985 „Un Escolio” în Historia de la noche, 1977. Vezi OC III, p. 176.
986 Interviu cu María Kodama, Buenos Aires, 1 septembrie 1996.
Cam după un an, Borges va scrie Endimión en Latmos (Endimion în Latmos), un poem ce înfăţişează o noapte de fericire987. Dându-se drept tânărul păstor din mitul cu acelaşi nume, autorul îşi imaginează că trupul lui, „azi veştejit” „era frumos”:
Zeiţa Diana, care este luna,
Cum dorm pe culme mă privea-ndelung
Şi lin descins-a-n braţele-mi deschise,
Dor aurit în dogorită noapte.
Pleoapele-mi strângeam de muritor,
Spre-a nu vedea frumoasa ei icoană
Ce gura-mi de ţărână-o pângărea.
Mireasma lunii mi-a pătruns în nări,
Iar în auz glas îngeresc rostind
Ştiutu-mi nume. Buzele se-aprind.
O, râuri de iubire şi de noapte!
O, sărutări şi arcuri cu săgeţi!cxl
„Râurile de iubire şi de noapte” leagă poemul de Ulrica şi de Noaptea darurilor, dar paradigma lui, aşa cum am văzut, era episodul Beatriz Frost din Congresul. La fel cum se întâmplase şi după prima lui vizită în Islanda cu María, Borges îşi interpreta din nou viaţa potrivit modelului dantesc al mântuirii expus în Congresul – María avea să-l elibereze de piedicile trecutului; pasiunea va duce la înflorirea eului, iar acest eu împlinit va realiza atât de dorita integrare în spiritul universal, cum se prefigurează în legenda Simorghului.
În East Lansing, oraşul unde se afla campusul Michigan State, 987 „Endimión en Latmos” a apărut prima dată în La Nación, 1 noiembrie 1976, şi apoi în Historia de la noche, 1977. Vezi OC, p. 175.
Borges şi María au fost găzduiţi de Donald Yates. María a primit un dormitor la etaj, iar Borges o cameră cu pereţii acoperiţi de cărţi la subsol, dar în dimineaţa următoare Borges l-a întrebat pe Yates dacă
nu ar putea să-l mute în altă parte fiindcă avusese un coşmar îngrozitor în prima noapte şi simţea că „subsolul, cu toate cărţile alea, avea ceva care îl înfricoşa”988. Yates i-a găsit un hotel aproape de campus şi l-a lăsat în compania Maríei pe toată durata şederii lor acolo.
Noua fericire a lui Borges în această perioadă răzbate din mai multe poeme ale lui. În El ingenuo, (Ingenuu) scriitorul îşi arăta surprinderea că „roza miroase ca o roză”, pentru ca într-un alt poem să se recunoască incapabil de a găsi cuvintele potrivite care să
exprime pasiunea pe care i-o insufla muzica lui Brahms989. Sigur de dragostea Maríei, îşi învingea teama de timp, până şi moartea părând să-şi fi tocit colţii. „Ultima picătură de timp, scria el, va fi nu de apă, ci de miere” şi, chiar dacă s-ar putea „scufunda în întuneric”, această picătură aurie ar purta în ea „binecuvântările” pe care
„Cineva sau Ceva” i le-a dat lui Adam – „dragostea împărtăşită şi parfumul tău, înţelegerea universului”990.
Cu această stare de beatitudine Borges va intra şi în anul următor, succesul simpozionului fiind atât de mare încât scriitorul va fi invitat să revină la Michigan State în ianuarie 1976 pentru un semestru, ca profesor asociat. În timpul celei de-a doua vizite în East Lansing, Borges şi María au fost cazaţi într-un apartament cu două
988 Interviu cu Donald Yates, St. Helena, California, 27 martie 1999
989 „A Johannes Brahms” a apărut prima dată în La Nación, 2 noiembrie 1975, atât
„El ingenuo”, cât şi „A Johannes Brahms” fiind incluse în La moneda de hierro, 1976.
Vezi OC III, p. 137 şi respectiv p. 139.
990 „La clepsidra” a apărut prima dată în La moneda de hierro, 1976. Vezi OC III, p.
