— Domnule Tauwhare, dacă eşti strâmtorat cu banii, poţi să
te duci acum pe Gibson Quay, unde se caută mână de lucru.
Poate n-ai auzit, dar clopotul a sunat acum o oră. Godspeed a ajuns în sfârşit pe uscat şi e nevoie de muncitori care să descarce cala.
Pe parcursul ultimelor trei săptămâni, velierul fusese tractat aproape de mal de două remorchere mari; de acolo, corpul corăbiei a fost săltat pe nişte rulouri şi adus la acelaşi nivel cu ţărmul; în final, în acea dimineaţă, la reflux, corabia a fost trasă
complet din apă, folosindu-se doi cai de tracţiune şi un vinci.
Barcul zăcea acum pe nisip uscat, semănând, enorm şi zdrobit cum era, nu neapărat cu o dihanie marină eşuată la mal, cât mai degrabă cu o namilă a văzduhului căzută din cer. Löwenthal trecuse prin dreptul limbii de pământ în acea dimineaţă; în imaginaţia lui, corabia se prăbuşise parcă de la o mare înălţime şi pierise acolo unde căzuse. Toate cele trei catarge se frânseseră
de la bază, iar fără vele şi greemente părea aproape pleşuvă. Se uitase la corabie câteva momente, înainte de a pleca mai departe.
După ce încărcătura avea să fie extrasă şi toate accesoriile îndepărtate, nava urma să fie dezmembrată şi vândută, la bucată, pentru valorificarea bunurilor recuperate şi pentru reparaţii ale altor vase.
— Acum, dacă tot am pomenit de asta, continuă el, să ştii că
ne-ar prinde foarte bine să avem un om de-al nostru la faţa locului când se scoate încărcătura de pe epavă. Mă gândesc la lada de transport pierdută de Tom, dar şi la ce-o fi văzut domnul
Moody, ştii, acolo, în cală. Dumneata poţi să fii ochii şi urechile noastre, domnule Tauwhare. Ai scuza perfectă, dacă eşti strâmtorat cu banii şi vrei să munceşti cinstit. Nimeni nu te va întreba ce şi cum.
Dar Tauwhare scutură din cap. Îşi jurase în sinea lui ca niciodată, pe viitor, să nu mai aibă de-a face cu Francis Carver, sub nicio formă.
— Nu lucrez ca zilier, spuse el punând şase penny pe masă.
— Du-te totuşi pe plajă, până la Godspeed, insistă
Löwenthal. Nimeni n-o să te întrebe nimic. Ai o scuză perfectă.
Dar lui Tauwhare nu-i plăcea să primească sfaturi de la alţii, oricât de bine intenţionaţi ar fi fost aceştia.
— Voi aştepta să mă angajez ghid, spuse el.
— S-ar putea să aştepţi mult şi bine.
— Poate, spuse el ridicând din umeri.
Löwenthal începea să se enerveze.
— Eşti absurd, spuse el. Ai acum ocazia să ne faci tuturor un bine, şi mai ales dumitale personal. Nu vei putea participa la sindrofia văduvei fără bilet şi nu vei putea să-ţi cumperi un bilet dacă îţi fluieră vântul prin buzunare. Du-te pe Gibson Quay, munceşte acolo o zi şi, în felul ăsta, ne faci tuturor o favoare.
— Nu vreau să particip la sindrofie.
Lui Löwenthal nu-i venea să-şi creadă urechilor.
— Dar de ce naiba nu vrei?
— Ai zis că-i o prostie. O scenă de teatru.
Tăcerea se aşternu între ei pentru câteva momente. Apoi, Löwenthal spuse:
— Ştiai ca au adus un avocat? Un domn John Fellowes de la Poliţia din Greymouth. A fost însărcinat să se ocupe de rezolvarea cazului Crosbie Wells.
Tauwhare ridică din umeri.
— S-a apucat deja să investigheze faptele, continuă
Löwenthal, pentru a afla dacă se justifică demararea unei anchete judiciare. Urmează să întocmească un raport pentru un judecător de la Curtea Supremă. Curtea Supremă înseamnă
omoruri, domnul Tauwhare. Judecarea unui omor.
— Eu n-am avut niciun amestec în omor, spuse Tauwhare.
— Poate că nu, însă noi doi ştim foarte bine că eşti şi dumneata implicat în afacerea asta, la fel ca noi toţi. Haide, zău aşa. Domnul Moody a văzut ceva în cala barcului Godspeed, iar acum dumneata ai nesperata şansă de a afla ce-a văzut.
Dar lui Tauwhare puţin îi păsa dacă domnul Moody văzuse
ceva sau nu.
— Voi aştepta o slujbă cinstită, spuse el din nou.
— Ai putea să te arăţi un pic mai leal.
Remarca aceasta îl înfurie pe Tauwhare.
— Eu nu mi-am încălcat jurământul, spuse el.
Löwenthal se întinse peste bancul de lucru, puse palma pe mormanul de monede şi le trase spre el, direct în buzunarul şorţului.
