— Uite, ascultă, spuse Lydia Wells. Luna viitoare va fi o lună
fără astrul selenar pe cer.
— Doamne Sfinte! spuse Gascoigne.
— Vreau să spun că luna nu va creşte complet, adică nu vom avea lună plină. Februarie este o lună scurtă. Va fi lună plină
exact înainte de întâi, şi altă lună plină exact după douăzeci şi opt, prin urmare, nu vom avea lună plină în februarie.
Gascoigne zâmbea la ea.
— Şi nu cade la fel în fiecare an?
— Nicidecum, spuse Lydia. Fenomenul este foarte rar, preciză
ea plimbându-şi degetul pe modelul unei stucaturi.
— Rar implică o valoare, nu-i aşa? Sau o primejdie...?
— Fenomenul are loc doar o dată la fiecare douăzeci de ani, continuă Lydia aranjând mai drept ceasul de pe poliţa căminului.
— Şi ce prevesteşte acest lucru, domnişoară Lydia – o lună
fără lună plină?
Lydia se întoarse spre el, punându-şi mâinile în şold.
— Dacă-mi dai un şiling, îţi spun, zise ea.
Gascoigne râse.
— Nu încă, spuse el. Nu am încă dovada competenţei dumitale. Va trebui să te testez înainte de a-ţi da vreun ban sau orice alt lucru care aparţine acestui tărâm. În seara asta se lasă
norii, însă voi verifica în ziarele de luni şi voi analiza mareea.
Văduva se uita la el cu un aer impenetrabil.
— Eu nu greşesc, spuse ea. Am un almanah şi ştiu foarte
bine să-l interpretez. Luna este în creştere acum, deasupra norilor. Va fi lună plină luni noaptea, iar marţi va începe să
descrească. Luna viitoare va fi o lună fără lună plină pe cer.
CONJUNCŢII
În care impresiile proaste recâştigă teren; invitaţiile seînmulţesc; şi trecutul se rostogoleşte înainte ca să atingă oraprezentă.
Reverendul Cowell Devlin rămăsese în restaurantul Hotelului Palace până la orele înaintate ale după-amiezii, când a început să-şi simtă capul greu şi îmbâcsit, iar cititul nu mai avea niciun rost. Considerând că avea nevoie de aer curat, a băut cafeaua până la fund, şi-a adunat broşurile, a achitat nota de plată, şi-a ridicat gulerul ca să-l ferească de ploaie şi a pornit pe jos în lungul ţărmului mării, îndreptându-se spre nord. Soarele după-amiezii strălucea deasupra norilor, conferind peisajului un luciu argintiu, care voala coloritul mării şi scotea în evidenţă
puncte de lumină albă pe nisip. Chiar şi stropii de ploaie scânteiau parcă în aer; vântul, suflând rece dinspre mare, aducea cu el un miros plăcut de rugină. Toate astea au avut efectul de a risipi torpoarea ce îl înmuiase pe Devlin, care în foarte scurt timp s-a făcut roşu în obraji şi zâmbitor şi a păşit iute, ţinându-şi cu palma pe cap pălăria cu boruri largi. A decis să profite cât mai mult de această plimbare şi, în loc să se întoarcă direct în Hokitika, a ales să facă un ocol pe la faleza înaltă de la Seaview – amplasamentul viitorului Penitenciar din Hokitika şi, totodată, viitoarea locuinţă a lui Devlin.
Ajungând în vârful dealului, a privit înapoi gâfâind uşor, şi s-a mirat să vadă că era urmărit. Un tânăr îmbrăcat doar cu o cămaşă de dril şi pantaloni, care i se lipiseră leoarcă de corp, urca pe potecă spre faleză cu paşi grăbiţi. Omul mergea cu capul în jos, fiind de aceea mai greu de identificat; abia când a ajuns la vreo douăzeci de metri de Devlin, acesta l-a recunoscut. Da, şi-a zis el, el e omul din Valea Arahura; tânărul maori, prieten cu răposatul Crosbie Wells.
Cowell Devlin nu avea o pregătire de misionar şi nu venise în Noua Zeelandă în scopul unei asemenea activităţi. Fusese o adevărată surpriză pentru el când descoperise că Noul Testament fusese tradus în graiul maori cu vreo douăzeci de ani înainte de sosirea lui; a rămas chiar şi mai uimit când a aflat că traducerea putea fi cumpărată de la librăria de pe strada George, în Dunedin, la un preţ foarte convenabil. Întorcând paginile
documentului tradus, Devlin se întrebase în ce măsură mesajul divin fusese poate simplificat şi cu ce neajunsuri. Cuvintele nefamiliare, în alfabetul lor trunchiat i se păreau infantile, alcătuite din repetări de silabe şi bâlbâieli nedesluşite, ca un gângurit de copil. Însă în clipa următoare, Devlin se dojeni singur; căci ce era Biblia lui, dacă nu tot o traducere de un alt fel? Nu se cuvenea să fie aşa de impulsiv sau aşa de trufaş. Ca o penitenţă pentru această neîncredere confuză, şi-a scos carnetul şi a notat cu grijă câteva versete cheie din textul maori. He aroha te Atua. E Aroha ana tatou ki a ia, no te ea ko ia kua matua aroha ki a tatou. Ko Ahau te huarahi, te pono, te ora. Hone 14:6, a scris el, apoi, minunându-se, a observat: din epistolele lui Paora.
Traducătorul schimbase până şi numele proprii.
Băştinaşul îşi ridică privirea; văzându-l pe Devlin stând pe culme deasupra lui, se opri şi, de la o distanţă de câţiva metri, se uitară unul la celălalt fără să spună nimic.
O rafală de vânt culcă la pământ ierburile din jurul picioarelor lui Devlin şi îi netezi spre ceafă părul de pe tâmple.
— Bună ziua, strigă el.
— Bună ziua, răspunse celălalt, mijind uşor ochii.
— Văd că nu ne-a speriat pe niciunul vremea asta urâtă!
— Da.
— Păcat că priveliştea nu mai e aşa de frumoasă, adăugă
Devlin desfăcând larg braţul, ca să cuprindă panorama înceţoşată din faţa lor. Ai zice că am putea fi oriunde pe pământ când norii coboară aşa de jos, nu crezi? Probabil, când cerul se va însenina din nou, o să ni se pară că am ajuns în cu totul alt loc!
Faleza, numită pe drept cuvânt „Seaview”, deschidea o perspectivă stranie asupra mării, care, văzută de la această
înălţime, părea un întins searbăd, o bandă lată de culoare uniformă, cu un cer de o nuanţă un pic mai deschisă. Linia ţărmului nu se vedea de pe faleză din cauza stâncii abrupte de dedesubt – marginea falezei se termina brusc printr-un grohotiş
