat și mulți alți prieteni, prea numeroși pentru a fi amintiți”.
O’Connor Gură-Mare: „Un suflet sărman și nefericit. Dacă nu zvâcnea precum piciorul tăiat al unei broaște electrizate, asta se datora doar faptului că dispoziția îl apăsa greu, asemenea bănuților de pe pleoapele celor morți”.
(Își golește paharul de Jameson.)
Bona (acum mai în vârstă, cu o memorie mai proastă ca pe vremuri): „Nu mă pot obișnui cu asta, era un băiețel atât de drăguț. Îmi amintesc că îi spuneam mereu «cățelușul meu drag». Îi ziceam «Nu uita că bona te iubește»”.
O’Connor Gură-Mare (cu lacrimi prelingându-i-se pe obraji): „Iar sărmanele și nefericitele lui brațe puteau să facă un bărbat puternic să
plângă. Erau pline de răni, chiar așa, asemenea gurilor unor peștișori de aur care plâng după singurul lucru care ar aduce puțină liniște sufletului său tulburat”. (Golește un pahar de Jameson)
Căpitanul Apatic: „Era genul de individ care stă mult în camera lui.
Bineînțeles, nu e nimic greșit în asta, numai că el se plimba întruna dintr-o parte în alta. Cum îmi place mie să spun, dacă e să fii leneș, atunci ar trebui să fii leneș până la capăt”. (Zâmbește fermecător.) O’Connor Gură-Mare (bând direct din sticlă acum, cu ochii înotând în lacrimi, vorbind din ce în ce mai bolborosit): „Și avea probleme și la cap.
Poate că ce l-a omorât a fost preocuparea de a fi liber? În fiecare situație – și el intra mereu în tot felul de situații – își vedea variantele aliniate în față
nebunește, ca vasele de sânge sparte ale unor ochi obosiți. Și la fiecare acțiune auzea strigătul de moarte al tuturor lucrurilor pe care nu le făcuse.
Și vedea ocazia de a obține amețeala, fie și într-o baltă în care se reflectă
cerul sau în licărul unui șanț de la colțul lui Little Britain Street. Era înnebunit de groaza că o să uite și o să piardă urma a cine e el și o să se învârtă în cerc, ca un ogar sângeros și viclean în mijlocul unei păduri afurisite”.
VP - 58
John cel Cinstit: „Ce dobitoc, nu? În viața lui n-a muncit cinstit nicio zi.
