În clipa următoare, Ah Sook înţelese.
— Sei qin, şopti el.
Vasăzică întreaga comoară pe care Ah Quee o sustrăsese din rochiile Annei ajunsese, prin cine ştie ce capriciu sau deturnare, în posesia singuraticului Crosbie Wells. Dar care era scopul acestei deturnări – şi cine era de vină?
— Vorbeşte englezeşte! răcni Mannering. Vorbeşte englezeşte, lua-te-ar dracu’!
Brusc foarte emoţionat, Ah Sook îl întrebă pe Ah Quee cum fusese posibil ca acea comoară să ajungă să fie ascunsă în coliba lui Wells. Ah Quee răspunse cu amărăciune că nu ştia. Nu mai auzise niciodată numele de Crosbie Wells până în acea după-amiază. Din câte ştia el, ultima persoană care umblase cu aurul topit era actualul proprietar al minei Aurora, Emery Staines – iar Staines, desigur, nu era nicăieri de găsit. Ah Quee îl lămuri că Staines era cel care ducea producţia de metal preţios obţinută la Aurora de la staţia de colectare, aflată în colonie, la Banca Centrală la fiecare sfârşit de lună – o îndatorire care, în mod evident, nu fusese adusă la îndeplinire.
— N-aud decât gălăgie şi tâmpenii, spuse Mannering. Johnny Sook, dacă n-ai de gând să-mi spui ce-i cu toată aiureala asta, ţine minte, te-am avertizat...
— Au terminat de vorbit, spuse Frost. Ai răbdare.
Ah Sook se încruntase. Era posibil ca Emery Staines să fi furat din propriul seif şi să depoziteze comoara topită în coliba unui pustnic, la şase kilometri depărtare, pe coclauri? Care putea fi rostul unei asemenea manevre? De ce să-şi fure Staines din propriul buzunar, cum s-ar spune, şi să ofere altuia acea pradă?
— Te-anunţ că număr până la cinci, spuse Mannering, stacojiu la faţă. Unu!
Ah Sook se uită în sfârşit la Mannering şi oftă.
— Doi!
— Îţi spun, zise Ah Sook ridicând palmele.
Dar câte nu erau de spus... şi cât de puţine cuvinte ştia el pentru a reda explicaţia! Se gândi câteva clipe, încercând să-şi aducă aminte cum se spunea „armură” în engleză, ca să poată
păstra metafora poetică folosită de Ah Quee. În cele din urmă, îşi drese glasul şi spuse:
— Comoara nu de la Aurora. Anna poartă armurărie secretă, făcută din aur. Quee Long găseşte armurărie secretă pe care Anna poartă. Quee Long încearcă să înregistreze la bancă aurul din armurărie ca aur de la Aurora. Apoi Staines hoţ de la Quee Long.
Dick Mannering, cum şi era de aşteptat, înţelese greşit.
— Comoara nu provenea de la Aurora, vasăzică, repetă el.
Emery a dat peste un filon de aur pe undeva, dar l-a ţinut secret până când l-a descoperit Quee. Apoi, Quee a încercat să
înregistreze la bancă aurul lui Emery ca provenind de la Aurora, aşa că domnul Staines şi l-a luat înapoi.
Asta chiar te lăsa cu gura căscată! Ah Sook începu să
vorbească repede cu Ah Quee în cantoneză, ceea ce Mannering, evident, luă drept o confirmare a celor spuse de el.
— Unde este domnul Staines acum? se interesă el. Încetează
cu celelalte întrebări. Spune-i că vreau să ştiu unde este domnul Staines acum.
Ascultător, Ah Sook se întrerupse şi transmise întrebarea. De această dată, Ah Quee răspunse pe un ton de-a dreptul disperat.
A zis că el nu mai vorbise cu Emery Staines din decembrie, însă
era foarte dornic să-l revadă, fiindcă nu-şi dăduse seama că
fusese tras pe sfoară decât abia la începutul lui ianuarie, când se publicase profitul trimestrial al minei Aurora. Aurul pe care el îl găsise în rochiile Annei nu fusese înregistrat ca provenind de la Aurora, aşa cum intenţionase el, iar Ah Quee era sigur că
domnul Staines purta răspunderea pentru această eroare.
Oricum, până să ajungă el la această constatare, domnul Staines dispăruse deja. Cât despre locul unde putuse să dispară, Ah Quee nu avea habar.
Ah Sook se întoarse spre Mannering şi spuse pentru a doua oară:
— El nu ştie.
— Ai auzit, Dick? zise Charlie Frost din colţul camerei. Omul ţi-a zis că el nu ştie.
Mannering îl ignoră. Ţinând în continuare revolverul aţintit spre faţa lui Ah Sook, zise:
— Spune-i că dacă nu joacă cinstit cu mine, o să te omor.
Şi ca să pară mai înfricoşător, mişcă arma demonstrativ.
— Spune-i asta: ori Johnny Quee vorbeşte, ori Johnny Sook moare. Spune-i asta. Spune-i acum.
Ah Sook îi transmise conştiincios această ameninţare lui Ah Quee, care nu dădu niciun răspuns. Se aşternu tăcerea, fiecare părând să aştepte ca unul dintre ceilalţi să vorbească, dar, subit, Mannering făcu o mişcare fulgerătoare cu mâna dreaptă, îl împinse pe Ah Quee în faţă, îl înşfacă de părul împletit într-o coadă la ceafă şi îi smuci violent capul spre spate. Pistolul era în continuare îndreptat spre Ah Sook. Ah Quee nu scoase niciun sunet, dar ochii i se umplură instantaneu de lacrimi.
— Nimeni nu plânge după un chinez, îi spuse Mannering lui Ah Sook. Iar în Hokitika, cu atât mai puţin. Cum i-ar explica prietenul ăsta al tău Comisarului, mă întreb? „Ghinionist”, aşa i-ar spuse. „Sook moare – mare ghinionist!” Şi Comisarul ce-ar spune? continuă Mannering, trăgând cu răutate de părul lui Ah Quee. Ar spune – „Johnny Sook? Păi ăsta nu-i minerul cu spelunca opiomanilor? Ăla de zace după-amiezele cu drogul în nas şi le vinde răşină otrăvită orezarilor şi curvelor fără căpătâi?
El a murit? Păi de ce naiba ţi-ai imagina că mi-ar păsa mie cumva?”
Acest venin era fără precedent, având în vedere că Mannering şi Ah Sook fuseseră întotdeauna în relaţii cordiale; dar dacă de data asta Ah Sook se înfuriase sau se simţea jignit, nu lăsa să se vadă nimic. Se uita la Mannering cu o expresie împietrită, fără să
