pe care, poate, ni-l va da Cel de Sus:

nu laude deşarte, nici lauri de victorii,

ci pur şi simplu îngăduinţa

de-a face parte din Realitatea necontestată,

asemenea pietrelor şi copacilor.xx

(Fervor de Buenos Aires, ediţia întâi, 1923, dar revizuită în ediţiile ulterioare)

Acesta este un poem care celebrează ieşirea poetului din solipsismul în care trăia de mic copil. Dragostea îl lega de un alt suflet şi, datorită lui Concepción, Borges îşi descoperea conexiuni cu alţi oameni şi cu realitatea ţării lui natale. Schimbarea produsă de dragoste asupra concepţiei lui despre viaţă poate fi sesizată mai bine comparând acest puternic simţ al integrării în lumea reală –

„asemenea pietrelor şi copacilor” – şi cealaltă imagine a realităţii, ca simplă proiecţie narcisistă a sinelui pe o oglindă pe care, sub influenţa lui Macedonio Fernández, o oferise doar cu un an în urmă, în eseul lui despre Berkeley.

Se simţea acum sută la sută argentinian, spunându-i lui Guillermo de Torre că viaţa în Buenos Aires era frumoasă, expansivă şi dinamică, şi îşi tachina prietenul spaniol avertizându-l de riscul de a deveni un criollo dacă se hotăra să viziteze Buenos Aires262. Borges pare că într-adevăr se bucura de viaţă, descriindu-se lui Sureda ca pe un tânăr monden:

Întrebi dacă mă plictisesc. Trebuie să recunosc că nu prea am timp de aşa ceva.

Îmi cam place – te rog să nu râzi – societatea: vorbesc vrute şi nevrute cu domnişoarele, joc cărţi şi şah, mă pieptăn din când în când. Dacă ar fi să-ţi spun că

îmi fac griji în privinţa cravatelor ar fi o minciună sfruntată, dar ar putea fi şi o metaforă pentru starea mea de spirit263.

E clar că era foarte mulţumit – mulţumit de prietenii lui, mulţumit 262 Scrisoare către Guillermo de Torre, 10 februarie 1923; GDT 25

263 Scrisoare către Sureda, nedatată (aprox. martie 1923), în Cartas del fervor, p. 227

de Buenos Aires şi, dacă trecem peste încercările lui stângace de a-şi arăta vanitatea, mulţumit şi de sine însuşi, ceea ce nu era de ici, de colo ţinând cont de istoria familiei lui. Iar sursa acestei mulţumiri era, desigur, Concepción: „Fericirea este prezentă în tine precum primăvara într-o frunză nouă, va scrie el. Tu, care erai doar suma frumuseţii ieri/ astăzi eşti suma dragostei” (Sâmbătă, Sábados).

Tot anul 1922 şi la începutul lui 1923, afecţiunea lui Borges faţă de Concepción a cunoscut un crescendo constant, atingând punctul culminant în La Guitarra, singurul poem din această perioadă în care scriitorul a surprins ceva din pasiunea whitmaniană pe care se străduise întotdeauna să o exprime în versurile lui. Aici pasiunea ţâşneşte din el când aude pe cineva ciupind corzile unei chitare în micuţa curte interioară a unei case de pe calle Sarandí din Buenos Aires. Poetul îşi închipuie că vede pampasul – peisajul esenţial al patriei – „ghemuit în străfundurile chitarei”. Şi, pe măsură ce pampasul i se desfăşoară în faţa ochilor, repetă verbul „ Vi… Vi…

Vi…” („Am văzut… Am văzut… Am văzut…”), o construcţie care va reapărea în textele ulterioare ale lui Borges, mai ales în viziunea finală, extatică, din povestirea Aleph, publicată în 1945. Acesta este însă cel dintâi exemplu al toposului în opera lui Borges şi, ca şi în Aleph, experienţa este înlesnită de dragostea unei femei: „Am văzut-o şi eu/ pe cea a cărei amintire aşteaptă-n toată muzica”. În La Guitarra, sunt redeşteptate aspiraţiile erotic-mistice despre care poetul scrisese pentru prima dată în Interludiu pasional. Amintirea acelei tinere elveţiene, Emilie, fusese cea care provocase astfel de imagini pasionale în Sevilla în 1919, iar acum că era îndrăgostit din nou şi chiar intenţiona să se însoare cu Concepción, Borges putea aştepta cu încredere ziua în care viaţa se va transforma într-un măreţ

„Imn al bucuriei”, după cum scria chiar el într-un poem mai vechi, prin adevărata cununie dintre eu şi cosmos.

