Observând că mulţi dintre cei care intrau în birourile jurnalului Nosotros… îşi lăsau pardesiele la garderobă, i-am adus vreo 50–100 de exemplare lui Alfredo Bianchi, unul dintre redactori. Bianchi m-a privit cu uimire şi m-a întrebat: „Vrei să-ţi vând eu toate exemplarele astea?” „Nu, am răspuns eu. Deşi eu am scris cartea, nu sunt chiar atât de nebun. M-am gândit că ai putea să le strecori în buzunarele pardesielor de la garderobă.” Bianchi s-a conformat cu multă

generozitate. Când am revenit, după un an de absenţă, am descoperit că unii dintre proprietarii pardesielor îmi citiseră poemele şi câţiva chiar scriseseră despre ele272.

Borges le-a trimis exemplare şi unor prieteni ca Abramowicz, Sureda şi Guillermo de Torre, obţinând de la ultimul, om cu multe relaţii, o listă cu numele unor persoane influente cărora să le ofere cartea.

Cartea îi rezuma viaţa intelectuală şi sentimentală în Argentina, îi spunea el lui Guillermo de Torre273. Majoritatea poemelor fuseseră

scrise în cei doi ani petrecuţi la Buenos Aires, dar autorul inclusese şi câteva poeme concepute în Spania, cum ar fi Flacăra (al cărui titlu l-a 271 Ibid., p. 33

272 „An Autbiographical Essay”, pp. 224–225

273 Scrisoare către Guillermo de Torre, iulie-august 1923; GDT 29

schimbat în Llamarada), din timpul primei şederi în Majorca, în 1919.

Mai mult decât cronologia, pentru el contau consistenţa tonului şi a temei şi, din acest motiv, lăsase deoparte poeme stridente, imagiste, precum Epopee sovietică şi Rusia, inspirate de expresionismul german.

Acum era destul de dezamăgit de unele dintre obiectivele de început ale ultraismului, mai ales de eforturile lui neobosite de a părea

„modern” şi de obsesia faţă de metaforă ca element primordial al poeziei. Într-o scrisoare către Sureda, în ianuarie sau februarie 1923, Borges critica fără milă prima carte a lui Torre: „Ştiai că

efervescentul Torre tocmai a risipit câteva mii dintre cuvintele lui polisilabice într-o culegere de poeme intitulată Hélices (Elice)? Nici nu-ţi poţi închipui uriaşa cantitate de inutilităţi – avioane, căi ferate, troleibuze, hidroavioane, curcubeie, lifturi, semnele zodiacului, semafoare… Mă simt bătrân şi pedant, mâncat de molii, când sunt agresat de o astfel de carte”274.

În timpul celei de-a doua şederi în Majorca, experimentând teme şi tehnici expresioniste, Borges observase deja dihotomia dintre poemele „dinamice” şi compoziţiile mai „apatice”, dar în Buenos Aires dragostea pentru Concepción îl făcuse să armonizeze aceste elemente discordante într-o voce poetică mai integrată care era mai potrivită sensibilităţii lui contemplative şi atmosferei calme de la periferia oraşului. La începutul anului îi explicase lui Sureda despre genul de poezie pe care îl scria sub influenţa dragostei pentru Concepción: poemele lui erau „lungi, deloc vizuale, neîncărcate de metafore şi pe un fond metafizic sau religios”275. Dar, chiar dacă

poezia lui nu mai semăna nici cu sentimentalismul aspru al poeţilor germani din timpul războiului, şi nici cu imagismul lui Guillermo de 274 Scrisoare către Sureda, nedatată (aprox. martie 1923), în Cartas del fervor, p. 227

275 Ibid.

Torre, încă o mai considera ca fiind în mare măsură expresionistă, chiar ultraistă, după cum arată şi titlul dat primei lui cărţi, Fervor de Buenos Aires, „fervoare” fiind, la urma urmelor, un cuvânt prin excelenţă expresionist.

Cu câteva zile înainte de plecare, Borges i-a dăruit logodnicei lui un exemplar cu autograf din Fervor de Buenos Aires, pe care a scris:

„Dulcei şi iubitoarei mele Concepción”, căci ea fusese, fără doar şi poate, cea care îl inspirase276. Un lucru ciudat însă la un poet care admira atât de mult ardoarea lui Walt Whitman era că imaginaţia lui se arăta rareori înfierbântată de pasiunea pentru Concepción: poemele lui de dragoste aproape niciodată nu renunţă la un anumit aer melancolic care stăruie asupra lor. De fapt, figura dominantă în poemele de început ale lui Borges era apusul de soare, care va rămâne o imagine fundamentală pentru creaţia sa din anii 1920 şi chiar mai târziu. Această imagine îşi are originea într-un peisaj deosebit care a rămas din întâmplare în inima tânărului. Barrios din nord-vestul oraşului Buenos Aires, precum Villa Ortúzar, Villa Urquiza, La Chacarita, sunt toate traversate de lungi bulevarde care se întind spre orizonturile deschise ale pampasului. Chiar şi astăzi apusul de soare într-o seară senină poate fi spectaculos, dar în tinereţea lui Borges, când aceste cartiere se învecinau direct cu marile câmpii, soarele care cobora peste extremităţile neregulate ale oraşului trebuie să fi constituit o privelişte care îţi tăia răsuflarea.

