care era un tip cam bădăran, voinic, cu o cicatrice pe obraz şi ursuz din fire. Numele lui era Francis Carver. Poate că Ah Sook auzise de el. Ah Sook şi-a stăpânit şocul cât a putut el de bine. Îl interesa de cât timp Carver şi Pritchard erau parteneri de afaceri.
Balfour i-a răspuns că nu ştia, însă, întrucât din primăvara anului precedent Carver fusese văzut în câteva rânduri în Hokitika, era de presupus că cei doi fuseseră în legătură cel puţin de atunci. Era ciudat, continuă Balfour, cum de Ah Sook nu se întâlnise niciodată cu Carver, din moment ce se cunoşteau!
(Căci lucrul acesta era evident, judecând după expresia de pe chipul lui Ah Sook.) Dar poate nu chiar atât de ciudat, ţinând seama că arareori se întâmpla ca Francis Carver să se deplaseze spre munţi sau ca Ah Sook să se aventureze în oraş. Îl cunoştea pe Carver încă de când era în Canton? Da? Păi, în cazul ăsta, chiar era un ghinion că rataseră ocazia de a se întâlni acum! Da, rataseră ocazia: domnul Carver plecase de curând pe mare. Acum două zile, de fapt. Ce păcat! Fiindcă aproape sigur Carver pornise cu corabia spre Canton, ceea ce însemna că nu avea să se întoarcă prea curând în Hokitika.
Aici ajunsese Ah Sook cu povestirea lui când ibricul începu să fiarbă. Ah Quee îl luă de pe plită şi opări ceaiul cu apă
fierbinte. Ah Sook tăcu, privind cum frunzele de ceai pluteau în jos, adunându-se pe fundul bolului. După câteva momente, reluă
naraţiunea.
Bizuindu-se pe presupunerea lui Balfour, potrivit căruia Carver plecase din Hokitika la Canton şi nu avea să revină decât peste câteva luni, Ah Sook s-a întors din nou în Kaniere ca să
chibzuiască la următoarea lui mişcare. Ştia de la Tauwhare, tânărul maori, că Francis Carver se interesase de soarta unui om pe nume Crosbie Wells exact înainte de a ridica ancora. Poate că
era bine să-l contacteze personal pe acest Crosbie Wells, ca să se lămurească. Ţinea minte, din scurta lui conversaţie cu Tauwhare, că Wells locuia în Valea Arahura, la câţiva kilometri de coastă, în susul râului. S-a dus acolo, aşadar, dar a descoperit, spre marea lui dezamăgire, că locuinţa era părăsită: pustnicul murise.
În săptămâna care a urmat, Ah Sook a fost foarte preocupat de ceea ce se întâmplase cu Wells, fiind convins, şi nu fără
îndreptăţire, că moartea pustnicului avea legătură cumva cu plecarea lui Carver. Aceste cercetări i-au luat aproape opt zile –
de fapt, chiar până în acea dimineaţă de 27 ianuarie, când descoperise două lucruri care îl uimiseră foarte mult.
Ah Sook tocmai se pregătea să anunţe motivul vizitei lui când
un pocnet de pistol sfâşie văzduhul – Ah Sook tresări şocat –, urmat de strigăte ce se auzeau din bătătura casei lui Ah Quee.
— Ieşi afară de-acolo, chinezoi împuţit! Fii bărbat şi ieşi afară
de-acolo!
Ah Sook se uită în ochii lui Ah Quee.
— Cine e? întrebă el pe şoptite, iar Ah Quee strâmbă din gură
scârbit:
— Mannering.
Însă în ochii lui se citea frica.
În următoarea clipă, o mână smuci de perdeaua din pânză de sac şi silueta lui Mannering astupă intrarea în casă. Ţinea pistolul în mână.
— Aha, şedeaţi în jurul forjei, da, urzind matrapazlâcuri amândoi, da, în cârdăşie? Aveam o părere mai bună despre tine, Johnny Sook! Să te cobori la o asemenea mizerie! Pericolul galben19 – Pe Dumnezeul meu!