Dar, către sfârşitul lunii martie, 1923, toate planurile lui s-au năruit. Într-o scrisoare adresată lui Sureda, concepută (în franceză) probabil în primele săptămâni ale lunii aprilie, Borges spunea că se va întoarce în Europa – „metoda sau mai degrabă viziunea despre viaţă foarte corectă, ironică şi nepăsătoare”, după care Sureda presupunea că se conduce, „risca să se ducă de râpă” fiindcă peste două-trei luni avea să se întoarcă la „Vieux College” în Geneva264.

Cel mai probabil e că această hotărâre de a reveni în Europa a fost luată pe neaşteptate. Însuşi Borges a rămas şocat. Care să fi fost motivele acestei decizii? Mărturiile sunt puţine şi îndoielnice.

Motivul cel mai des invocat este că doctorul Borges voia să consulte un specialist în oftalmologie. Ceea ce poate fi adevărat, dar de ce atâta grabă? În familia lui Concepción Guerrero se spunea că mama lui Borges se opunea relaţiei fiului ei cu Concepción şi că noua călătorie în Europa era menită să rupă această relaţie265. Se prea poate, chiar dacă Georgie încercase să ţină secret faptul că-i făcea curte lui Concepción, Leonor Acevedo prinsese de veste într-un fel sau altul şi era îngrozită de perspectiva ca singurul ei fiu să se însoare cu fiica unor imigranţi spanioli de condiţie inferioară. E

foarte plauzibil să ne imaginăm cum energica Leonor a hotărât că cel mai bine este ca familia să-şi facă bagajele şi să meargă în Europa pentru un an de zile, unde soţul ei putea consulta un oftalmolog în Geneva, iar Georgie avea timp să se vindece de pasiunea pentru nepotrivita Concepción. Dar oricare ar fi fost motivul care a stat la 264 Scrisoare către Sureda, nedatată, în Cartas del fervor, p. 216. După alte mărturii, aş spune că a fost compusă prin aprilie 1923, dar redactorul volumului Cartas del fervor presupune – eronat, în opinia mea – că a fost compusă cu un an înainte, în aprilie 1922.

265 Interviu cu fiica lui Concepción Guerrero, Mercedes Gini de Mills, Edinburgh, 1 aprilie 1996

baza hotărârii familiei Borges de a vizita din nou Europa, cert este că

Georgie nu voia să plece din Buenos Aires – voia să fie cu Concepción, fata de care cu numai câteva luni în urmă nici nu concepea să fie despărţit. Georgie avea aproape 24 de ani – de ce nu a insistat să rămână în Buenos Aires, singur, dacă era nevoie?

De fapt, Georgie a fost pus pe neaşteptate să aleagă între a-şi înfrunta mama şi a i se supune necondiţionat. Aceasta ar fi fost o repetare a incidentului din faţa cuştii tigrului, la Grădina Zoologică, dar dacă în copilărie fusese în stare să-şi sfideze mama, acum pur şi simplu trebuia să cedeze; cu toată forţa pe care i-o insufla dragostea pentru Concepción, tot nu era îndeajuns ca să-l facă să se ridice împotriva spadei onoarei. Până la urmă Borges a ales varianta rezistenţei secrete. Şi-a comunicat planurile lui Sureda: se va întoarce la Geneva peste două-trei săptămâni (adică în iunie şi iulie 1923) ca să-şi termine liceul, posibil la Collège de Gèneve, şi apoi va reveni la Buenos Aires, se va înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere, va face cei trei ani de facultate în doi şi se va însura cu Concepción; de fapt, cei doi îşi promiseseră deja să se căsătorească: „În ciuda ostilităţii familiei şi a ignoranţei mele, ne-am logodit acolo, în acea suburbie modestă pe care am ajuns să o ador” 266. (Presupun că în acest moment Borges nu ştia că mama lui fusese informată de legătura lui cu Concepción.) Borges i-a dăruit iubitei un inel şi un exemplar din poemele de dragoste ale romanticului spaniol Gustavo Adolfo Béquer267. În cursul săptămânilor următoare, Georgie şi Concepción se vor întâlni pe ascuns în grădina sau în camera de zi din villa Lange de pe calle Tronador: „Nu ne spunem prea multe, îi scria el lui Sureda într-o scrisoare redactată în franceză; stăm plini de 266 Scrisoare către Sureda, nedatată, în Cartas del fervor, p. 216

267 Interviu cu Mercedes Gini de Mills, Edinburgh, 1 aprilie 1996

solemnitate, într-un fel de transă, cu un nod în gât, simţind un fel de angoasă confuză a fericirii [„ à la gorge une sorte d’angoisse obscure de bonheur”], până când ne prinde întunericul, iar chipul lui Concepción, lângă al meu, pare că s-a îndepărtat. Când o sărut, tremură toată…” 268 Dar, înainte de a semna scrisoarea către prietenul lui spaniol, Borges e plin de gânduri negre: „Sunt istovit, îngrijorat, aproape beat”.