Apusul de soare în arrabal a devenit imaginea preferată a lui Borges pentru evocarea nostalgiei: de parcă străzile pietruite şi casele joase ale orillas ar fi fost vestigii al unui vechi Buenos Aires care fusese dat deoparte de progres şi care acum se agăţa, ca şi familia lui, de amintirile dulci-amare ale zilelor demult apuse. În 276 Vaccaro, Georgie, p. 193

plus, imaginea apusului de soare conţinea şi un anumit fatalism al lui Borges, provenit din neîncrederea în posibilitatea propriei fericiri. Chiar şi într-o perioadă în care te-ai fi aşteptat să exulte de bucuria dragostei pentru Concepción Guerrero, scriitorul nu cânta soarele la zenit, ci la momentul când uriaşul glob de foc de pe cer se prefăcea într-unul auriu, iar strălucirea îi era furată încet-încet de umbre şi semne ale unui sfârşit funest.

Borges era îngrozit la gândul că va trebui să se rupă de lângă

Concepción: „Între iubita mea şi mine se vor ridica/ trei sute de nopţi ca trei sute de ziduri, / iar marea va fi o taină între noi”xxi (Despărţire, Despedida). Ştia că, dacă legătura cu iubita lui ar fi fost ruptă, s-ar fi întors din nou la solipsism, nonrealitatea amorţită a noneului.

Anticipa acest lucru chiar în momentul în care scria prologul la Fervor de Buenos Aires, deşi îl lua în glumă şi se lua în glumă: „Dacă

paginile acestei cărţi îngăduie vreun vers fericit, îl rog pe cititor să-mi ierte impoliteţea de a-l fi uzurpat eu în prealabil. Nimicniciile noastre se deosebesc foarte puţin; este banală şi întâmplătoare împrejurarea că tu eşti cititorul acestor încercări, iar eu sunt cel care le-a compus”277xxii. Într-adevăr, în timp ce se pregătea să părăsească

oraşul, trebuie să fi ştiut că, la întoarcere, se va confrunta cu cea mai dură dintre opţiuni – va trebui să se revolte împotriva mamei lui, o revoltă mai violentă decât până acum, sau să încalce promisiunea solemnă făcută „dulcei şi iubitoarei” Concepción.

277 Prolog la prima ediţie a volumului Fervor de Buenos Aires, 1923. O versiune mult revizuită a acestui pasaj va apărea ulterior ca epigraf la Fervor de Buenos Aires în OC I, p. 15.

CAPITOLUL 7

A doua vizită în Europa

(1923–1924)

Pe 21 iulie 1923, întreaga familie, inclusiv Fanny Haslam, s-a îmbarcat în portul La Plata pe vasul Highland Rover cu destinaţia Plymouth. În mai puţin de trei săptămâni a ajuns în Anglia, o primă

vizită pentru familia Borges, dar o întoarcere acasă pentru Fanny, după o şedere în Argentina de peste 50 de ani. Membrii familiei Borges au călătorit la Staffordshire, ca să vadă locul de naştere al lui Fanny, în Henley, şi la Oxford şi Cambridge, dar cel mai mult şi-au petrecut timpul vizitând Londra. Surprinzător, Georgie nu a fost foarte impresionat de oraşul care apăruse atât de des în lecturile lui; în schimb, într-o scrisoare către Macedonio Fernández îşi mărturisea dezorientarea şi teama care îl încercau la gândul că o lăsase pe Concepción în Buenos Aires278. La sfârşitul lui august, familia a mers la Paris, unde l-a întâlnit pe Guillermo de Torre, care venise din Spania ca să o vadă pe Norah, iubita lui. Torre începuse să strângă

material pentru o carte despre mişcările de avangardă din Europa şi s-a înţeles cu Georgie să colaboreze la o antologie de poezie europeană contemporană, la care Borges avea să înceapă să lucreze în lunile următoare.

Familia a ajuns în cele din urmă la Geneva la mijlocul lui septembrie şi a tras la Pension des Tranchées pe rue Malagnou, la doar câţiva paşi de apartamentul pe care îl închiriase în timpul războiului.

Georgie a reînnodat prietenia cu Maurice Abramowicz şi Simón 278 Scrisoare către Macedonio Fernández, 20 august 1923. Vezi Bernès II, p.1115.

