50.

Lionel ignoră mulțimea, pe tâmple îi apar picături de transpirație, cercetează

o serie de manometre. Și observă ceva… ciudat. Fixează o valoare. Se încruntă.

— E totul în regulă, domnule Goettreider? zice Jerome.

— Bineînțeles, zice Lionel. Trebuie doar să verific datele încă o dată.

— Toată lumea de-abia așteaptă să vadă ce poate face invenția ta, zice Jerome. Suntem gata să fim impresionați.

— Jerome, te rog, zice Ursula, ai răbdare.

VP - 77

— Poporul american a plătit pentru toate astea, zice Jerome, și e datoria mea să mă asigur că își recuperează investiția.

Observatorii adunați acolo schimbă priviri jenate, deși e greu de spus dacă le e rușine de Lionel sau nu se simt confortabil cu Jerome făcând gălăgios pe deșteptul.

Lionel conectează un dispozitiv la consolă, un contor Geiger-Müller modificat de el, construit pentru a analiza perioada de înjumătățire a frecvenței undelor de radiație, ideea fiind aceea că Motorul ar fi putut genera tipuri de radiație nedescoperite încă și că el trebuia să le identifice și să le catalogheze. Dar acum bulbii primitivi, colorați, de pe dispozitiv se aprind și senzorii lui emit o serie de semnale auditive ascuțite în vreme ce cadranele arată o mișcare ondulatorie.

Detectează o urmă de radiație de proveniență necunoscută. Lionel mâzgălește la repezeală niște calcule și, agitat, o cheamă pe Ursula să arunce o privire.

Murmură ceva amândoi, prea încet ca să-i pot auzi din poziția mea, dar apoi curiozitatea pare să o facă pe Ursula să renunțe la discreție.

— Cum e posibil așa ceva? zice ea. Nici măcar nu i-ai dat drumul încă.

E o întrebare foarte bună. Cum ar fi putut să fie emis un tip nedescoperit de radiație când Motorul nici nu fusese activat? Și răspunsul e – eu.

Prea târziu îmi aduc aminte că imaterialitatea nu e numai pentru a-i împiedica pe crononauți să răstoarne căni de cafea. E pentru a te asigura că nimic din viitor să nu poată fi fizic prezent în trecut. Lucruri ca, de exemplu, tipuri nedescoperite de radiație.

51.

În sinea mea se dă o luptă între nevoia panicardă de a mă reîntoarce în prezent înainte de a da ceva irevocabil peste cap în 1965 și fascinația mea arzătoare pentru lucrurile la care sunt martor, amândouă fiind cumva îmbibate de începutul conștientizării că am dat deja ceva irevocabil peste cap în 1965, caz în care 2016-le meu poate nici nu mai există.

Dar, nu, faptul că eu exist în 1965 înseamnă că 2016-le e încă acolo, pentru că

trebuie să fi venit de undeva… nu? Știi că ai o zi futută când ontologia devine o chestiune de viață și de moarte.

Tata a înserat câteva dispozitive tehnice de siguranță în aparatul de călătorie în timp, pentru a se asigura de întoarcerea automată în exact același punct în spațiu și timp din care plecasem – ceea ce crononauții numesc „protocol de bumerang”, pentru că… de fapt, nu știu de ce, poate pentru că pur și simplu sună

VP - 78

mișto. Dispozitivele de siguranță ar trebui să mă facă să mă rematerializez în laboratorul tatălui meu la un minut după ce le activez. Ce vreau să zic e că, presupunând că Motorul Goettreider nu funcționează greșit atunci când va fi pornit, poate i-am stricat mecanismele interne calibrate inexact cu vreun tip imprevizibil de energie căpătată în călătoria mea prin timp și spațiu, și vaporizează jumate de continent, incluzând parcela de teren din Toronto pe care urmează a fi construit laboratorul tatălui meu.

Bănuiesc că măcar ar trebui să aștept să văd ce se-ntâmplă când Lionel trage maneta înainte de a zbura ca un bumerang înapoi într-un viitor care poate să nu fie acolo.

52.

Lionel pare să fie hiperconștient de faptul că starea generală de spirit din cameră se schimbă din curiozitate în nerăbdare. Cineva îl întreabă pe Jerome cât de mult urma să mai dureze și el dă din umeri afectat, zâmbind superior, bucurându-se de mirosul eșecului care se ridică în aer.

Mă așteptam să fiu martor la un punct crucial de cotitură al descoperirilor omului, un moment minunat și grandios, dar e ros de infidelitate nepăsătoare și politici administrative penibile și transpirație lipicioasă curgând pe fruntea care acoperă cea mai mare minte din istorie.

— E în regulă, îi zice Lionel Ursulei, zâmbind agitat către ceilalți, anomalia nu este la un nivel atât de semnificativ încât să afecteze experimentul.

Ce nu realizează Lionel e că tocmai descoperise radiația tau – urma pe care eu o urmărisem înapoi în timp, semnătura energetică unică aparținând chiar Motorului Goettreider, făcând vârtejuri prin moleculele mele și anunțându-și, paradoxal, prezența cu câteva minute înainte de a apărea în lume deci, da, mare greșeală din partea mea.

