205 Scrisoare către Guillermo de Torres (3 decembrie?) 1920; GDT 7
206 „Poema” a apărut prima dată în Baleares 121, 5 septembrie 1920, şi a fost retipărit în Textos recobrados, 1919–1929, p. 60.
Agustín Palmer, care scria sub pseudonimul Pin tot în Última Hora.
Dar tocmai când Borges se putea lăuda că declanşase o controversă
mai serioasă, totul s-a terminat la fel de brusc precum începuse.
Nefericitul Elviro Sanz nu le-a mai dat niciun răspuns, fapt care l-a derutat pe Borges – îi spunea în glumă lui Sureda că ar putea să-l facă pe „taciturnul nostru inamic” să reacţioneze din nou dacă scriau şi ei un articol sub pseudonim, condamnând Ultra şi făcând remarci la fel de provocatoare la adresa lui Sanz207.
Frecvenţa cu care Borges i-a scris lui Guillermo de Torre în toamna şi la începutul iernii anului 1920 este un adevărat barometru al dimensiunilor frustrării pe care o simţea scriitorul la gândul că nu se afla în Madrid. Din câte îşi dădea el seama, Torre câştiga din ce în ce mai multă autoritate, aflându-se pe punctul de a-şi asuma conducerea avangardei din Madrid. Pe 1 noiembrie, Torre a scos ceea ce el însuşi numea un „Manifiesto Vertical”, în care descria obiectivele mişcării Ultra, fapt care a făcut destule valuri în lumea literară. Câteva zile mai târziu, Torre părea să obţină controlul total al revistei Grecia când Isaac del Vando Villar, editor şi proprietar, a vândut pe neaşteptate revista unui confrate ultraist, José Ciria y Escalante, un tânăr bogat care avea numai 16 ani. Borges s-a gândit că Guillermo de Torre va fi cel care va conduce de fapt Grecia, de aceea, declarând că va susţine aceste schimbări, a făcut tot posibilul să fie alături de ambiţiosul Torre, plasându-se sub comanda prietenului său, oferindu-se să distribuie „Manifiesto Vertical” în Majorca şi chiar autodesemnându-se ambasadorul mişcării Ultra în Insulele Baleare208.
Potrivit lui Borges, Torre intenţiona să transforme Grecia într-o 207 Scrisoare către Sureda, 30 octombrie 1920. Bernès II, pp. 1070–1071.
208 Scrisoare către Guillermo de Torre, 17 noiembrie 1920; GDT 9
„somptuoasă revistă internaţională care să publice opere originale în limbi străine”, dar hotărâse să-i schimbe numele în Reflector, care se potrivea mai mult cu secolul al XX-lea 209 . Borges a privit transformarea revistei cu puţin entuziasm, spunându-i lui Sureda: dacă acest lucru însemna ceva, atunci însemna triumful unui tip de ultraism care lui îi displăcea – „ingenios, fals şi epatant”210. Dar nevrând să fie lăsat pe dinafară, la apariţia primului număr din Reflector în luna decembrie i-a felicitat atât pe tânărul Ciria, proprietarul, cât şi pe Torre, lăudându-şi prietenul şi anunţându-l că
deja îi scrisese editorului revistei expresioniste germane Die Sturm solicitându-i câteva mostre de texte expresioniste care puteau fi folosite pentru a întări prestigiul revistei Reflector 211 . Pe de altă parte Borges îl invidia foarte mult pe Guillermo de Torre. I-l descria lui Abramowicz drept „marele vizir sau prim-ministrul regelui sau ţarul absolut” al noii reviste212 şi, într-o scrisoare mai veche către Sureda, îl numea în derâdere „Luciferul nostru plurisilabic al avangardei”213.
Reflector însă nu va supravieţui primului său număr. Revista a fost eclipsată de apariţia, pe 27 ianuarie 1921, a mult aşteptatei Ultra, o revistă care, în mod vital, se bucura de simpatia maestrului Cansinos-Assénsxiii. Ultra a fost lansată în cadrul unui festival de poezie avangardistă pe 28 ianuarie, într-un loc numit La Parisiana, 209 Scrisoare către Abramowicz, nedatată, dar concepută în noiembrie 1920. Vezi Cartas del fervor, p. 126.
210 Scrisoare către Sureda, 16 noiembrie 1920. Vezi Cartas del fervor, p. 181.
211 Scrisoare către Guillermo de Torre, decembrie 1920; GDT 10
212 Scrisoare către Abramowicz, nedatată, dar compusă în noiembrie 1920. Vezi Cartas del fervor, p. 126.
213 Scrisoare către Sureda, nedatată, dar compusă în noiembrie 1920. Vezi Cartas del fervor, p. 174.
în Madrid. Festivalul a degenerat într-un protest zgomotos împotriva ultraiştilor care – spre deliciul lor – au fost insultaţi şi huiduiţi de auditoriu. După cum îi povestea Borges lui Abramowicz:
„Ţipetele şi strigătele furioase ale publicului l-au acoperit de tot pe cel ce citea două din poemele mele. Textele altor confraţi ultraişti au avut aceeaşi soartă”214. Realitatea tristă era că, desigur, el nu fusese prezent la eveniment; era blocat în Majorca cu familia lui.
