— Două găuri?
— Doar una.
— Şi văduva a fost de faţă, spuse Mannering.
— Nu, răspunse Clinch. Ea a venit mai târziu. Dar când domnul Gascoigne a plecat, mi-a spus într-adevăr că se ducea să
stea de vorbă cu o doamnă; ca apoi, după două ceasuri, doamna să apară aici.
— Ce-i cu cealaltă comoară? zise brusc Mannering. Ai zis că
mai există o comoară.
— Credeam... îngăimă Clinch coborându-şi privirea. Nu. Nu contează. Am făcut o confuzie. Uită ce-am zis.
Mannering se încrunta contrariat.
— De ce să se simtă obligată Lydia Wells să achite datoria Annei? Ce are ea de câştigat din asta?
— Nu ştiu, răspunse Clinch. Însă păreau foarte bune prietene în această după-amiază.
— Hm, bune prietene – şi ce-ar avea ea, mă rog, de câştigat din asta?
— Nu ştiu, spuse Clinch din nou.
— Se ţineau îmbrăţişate? Erau bine dispuse? Cum?
— Da, zise Clinch. Mergeau braţ la braţ, iar când văduva vorbea, Anna se trăgea mai aproape de ea.
Clinch tăcu, reluând scena în minte.
— Şi tu ai lăsat-o să plece! se răsti subit Mannering. Ai lăsat-o să plece fără să mă întrebi pe mine, fără să mă chemi încoace? Edgar, asta e fata mea de lux! Ştii şi tu asta, nu-i nevoie să-ţi mai spun! Celelalte nu-i vin Annei nici la degetul mic!
— N-aveam cum s-o opresc, spuse Clinch cu o mutră acră.
Ce să fi făcut – s-o încui în cameră? Şi, oricum, tu erai în Kaniere.
Mannering sări de pe scaun.
— Vasăzică Anna care umbla cu chinezii nu mai umblă cu niciun bărbat! răbufni el trântindu-şi cu pălăria peste picior. Şi ei i se pare totul foarte simplu – nu? Auzi la ea, se lasă de meserie!
De parcă şi noi, dacă ni s-ar năzări, am putea să ne trezim într-o bună dimineaţă şi să decidem...!
Dar pe Edgar Clinch nu-l interesa să urmărească această
argumentaţie retorică. Trist, reflecta la faptul că a doua zi era duminică şi, de fapt, prima duminică după atâtea luni când nu
mai putea să aştepte cu nerăbdare să pregătească baia Annei. Cu glas tare, spuse:
— Poate n-ar strica să te duci să vorbeşti cu domnul Gascoigne despre bani.
— Ştii ce mă scoate pe mine din minţi, Edgar? se răţoi Mannering. Să primesc informaţii la mâna a doua, asta mă
scoate pe mine din minţi. Să-mi vină rândul să aflu ceva după ce alţi bărbaţi au aflat deja, asta mă scoate pe mine din minţi. Să
aud toate astea de la tine – chestia asta mă scoate din minţi. Ce vrea Anna să mă pună să fac? Să mă duc să bat la uşa unui om pe care abia dacă-l cunosc? Şi ce să-i spun: „Scuzaţi-mă, domnule, cred că există o grămadă de bani sub patul dumitale, iar banii aceia Anna mi-i datorează mie!” E o lipsă de respect. O
lipsă de respect, aşa se cheamă chestia asta. Nu, din punctul meu de vedere, fata asta este încă în slujba mea. Şi, să fie clar, târfă e în continuare, iar datoria ei faţă de mine rămâne tot neplătită.
Clinch mişcă înţelegător din cap. Se simţea vlăguit şi îşi dorea enorm să fie singur. Luă biletul de bancă, îl împături şi îl puse în portofel, în dreptul inimii.
— La ce oră ziceai că e întrunirea de diseară?
— La apusul soarelui, spuse Mannering. Doar că bine ar fi să
ajungi înainte sau după, ca să nu ne bulucim toţi înăuntru în acelaşi timp. Vei constata că o sumedenie de oameni consideră că
există un vinovat în toată povestea asta.
— N-aş putea spune că mă dau în vânt după Coroana, mormăi Clinch mai mult pentru sine. Au cam făcut economie la geamuri, după părerea mea. Ferestrele de la faţadă ar fi trebuit să fie mai late – şi nu strica să fi montat un acoperiş deasupra verandei.
— Lasă, o să fie linişte, asta e tot ce contează.
— Da.
Mannering îşi puse pălăria pe cap.
— Dacă m-ai fi întrebat săptămâna trecută cine e vinovat pentru toată nebunia asta, aş fi zis că evreul. Dacă m-ai fi întrebat acelaşi lucru ieri, aş fi zis că văduva. În după-amiaza asta, ţi-aş fi spus că de vină e chinezul. Şi acum? Păi să dea naiba, Edgar, dacă n-aş paria toţi banii pe târfa aia. Ţine minte ce-ţi spun eu: Anna Wetherell ştie exact de ce tot bănetul ăla a fost găsit în casa lui Crosbie Wells şi tot ea ştie exact ce s-a întâmplat cu Emery Staines – Dumnezeu să-l odihnească în pace, deşi ştiu că vorbesc prematur. Tentativă de suicid, o abureală.