Păşi în colibă, dar nu atât de ameninţător pe cât şi-ar fi dorit să pară – fiindcă tavanul era foarte scund şi el a trebuit să se îndoaie de spate –, şi cu un braţ îl înşfăcă de brâu pe Ah Quee, ţinându-l strâns. Puse ţeava pistolului Smith & Wesson la tâmpla chinezului, care dintr-odată încremeni complet.
— Bun, zise Mannering. Ascult. Ce afaceri ai tu cu Crosbie Wells?
Câteva clipe, Ah Quee nu făcu nicio mişcare. Apoi scutură
din cap – dar uşor, uşor de tot, fiindcă simţea apăsarea pistolului pe ţeastă. Nu cunoştea pe nimeni cu numele de Crosbie Wells, în afară de ceea ce tocmai îi povestise Ah Sook, adică faptul că
fusese un singuratic care locuise în Valea Arahura, unde şi murise de curând. În spatele lui Mannering, Charlie Frost, alb ca varul la faţă, se strecură în odaie, apoi, după câteva clipe, sări înăuntru şi Holly. Udă pe blană, căţeaua făcu turul cămăruţei, gâfâind frenetic şi trăgând câteva lătraturi groase, fără ca vreunul dintre cei din casă să se sinchisească de gălăgia ei.
— Bine, spuse Mannering când văzu că Ah Quee nu răspunde. O să-ţi pun altfel întrebarea, da? Ia spune-mi tu mie, Johnny Quee, ce făcea Crosbie Wells cu aur de la mina Aurora în valoare de patru mii de lire sterline, ha?
Consternat, Ah Quee mormăi ceva confuz. „Aur de la mina Aurora?” îşi zise el. Dar nu exista aur la mina Aurora! Aurora era 19 În original yellow peril, expresia este o metaforă rasială, prin care populaţiile Orientului îndepărtat erau înfăţişate ca un pericol pentru civilizaţiile din Vest (n. red.).
un lot neproductiv. Cum, tocmai Mannering să nu ştie asta?
— Aur îndesat în cutia de făină, mârâi Mannering. Vârât în foaie, în ceainic. În dulapul pentru mâncare. Pricepi ce-ţi spun?
Aur pur în valoare de patru mii de lire!
Ah Quee se încrunta: cunoştinţele lui de limbă engleză erau foarte limitate, însă ştia „aur”, ştia „Aurora” şi ştia „mii de lire”; de asemenea, pricepuse foarte clar că Mannering voia să
recupereze un lucru care se pierduse. Se referea, probabil, la aurul din rochiile Annei, se gândea Ah Quee – aurul pe care el îl descoperise întâmplător, într-o după-amiază, ridicând un volan din fusta ei şi constatând că atârna greu, de parcă era umplut cu minereu sau cu pietricele; aurul pe care el îl sustrăsese, săptămână de săptămână, desfăcând aţele, fiecare cusătură pe rând, în timp ce ea dormea, chiar aici, întinsă pe laviţa de cărămidă a cuptorului, cu pântecele rotunjit de sarcină
ridicându-se şi coborând la fiecare răsuflare, fără să scoată vreun cuvânt, doar murmurând încet când din greşeală o atingea cu acul, în timp ce cosea. Ah Quee topise metalul acela pe parcursul săptămânilor şi al lunilor următoare şi ştanţase pe fiecare plăcuţă de aur numele minei unde era obligat să lucreze – Aurora
–, înainte de a transporta aurul prelucrat la staţia de colectare din Kaniere...
— Patru mii de lire! răcnea Mannering.
(Holly începu să latre.)
— Aurora e un nenorocit de lot steril, e un morman de deşeuri şi gunoaie nenorocite, ştiu asta! Staines ştie asta! Aurora e seacă, aşa a fost dintotdeauna. Dar ia spune-mi tu mie adevărul: ai dat de minereu bun în Aurora? Ai găsit un filon? Ai găsit un filon şi te-ai apucat să topeşti aurul ca să-l ascunzi în coliba lui Crosbie Wells? Spune odată, blestematule! Taci, Holly!
