— Dar aurul din râu nu aparţine nimănui; aşa cum nu aparţine nici râului.
— Chiar tu ai spus că nu se putea ca aurul să-i fi aparţinut Annei!
— Da, nu Annei; dar cum rămâne cu drepturile croitorului asupra acelui aur? Cum rămâne cu scopul croitorului atunci când a ascuns o asemenea avere în faldurile rochiei unei femei?
— Eu n-am avut treabă cu niciun croitor, spuse Ah Quee înfierbântându-se. Tu când găseşti o monedă de argint te întrebi cine a bătut acea monedă? Nu, te întrebi doar cine a avut acea monedă ultima oară! Nu se cheamă că sunt hoţ dacă iau un lucru care a fost pierdut.
— Pierdut?
— Pierdut, spuse Ah Quee. Acea comoară nu fusese revendicată de nimeni. Fusese furată înaintea mea, aşa cum a fost furată şi după aceea.
— Iartă-mă, spuse Ah Sook. Recunosc că am greşit.
— O târfă nu este o concubină, continuă Ah Quee, care începea să se agite; în mod limpede, dorea de ceva vreme să se justifice pe această temă. O târfă nu poate fi o persoană
respectabilă. O târfă nu poate să se îmbogăţească. Prestigiul şi profitul aparţin întru totul proxenetului, dar niciodată târfei. Da, singurul care profită cu adevărat de pe urma meseriei ei este bărbatul care stă în spatele ei, cu punga de bani într-o mână şi cu pistolul în cealaltă mână. Eu n-am furat de la Anna! Ce-aş fi putut să fur? Anna nu deţine nimic. Aurul acela nu a fost niciodată al ei.
Auziră tropote de cal venind din spate şi întoarseră capul: doi călăreţi, amândoi aşezaţi foarte jos în şa, goneau la galop spre Hokitika; amândoi caii erau în spume, iar amândoi călăreţii mânuiau de zor cravaşa, mânându-i să alerge şi mai repede.
Chinezii se traseră la o parte ca să-i lase să treacă.
— Iartă-mă, spuse Ah Sook din nou când tropotele se îndepărtară. M-am înşelat. Tu nu eşti un hoţ, Quee Long.
Îşi reluară drumul.
— Domnul Staines este adevăratul hoţ, spuse aurarul. El a furat cu bună ştiinţă şi pe urmă a fugit fără scrupule. Am fost un prost să mă încred în el.
— Staines este în cârdăşie cu Francis Carver, spuse Ah Sook.
Dovadă stau scriptele minei Aurora. Întovărăşirea aceasta este un motiv suficient pentru a te îndoi de caracterul lui.
Ah Quee întoarse capul spre companionul lui.
— Eu nu-l cunosc pe acest Francis Carver despre care vorbeşti tu, spuse el. Până astăzi, nici n-am auzit de el.
— E un neguţător, spuse Ah Sook pe un ton plat. Eu l-am cunoscut în Guangzhou când eram mic. A făcut mult rău familiei mele, iar eu am jurat să-i iau zilele.
— Asta ştiu deja, zise Ah Quee. Dar aş vrea să aflu mai multe.
— E o poveste tristă.
— Atunci voi asculta cu compasiune. O trădare împotriva oricărui compatriot de-al meu este o trădare împotriva mea.
Ah Sook se încruntă auzind aceste cuvinte.
— Este de datoria mea să răzbun această trădare, spuse el.
— Am vrut doar să spun că trebuie să ne ajutăm unul pe celălalt, Sook Yongsheng.
— De ce spui „trebuie”?
— Viaţa chinezilor nu are valoare în această ţară.
— Nicio viaţă nu are valoare pe un teren aurifer.
— Te înşeli, zise Ah Quee. Astăzi ai văzut cum un om m-a lovit, m-a tras de păr, m-a insultat şi m-a ameninţat cu moartea
– toate astea fără ca el să suporte consecinţele faptelor lui. Şi nu va exista nicio consecinţă pentru faptele lui. Orice individ din Hokitika lui îi va lua partea, nu mie, şi de ce? Fiindcă eu sunt chinez, iar el nu este chinez. Tu şi eu trebuie să ne ajutăm unul pe celălalt. Trebuie să facem asta. Legea este unită împotriva noastră; noi trebuie să găsim mijloacele de a ne uni împotriva legii.
Era un sentiment pe care Ah Sook nu-l mai auzise invocat niciodată; tăcu o vreme, digerându-l. Ah Quee îşi scoase pălăria de pe cap, bătu în ea de câteva ori cu palma, apoi şi-o puse la loc pe creştet. Undeva, în tufişurile din apropiere, o pasăre-clopoţel ciripi viguros din tot pliscul; chemarea trecu pe rând de la o pasăre la alta, iar pentru câteva clipe copacii din jur răsunară de cântul lor.
O predilecţie, şi nu o necesitate îl făcuse pe Sook Yongsheng să aleagă să locuiască şi să muncească de unul singur. Nu era un om morocănos din fire şi, de fapt, nu îi venea greu să lege prietenii şi nici să se ataşeze profund de acei prieteni, odată ce legătura lor de prietenie se consolida; pur şi simplu, prefera să
nu dea socoteală nimănui. Îi displăceau toate poverile responsabilităţii, în special atunci când acele responsabilităţi erau subînţelese sau impuse – iar prietenia, în experienţa lui, aproape întotdeauna degenera în chestiuni de datorie, vinovăţie şi pretenţii. Oamenii pe care îi socotea drept apropiaţi de-ai lui erau cei care nu cereau nimic, dar dădeau mult; în consecinţă, existau multe figuri caritabile în trecutul lui Ah Sook, dar foarte puţine persoane asupra cărora el să-şi fi revărsat toată
dragostea. Avea sensibilitatea tipică unui pionier social, neataşat de nimeni, plin de convingeri şi, în percepţia lui cel puţin, se considera, aproape fără excepţie, neînţeles de nimeni.
Sentimentul de a fi în permanenţă subevaluat de către restul lumii avea să se dezvolte de-a lungul timpului, devenind un fel de demagogie privată; era sigur de aria cuprinzătoare a viziunii lui şi rareori socotea necesar să se justifice în faţa altora. În general, concepţiile lui erau proiecţii ale unei lumi mai bune şi mai simple, în care lui îi plăcea, la modul fantastic, să sălăşluiască, căci el prefera fervoarea imaculată a propriei solitudini, în locul tuturor celorlalte obligaţii sociale, şi avea tendinţa, când era în compania altora, să păstreze un aer distant. Această înclinaţie naturală îi era perfect cunoscută, fiindcă din fire era un om predispus la reflecţie, obişnuind adesea să se analizeze de o manieră extrem de riguroasă şi contemplativă. Dar el îşi analiza propria gândire aşa cum un profet îşi analizează propriile viziuni stranii – altfel spus, cu reverenţă şi mereu convins că era hărăzit să fie vestitorul unei cosmice raţiuni de a fi, al unui plan universal.
— Relaţia mea cu Francis Carver, spuse el în cele din urmă, este o istorie cu multe începuturi; dar eu sper că va avea doar un singur sfârşit.
— Povesteşte-mi, spuse Ah Quee.
*
Harald Nilssen închise uşa biroului său de pe chei, se aşeză
la masa de lucru şi, fără să-şi scoată mai întâi pălăria sau paltonul, încropi la repezeală o misivă pentru Joseph Pritchard.