Clocotind de frustrare, Borges i s-a plâns lui Torre de distanţa la care se afla de Madrid 215. Frustrarea lui era fără doar şi poate accentuată de faptul că, în toamna anului 1920, tatăl lui, terminând de scris El Caudillo, pe care tocmai îl publica pe propriile speze în Palma, se hotărâse să părăsească Argentina pentru totdeauna şi să se instaleze în Spania, mai precis în apropiere de Madrid; dar mai întâi familia trebuia să se întoarcă la Buenos Aires şi să-şi încheie toate afacerile de acolo. Data plecării fusese deja stabilită: avea să
părăsească Europa de la Tarragona, pe 4 martie 1921. După cum îi explica Borges lui Guillermo de Torre în decembrie, avea să stea în Buenos Aires numai cinci sau şase luni înainte de a se întoarce în Spania şi a se stabili în Valladolid, Aranjuez, Getafe sau undeva, aproape de Madrid216, dar aceasta însemna că va lipsi din Madrid cam nouă luni de zile, fiind silit să piardă pasul cu ultimele tendinţe ale avangardei tocmai când lucrurile începeau să arate promiţător, odată cu lansarea revistei lui Torre, Reflector, şi apoi a revistei Ultra.
Era evident că doctorul Borges nu-şi pierduse îndemânarea de a-şi dezrădăcina familia la momentul cel mai nepotrivit pentru Georgie.
În timp ce aştepta să se întoarcă la Buenos Aires, Borges a făcut tot 214 Scrisoare către Abramowicz, nedatată. Vezi Cartas del fervor, p. 140.
215 Scrisoare către Guillermo de Torre, (3 decembrie?) 1920; GDT 7
216 Scrisoare către Guillermo de Torre, decembrie 1920; GDT 10
posibilul ca să-şi petreacă timpul cu folos în Majorca. Reuşise de-acum să-şi formeze un mic cerc de prozeliţi Ultra – Jacobo Sureda, Juan Alomar şi Jaime Moll, un cântăreţ de operă pe care îl cunoscuse la o frizerie. Cei patru se întâlneau la Café de los Artistas pe Born, artera principală din Palma, şi uneori urcau în Valldemosa, acasă la Sureda. Apoi, în ianuarie, grupului i s-a oferit şansa de a deveni cunoscut publicului larg când controversa privind arta modernă a reizbucnit în Palma, la vernisajul unei expoziţii a tânărului pictor castilian Manuel Fernández Peña. Expoziţia includea şi un nud de femeie, care a produs un scandal enorm „în acest oraş plin de preoţi şi de idioţi”, după cum îi povestea Borges lui Abramowicz; până şi canonicii catedralei „s-au aliniat doi câte doi ca să-l vadă, ca să o vadă, mai precis”; nimeni nu a cumpărat nici măcar un tablou şi întreaga presă l-a atacat pe pictor; „numai eu am publicat un articol în care îl lăudam”, adăuga el mândru 217 .
(Articolul a apărut în Última Hora pe 5 ianuarie)218.
Pledoaria lui Borges în favoarea nudului l-a îndemnat pe obraznicul Pin să atace din nou avangarda în Última Hora, pe 28
ianuarie. Borges şi doi dintre prietenii lui au replicat cu un articol semnat „Dagesmar” (un pseudonim combinat: Sure da, Bor ges, Alo mar) care a apărut în Última Hora pe 3 februarie219. Apoi, pe 15
februarie, revista Baleares a publicat un „Manifest al mişcării Ultra”
scris de Borges, alături de o mică selecţie din poezia nouă, la care Borges a contribuit cu poemul Catedral, o evocare în stil ultraist a catedralei din Palma220. În acest „Manifest al mişcării Ultra” Borges 217 Scrisoare către Abramowicz, nedatată. Vezi Cartas del fervor, p. 135.
218 Vezi „El arte de Fernández Peña”, retipărit în Textos recobrados, 1919–1929, p. 78.
219 Vezi „Ultraísmo”, retipărit în Textos recobrados, 1919–1929, p. 83.
220 Vezi „Manifiesto del Ultra”, retipărit în Textos recobrados, 1919–1929, pp. 86–97,
făcea distincţia dintre „estetica pasivă a oglinzii” şi „estetica activă a prismei”: scopul mişcării Ultra era de a realiza „o viziune nudă a lumii”, o viziune „spălată de stigmatele ancestrale” şi „pentru a înfăptui o astfel de viziune” era nevoie să „se arunce peste bord tot trecutul” – estetica clasică, romantismul, naturalismul, simbolismul,
„toată cuşca aceea mare şi absurdă în care ritualiştii doresc să
închidă minunata pasăre a frumuseţii”; totul trebuie înlăturat până
când „fiecare dintre noi va putea să-şi proiecteze propria creaţie subiectivă”.
Acest manifest agresiv a provocat reacţia dorită din partea duşmanilor lui, Borges nemaiputând de bucurie când îi scria lui Sureda, aflat în Valldemosa, că produseseră un mare scandal: „Un grup de fosile – printre care şi Elviro Sanz – ameninţă că ne dau o bătaie soră cu moartea cu bastoanele lor… Ai văzut împunsăturile lui Pin în U.H. [Última Hora]? Correo de Mallorca [un ziar catolic]
pregăteşte un atac al Manifestului şi un autodafe al poemelor”221.
În sfârşit, Borges se putea înfăţişa ca un mare răzvrătit.
