John cel Cinstit: „O, Doamne, încă nu s-a terminat, nu? Atunci cine e Ron Zak ăsta? Pare cam dobitoc, ca să fiu sincer”.
Ron Zak: „Ai devenit una cu tăcerea asta?”
Elevii: „Suntem una cu tăcerea, Ron”.
VP - 60
Ron Zak: „Bun”. (Pauză lungă.) „Acum, aș vrea să folosiți tehnica de vizualizare pe care ați învățat-o săptămâna trecută ca să vă imaginați o pagodă – asta e un fel de casă chinezească de plajă, numai că pe dealuri”.
(Pauză.) „Bun. E foarte frumoasă, nu-i așa?” Elevii: „Doamne, Ron, e atât de mișto”.
Ron Zak: „Are un acoperiș auriu minunat și o grădină cu o rețea de iazuri clipocitoare. Intrați în unul din acele iazuri – mm, ce bine e – și îngăduiți portarilor să vă spele trupul și să vă aducă mantii noi făcute din mătase și alte stofe renumite. Sunt plăcute, nu-i așa?”
Elevii: „O, da, sunt extraordinare”.
Ron Zak: „Bun. Acum, aș vrea să intrați în pagodă”. (Pauză.) „E cineva acolo, nu-i așa?”
Elevii: „Da, e Ghidul despre care am învățat penultima săptămână”.
Ron Zak: (puțin irascibil): „Nu, Ghidul e în altă încăpere”. (Pauză.) „Sunt părinții voștri”.
Elevii (recunoscându-i uimiți): „Mamă? Tată?”
Ron Zak: „Acum, aș vrea să vă duceți la mama voastră și să-i spuneți
«Mamă, te iubesc foarte mult.»”.
Elevii: „Mamă, te iubesc foarte mult”.
Ron Zak: „Acum aș vrea s-o îmbrățișați”. (Pauză.) „E plăcut, nu-i așa?”
Elevii (țipă, leșină, completează cecuri, se îmbrățișează unii pe alții, izbucnesc în lacrimi și trag pumni în perne): „E atât de plăcut!”
Ron Zak: „Acum, aș vrea să vă duceți la tatăl vostru și să-i spuneți «Pe tine, pe de altă parte, nu te pot ierta»”.
Elevii: „Pe tine, pe de altă parte, nu te pot ierta”.
Ron Zak: „Scoateți pistolul și zburați-i creierii nenorocitului. Poc. Poc. Poc.
Poc”.
Elevii: „Poc. Poc. Poc. Poc”.
Fantoma Koenig (scârțâind groaznic din armură): „Omlet! Ich bin Fantoma vostru!”
— Ah, fir-ar a dracu’, strigă Patrick, ridicându-se în capul oaselor și plesnindu-se peste față, nu te mai gândi la asta.
Ecou Batjocoritor: „Nu te mai gândi la asta”.
Patrick se așeză la masă și ridică un pachețel de cocaină. Îl bătu cu degetul și un grăunte neobișnuit de mare căzu în lingură. Abătu un jet de apă
peste cocaină și auzi un țiuit argintiu, acolo unde acesta lovi marginea lingurii. Pulberea fu inundată și dizolvată.
Venele lui începeau să se retragă din calea asediului sălbatic al acelei seri, însă una din ele, din partea de jos a brațului, încă se arăta fără alte VP - 61
încurajări. Era groasă și albastră și șerpuia spre încheietură. Pielea era mai dură acolo și durea să pătrunzi sub ea.
Bona (cântându-le visător venelor ei): „Ieșiți, ieșiți de unde v-ați ascuns!”
Un firicel de sânge apăru în seringă.
Cleopatra (icnind): „O, da, da, da, da, da”.
Attila (violent, printre dinții încleștați): „Fără prizonieri!”
Patrick leșină și se prăbuși din nou pe podea, cu senzația că trupul i se umpluse brusc cu ciment umed. În jur era tăcere atunci când își privi trupul din plafon.
Pierre: „Uită-te la trupul tău, omule, e un gunoi nenorocit. Tu as une conscience totale. Fără limites. (Trupul lui Patrick accelerează foarte rapid.
Spațiul se transformă din albastru în albastru-închis, și din albastru-închis în negru. Norii sunt ca niște piese ale unui joc de puzzle. Patrick se uită în jos și vede, departe sub el, fereastra camerei lui de hotel. În cameră e o plajă
subțire și albă, înconjurată de o mare de un albastru intens. Pe plajă, copiii îngroapă trupul lui Patrick în nisip. Doar capul se mai vede. Patrick crede că
poate să spargă carcasa de nisip dintr-o singură mișcare, dar își dă seama de greșeala lui atunci când unul dintre copii golește o găleată de ciment umed pe fața lui. Patrick încearcă să-și șteargă cimentul de pe gură și din ochi, însă
brațele îi sunt prinse de un mormânt de ciment.)
„Jurnalul lui Jennifer”: „La mormântul lui Patrick Melrose nu părea să fi venit nimeni atunci când sicriul a fost coborât, oarecum brutal, în pământ.
