baţi drumul înapoi de unul singur. Eu trebuie să stau să tai o panglică dimineaţă, dar o să fiu înapoi în Hokitika mâine pe la amiază. La amiază, asta ţi-o spun sigur.
Dar Balfour scutură din cap.
— Nu pot. Am un transport care soseşte mâine dimineaţă la prima oră. Luni, negreşit.
— Dar nu cred că e nevoie de prezenţa ta pentru un transport de marfă!
— Oh, dar am nevoie de timp ca să-mi ajustez finanţele, spuse Balfour cu un rânjet. Sunt mai sărac cu douăsprezece lire sterline decât eram miercuri, or, asta înseamnă douăsprezece lire în buzunarul tău, să ştii. Câte o liră sterlină pentru fiecare faţă a zarurilor.
(Balfour ascundea adevăratul motiv pentru care era aşa de grăbit, şi anume dorinţa de a participa la sindrofia cu „băuturi şi conversaţii” organizată de văduvă, în salonul din faţă al localului Norocul Drumeţului, în acea seară. Nu mai vorbise despre doamna Wells cu Lauderback din ziua în care politicianul i se destăinuise în restaurantul Hotelului Palace, considerând că era mai prudent să-l lase pe Lauderback să deschidă subiectul, când şi cum dorea el. Lauderback însă evitase şi el să pomenească de ea, deşi Balfour simţea că tăcerea politicianului era forţată şi chiar disperată, ca şi cum în orice clipă ar fi putut să
izbucnească şi să strige numele ei.)
— Asta mi-aduce aminte de şcoală, spuse Lauderback. Câte o lovitură de bici pentru fiecare punct de pe zaruri, dacă ne prindeau. Sunt douăzeci şi unu de puncte pe un singur zar. E un amănunt stupid pe care nu l-am uitat niciodată.
— Să nu crezi că eu o să stau aici până ajung dator cu douăzeci şi una de lire, dacă ăsta era apropoul.
— Ba da, trebuie să stai, insistă Lauderback. Încă o noapte, trebuie, te rog.
— Uită-te la feriga asta superbă, spuse Balfour.
Şi, într-adevăr, era superbă: încolăcită perfect, ca spirala din capătul unei viori. Balfour atinse feriga cu ţeava puştii.
Recenta
transformare
temperamentală
suferită
de
Lauderback avusese un efect foarte nociv asupra prieteniei lui cu Thomas Balfour. Balfour era convins că Lauderback nu-i spusese întregul adevăr despre fostele lui afaceri cu Francis Carver şi Crosbie Wells, iar din cauza acestei excluderi nu mai avea chef să-i facă pe plac. Când Lauderback vocifera nemulţumit de una
sau de alta – Westland şi bancurile de nisip, platourile cu mâncare rece servite la masă, gulerele de unică folosinţă, imitaţia de orice fel, muştarul nemţesc, premierul guvernului, oasele din peşte, ostentaţia unora, cizmele prost lucrate, ploaia exasperantă
–, Balfour nu mai reacţiona cu aceeaşi energie şi admiraţie cum ar fi făcut probabil cu doar o lună în urmă. Lauderback, practic vorbind, pierduse avantajul, ceea ce ambii bărbaţi ştiau prea bine. Politicianului nu-i convenea să recunoască însă că prietenia lor se răcise; se încăpăţâna să îi vorbească lui Balfour exact la fel ca până atunci, adică pe un ton care era uneori arogant, întotdeauna pompos şi arareori umil; iar Balfour, care putea fi şi el foarte arogant, dacă-şi punea în minte, se încăpăţâna să nu-l poată suferi.
În scurt timp, îşi luară caii, se aşezară în şa şi porniră spre Kumara, la trap uşor. După o bucată de drum, Lauderback reluă
subiectul de dinainte.
— Vorbisem să ne oprim împreună la Seaview, la întoarcere, ca să aruncăm o privire la fundaţia pentru viitoarea închisoare.
— Da, spuse Balfour. O să-mi povesteşti tu totul.
— Presupun că va trebui să mă duc de unul singur.
— Hm, singur – cu Jock şi Augustus! Singur într-un grup de trei!
Lauderback se foi în şa, cu un aer foarte agasat. În cele din urmă, spuse:
— Cum ziceai că-l cheamă pe temnicer – Sheffield, parcă?
Balfour îi aruncă o privire tăioasă.
— Shepard. George Shepard.
— Shepard, da. Mă întreb dacă nu vizează postul de judecător. S-a descurcat foarte bine cu banii de la buget, ca să
pună totul în mişcare aşa de repede. Foarte abil, într-adevăr.
— Da, probabil. Dar ia uită-te la asta! exclamă Balfour arătând cu capătul cravaşei spre o altă frunză de ferigă, mai oranj decât prima şi mai păroasă. Ce formă frumoasă are, adăugă
el. Parcă ar fi în mişcare... Încremenită în mişcare. Ha, ce idee!
Dar Lauderback nu se lăsă distras de forma frumoasă a ferigilor.
— Are acces la fondurile de la guvern, precis, spuse el referindu-se tot la George Shepard. Şi înţeleg că e un vechi prieten de-al judecătorului actual.
— Atunci, poate că păstrează fondurile în familie, cum s-ar spune.
— Mie-mi miroase a ambiţie, nu crezi? Chestia cu clădirea
penitenciarului, mă refer. Faptul că e aşa de dedicat proiectului, întregii probleme. S-a descurcat extrem de bine.
Ambiţios din fire, Lauderback devenea foarte suspicios când sesiza dovezi de ambiţie la alţii. Balfour însă pufni doar pe nări.