Ursula ezită, dar se așază pe scaunul ei. Nu e clar dacă e tulburată de nivelul de radiație sau de furia încordată, prădătoare din ochii soțului ei când se așază

lângă el.

— Vă mulțumesc pentru că sunteți prezenți la ceea ce eu sper să fie o experiență edificatoare, spune Lionel, uitându-se la observatorii adunați acolo.

Cred că domnul Francoeur v-a explicat tuturor natura muncii mele și deja ați fost îndeajuns de răbdători când m-ați privit aranjând echipamentul, așa că o să spun doar că dacă, și realizez că e un dacă fundamental, dar dacă teoria mea se susține și rotația constantă a planetei poate fi valorificată pentru a reprezenta o sursă de VP - 79

energie eficientă și îndestulătoare, ar însemna enorm pentru încercările noastre tehnice. Bineînțeles, nu mă aștept la prea multe de la experimentul de astăzi. Dar ar trebui măcar să arate că există în teoriile mele ceva care merită studiat în continuare.

Nu există nicio înregistrare a ceea ce Goettreider a zis înainte de a porni Motorul. Nu avea niște notițe pregătite, a vorbit liber. Esența a fost reprodusă de mai mulți Martori în săptămânile care au urmat, înainte de a muri, dar ei erau oameni de știință și niciunul nu a fost foarte atent la cuvintele spuse de el înainte de a porni dispozitivul și de a-i năuci pe toți cu energia pe care a dezlănțuit-o. În zecile de ani care au urmat, mii de scriitori au încercat să-și imagineze discursul lui, impregnându-l de pompă și profeție, politică și filosofie. Cercetătorii au disecat toate posibilitățile lui. Poeții l-au făcut lung și nefiresc.

Și eu tocmai auzisem ceea ce el zisese cu adevărat, prudent și modest și cu o urmă subsidiară de respect de sine. Mereu fusese un subiect de discuții în contradictoriu dacă Goettreider știa ce urma să descopere sau nu – dar stând aici, ascultându-i cuvintele, văzând felul în care se poartă, cu siguranță că avea ambiții mărețe, dar așteptări minime. Arată ca un tip care mai mult speră să evite o umilință publică.

Ursula încuviințează ușor din cap înspre Lionel, în semn de încurajare, iar el își îndreaptă spatele. Ochii lui se plimbă pe consolă pentru a se asigura că totul e la locul lui. Trage aer în piept, ridică jucăuș o sprânceană înspre observatori și trage maneta de activare pentru a porni Motorul Goettreider.

53.

Sunt încă înghesuit în cotlonul meu, în spatele observatorilor, așa că am aproximativ treizeci de secunde pentru a mă repoziționa, în timp ce dispozitivul se încălzește, dacă vreau să văd atât cum Motorul își începe ciclul de operare, cât și fețele Martorilor adunați acolo, pentru a surprinde reacțiile lor celebre.

În străfundul minții mele mă gâdilă ceva care-mi spune că sunt în siguranță

acolo unde sunt, chiar dacă nu am cea mai bună imagine asupra experimentului și a observatorilor, că cea mai bună cale pentru a mă asigura că nu am niciun fel de interacțiune materială cu evenimentele respective e să stau pe loc. Din nefericire, rațiunea nu se poate compara cu vanitatea și curiozitatea.

Bobinele de absorbție încep să trosnească, mă strecor afară din cotlon și mă

poziționez în partea opusă a camerei față de locul în care stă Lionel, încă având mâna pe manetă, așa că am o imagine clară asupra observatorilor. Toți au aceeași VP - 80

expresie pe față, vag interesați, vag neimpresionați. Cu excepția Ursulei, care era încordată de tensiune, mușchii feței contractându-i-se în timp ce strângea din dinți.

Motorul se încălzește și emite un huruit care îmi face organele să vibreze ca gelatina. Obiecte mai ușoare, ca de exemplu cana pe care am răsturnat-o, se clatină. Câțiva observatori schițează jumătăți agitate de zâmbet, dar acum toată

lumea e atentă. Lionel se uită fix la invenția lui, cu mâna pe manetă, gata să o oprească dacă lucrurile iau o întorsătură greșită, dar fascinat de ceea ce putea să

se întâmple.

Ce se întâmplă de fapt e că o fâșie strălucitoare, radiantă, de fum iese din bobinele de absorbție și împânzește laboratorul, învăluind observatorii într-o spirală de forma unei amprente argintii de lumină.

Câțiva oameni țipă. Câțiva își ridică mâinile ca să se apere cu ele. Restul pur și simplu se uită fix, șocați. Ursula râde, senină, încântată. Fumul nu le face rău, chiar dacă părul tuturor se ridică în aer de parcă și-ar fi pierdut atracția gravitațională.

Încă o fâșie strălucitoare de energie se spiralează, inofensiv, prin cameră.