Jichlinski, şi se prea poate să fi întâlnit foste prietene ca Emilie şi Adrienne, dar dorul de Concepción nu-i dădea pace şi, într-un poem pe care l-a scris în timp ce era în Geneva, spune că „dureroasa amintire” a iubitei lui „prea des şi-a-mprumutat lumina întunericului meu”279. Faptul că iubita îi lipsea atât de mult trebuie să-l fi făcut să se întrebe de ce plecase, căci numai datorită dragostei pentru Concepción îşi simţise rădăcinile în Buenos Aires, iar convingerea din ce în ce mai fermă că era un criollo îl îndemnase să

caute forme mai substanţiale de expresie decât cele încercate în poemele scurte, discontinue, imagiste, caracteristice mişcării ultraiste spaniole. Acest proces fusese întrerupt de hotărârea bruscă

a familiei de a vizita Europa şi, cu cât stătea mai departe de Concepción, cu atât mai mult risca să se înstrăineze din nou de pământul natal, plus că încrederea în talentul lui de poet putea iarăşi să dispară.

Altceva nu se prea ştie despre şederea familiei Borges în Geneva, cu excepţia faptului că doctorul Borges nu a mai făcut operaţia la ochi. La sfârşitul lui decembrie familia s-a dus la Barcelona, unde a petrecut Crăciunul şi Revelionul. A vizitat şi Majorca şi a stat în Valldemosa la pensiunea doctorului Giménez, unde din nou Georgie a căzut pradă avansurilor Ángelei Márquez, tânăra cu care amanta doctorului încercase să-l cupleze în timpul precedentei şederi pe insulă. De data aceasta Georgie pare să fi fost mai receptiv la farmecele cochetei şi se prea poate să fi încurajat speranţele tinerei de a a-l prinde în mrejele ei, fiindcă în săptămânile de după plecarea de pe insulă, a fost atât de bombardat cu scrisori, încât, după cum îi mărturisea el lui Guillermo de Torre, fata îi stătea ca un spin în 279 „Alejamiento”, publicat pentru prima dată în Alfar 36 (La Coruña), ianuarie 1924. Vezi Textos recobrados, 1919–1929, p. 181.

ochi280. Această sensibilitate faţă de insistenţele Angelitei sugerează

o anumită distanţare de Concepción, însoţită, se pare, şi de un sentiment de vinovăţie.

E greu de spus cât a stat familia Borges în Majorca, poate o lună şi ceva. La începutul lui martie a sosit în Madrid, unde Borges a început să-şi promoveze volumul Fervor de Buenos Aires, trimiţând exemplare unora dintre cei mai importanţi scriitori şi critici din Spania281. De asemenea, s-a întâlnit cu Brandán Caraffa, care venise în capitala Spaniei în ianuarie, şi cei doi tineri argentinieni au început să se familiarizeze cu scena literară. Borges va descoperi curând că în cei doi ani trecuţi de la ultima lui vizită la Madrid, Rafael Cansinos-Asséns fusese eclipsat de Ramón Gómez de la Serna. Borges şi-a exprimat consternarea într-un articol trimis revistei Inicial, în care îşi informa cititorii din Buenos Aires că

greguería distrusese „psalmul”, iar tinerii poeţi care rostiseră

odinioară „lamentaţii austere” şi „savuraseră imagini pasionale” în

„umbra luminoasă” a lui Cansinos, „astăzi încercau glume răsuflate” în Café Pombo, unde îşi ţinea şedinţele Ramón282. Chiar şi aşa, nu avea nimic împotrivă să meargă împreună cu Brandán Caraffa la Café Pombo şi nici să-i ofere lui Ramón un exemplar din Fervor de Buenos Aires, pe care scriitorul spaniol îl va prezenta favorabil în Revista de Occidente a lui Ortega y Gasset. Borges însă a fost dezgustat de ceea ce a găsit la Café Pombo, după cum va consemna în memoriile lui zeci de ani mai târziu:

Am fost acolo o singură dată şi nu mi-a plăcut ce-am văzut. Aveau un bufon 280 Scrisoare către Guillermo de Torre, iunie 1924; GDT 27

281 Vezi Carlos García, El joven Borges, poeta, pp. 24–32.

282 „La traducción de un incidente”, Inicial 5, mai 1924, şi Inquisiciones, pp. 18–19

care purta o brăţară de care atârna un inel. Ceilalţi dădeau mâna cu el şi inelul zăngănea, iar Gómez de la Serna întreba invariabil: „Unde-i şarpele cu clopoţei?”

Ceea ce trebuia să fie hazliu. La un moment dat, s-a întors spre mine mândru şi a remarcat: „În Buenos Aires n-ai văzut niciodată aşa ceva, nu?” Am recunoscut, slavă Domnului, că n-am văzut283.

Înfrângerea lui Cansinos era o înfrângere şi pentru credinţa expresionistă a lui Borges în emoţie ca esenţă a poeziei, dar banalitatea cercului lui Ramón, considera el, făcea parte dintr-o tendinţă mai generală în poezia europeană pe care o trecuse în revistă pentru antologia lui: poezia engleză era dominată de imagini vizuale „jalnice”; în Franţa, Cocteau îi luase locul lui Mauriac; chiar şi în Germania „suferinţa stagna în cuvinte preţios de goale şi în simulacre ale Bibliei”; în timp ce spaniolii, „contrazicând istoria”, adoptau tot şi „îl considerau foarte bun”284.