157.
dormitoare, în campus, fapt ce i-a permis scriitorului să se bucure de o intimitate relativă alături de femeia pe care o iubea. Borges însă
avea un program foarte încărcat: universitatea îl solicitase ca să
predea două cursuri şi să ţină cinci conferinţe în cursul semestrului, dar când s-a aflat că era în Statele Unite pentru mai multe luni, a fost copleşit de invitaţii de la alte instituţii. Yates însuşi i-a însoţit pe Borges şi pe María la colegii din Michigan, Ohio, Indiana, Iowa şi California. Au mers, de asemenea, şi la Emory University din Atlanta şi la University of Texas. Borges a fost invitat la New York pentru a primi Premiul Edgar din partea Breslei Scriitorilor de Romane Poliţiste, iar directorul Bibliotecii Folger din Washington, D.C., l-a rugat să inaugureze lucrările conferinţei anuale despre Shakespeare, în luna aprilie. Donald Yates îşi amintea că, în ciuda numeroaselor angajamente, Borges părea proaspăt şi „deschis la orice”991.
Oricât de fericit ar fi fost alături de María în East Lansing, Borges nu se putea abţine să nu mediteze din când în când la condiţia ţării lui. Veştile de acasă nu puteau fi mai descurajante decât atât: se vorbea despre răpiri de persoane, asasinate şi atentate cu bombe puse la cale de gherile şi de Triplul A; economia se afla într-o situaţie fără ieşire, inflaţia depăşind cota de 100%; mai multe greve generale au paralizat practic ţara în februarie şi martie. Impresionat, Borges a scris o nouă Elegía de la patria, (Elegie patriei), în care preamărea vitejia celor care făuriseră naţiunea, dar îi deplângea pe urmaşii acestora, cu ale lor „salve şi urări/ La centenare şi bicentenare”, care erau doar
„cenuşa” acelui început „de fier”992cxli. Dar pe 24 martie guvernul Isabelitei Perón a fost răsturnat de forţele armate. Borges se afla în 991 Interviu cu Donald Yates, St. Helena, California, 27 martie 1999.
992 „Elegia de la patria” a apărut în La moneda de hierro, 1976. Vezi OC III, p. 129.
California la acea vreme – cineva i-a adus vestea loviturii de stat în timp ce participa la un cocktail. Donald Yates, care era şi el la petrecere, îşi amintea că Borges nu-şi putea stăpâni bucuria – avea lacrimi în ochi în timp ce îşi îmbrăţişa un coleg argentinian993. La urma urmelor, căderea Isabelitei Perón promitea înfrângerea finală a peronismului.
Satisfacţia pe care i-o producea turnura evenimentelor din Argentina era dublată de bucuria dragostei împărtăşite pentru María Kodama: în sfârşit, lucrurile se aşezau şi pentru el – se eliberase de conflictul dintre spadă şi pumnal, îşi plătise datoria fericirii faţă de părinţii lui, iar îndelungata înstrăinare de realităţile politice ale ţării de baştină dădea semne că se apropie de final. I se părea, probabil, că modelul dantesc al mântuirii era mai aproape de realizare ca oricând. Euforia lui Borges în aceste momente transpare şi din decizia lui de a petrece două săptămâni cu María în Islanda, înainte de a se întoarce în Buenos Aires. Donald Yates, care i-a condus la aeroport, avea impresia că se „gândiseră” la această vizită
în Islanda „în ultima clipă” şi bănuia că cei doi trebuie „să fi fost legaţi într-un fel anume de epopei şi de studiul limbii islandeze”994.
Cu siguranţă, şederea lui Borges în Statele Unite îi consolidase relaţia cu María, scriitorul privind din nou spre Islanda ca la un simbol al unor noi începuturi. Răsăritul în Islanda, va scrie el într-un poem, era într-un fel etern: era ca „un zid magnific, suspendat” pe care „timpul nu-l atinge”995.
Şi astfel s-a întors în Islanda, în căutarea unui scurt răgaz de fericire alături de María după presiunea ultimelor conferinţe din 993 Ibid.