Într-o scrisoare din 26 iunie, îi spunea lui Guillermo de Torre că

pe 20 iulie familia Borges va porni într-o călătorie spre Londra, Paris, Geneva şi, de acolo, spre Spania, dar adăuga cât de mâhnit este că

trebuie să se despartă de Concepción, cu atât mai mult cu cât toate piedicile care le stătuseră în cale dispăruseră acum, când putea să o întâlnească acasă la ea, unde era bine primit de familia ei269. Potrivit obiceiurilor acelor vremuri, privilegiul de a fi bine primit în casa iubitei

reprezenta

un

pas

obligatoriu

spre

obţinerea

consimţământului părinţilor de a se căsători cu fiica lor; şi totuşi, în aceeaşi scrisoare către Torre, Borges dezvăluia că în mai, cam cu o lună în urmă, casa familiei fusese dată cu chirie din nou şi întreaga familie se mutase la un hotel (Hotel du Helder pe calle Esmeralda) ca să se pregătească de plecare pentru luna iulie.

În următoarele săptămâni, Borges s-a grăbit să-şi încheie mai multe proiecte literare. Al doilea număr din Proa apăruse în decembrie, iar acum scriitorul l-a scos repede pe al treilea, în iulie, cu doar câteva zile înainte de plecare. Intenţiona să editeze Proa şi după

revenirea din Europa, drept care în acest al treilea număr menţiona adresa jurnalului Nosotros, „Florida nr. 573”, ca adresă de contact 268 Scrisoare către Sureda, nedatată, în Cartas del fervor, p. 216

269 Scrisoare către Guillermo de Torre, 26 iunie 1923; GDT 28

pentru eventualii cititori270. Borges intenţionase şi să editeze o revistă

culturală numită Inicial împreună cu doi tineri intelectuali, Alfredo Brandán Caraffa, care activase în mişcarea de reformare a universităţilor, şi Roberto Ortelli, unul dintre confraţii ultraişti, care lucrase ca redactor la Nosotros. Scopul lor era de a susţine reînnoirea ideilor şi valorilor în Argentina printr-un forum dedicat noii generaţii de scriitori. Borges discutase acest proiect încă de la începutul anului 1923, dar acum se vedea nevoit să se retragă, deşi va ţine legătura cu Brandán Caraffa şi Ortelli cât va sta în Spania.

Oricum, primul număr al revistei Inicial va apărea de-abia în octombrie 1923, Borges colaborând cu un eseu despre expresionism la numărul trei, din decembrie.

Cel mai important proiect pe care voia să-l termine era publicarea culegerii de poeme pe care o avusese în plan încă din luna aprilie a anului precedent. Ca majoritatea poeţilor tineri din acele zile, trebuia să o publice pe spezele lui. Tatăl lui i-a dat 130 de pesos şi cu ei a negociat cu Imprenta Serantes un tiraj de 300 de exemplare pentru un volum de 64 de pagini, deşi până la urmă numărul de pagini s-a dovedit prea mare, scriitorul fiind nevoit să retragă 5 poeme în ultimul moment. Tipărirea a luat doar şase zile, dar, din cauza vitezei, nu a mai fost timp de corectură şi prima ediţia a apărut cu mai multe greşeli de tipografie, cu paginile nenumerotate, fără

cuprins şi fără marca editurii. I s-a stabilit preţul la 1 peso, iar pe copertă a apărut o reproducere după o gravură de Norah Borges ce înfăţişa un apus de soare şi o casă scundă, atât de comună cartierelor mărginaşe din Buenos Aires.

Titlul ales de Borges pentru primul lui volum de poezie a fost 270 Carlos García, „La edición princeps de Fervor de Buenos Aires” în El joven Borges, poeta (1919–1930), Corregidor: Buenos Aires, p. 22

Fervor de Buenos Aires, exprimând ataşamentul profund pe care poetul ajunsese să-l aibă pentru oraşul lui natal. Cartea a fost publicată cu doar câteva zile înainte de plecarea în Europa, pe 21

iulie. Timpul era atât de scurt, încât Borges le-a acordat prietenilor săi Brandán Caraffa şi Roberto Ortelli dreptul exclusiv de a vinde cartea în Argentina odată cu revista Inicial, care urma să fie lansată în absenţa lui271. În privinţa publicităţii, singurul lucru pe care îl mai putea face era să încerce să atragă atenţia persoanelor care contau.

Curând, i-a venit o idee ingenioasă: