— Dar o să ai şi tu azilul pentru săraci pe care ţi-l doreai, spuse Balfour continuând pe acelaşi ton lejer, ca şi cum ar fi discutat despre nişte lucruri absolut neînsemnate. Înseamnă că
banii nu se risipesc aiurea. Vor fi folosiţi pentru ridicarea unui aşezământ de binefacere.
— Nu-mi pasă dacă George Shepard îşi burduşeşte buzunarele cu banii ăştia sau dacă înalţă un altar cu ei, se răţoi Lauderback. Asta-i o scuză, asta înseamnă – înseamnă să te foloseşti de scop ca să justifici mijloacele. Eu nu sunt adeptul unei logici de o asemenea factură.
— Şi nu orice aşezământ de binefacere, continuă Balfour, de parcă Lauderback nici n-ar fi vorbit. Vei avea azilul acela, îţi dai tu seama? Hei, mai ţii minte conversaţia noastră de la Palace?
„Unde să se ducă o femeie?” Cine să-i dea „ocazia fericită de a începe un alt fel de viaţă?” – toate astea, îţi aminteşti? Ei bine, în curând vom putea oferi această ocazie fericită celor care au atâta nevoie de ea! George Shepard a făcut posibil acest lucru!
Lauderback era furios. Îşi amintea foarte bine ce spusese în urmă cu trei săptămâni despre meritele unui azil de săraci, însă
nu-i plăcea când cineva îi cita cuvintele, decât dacă o făcea cu scopul de a-l lăuda.
— Este o lipsă de respect faţă de morţi, zise el tăios. Şi altceva nu mai am de comentat.
Dar Balfour nu se lăsa descurajat atât de uşor.
— Apropo, exclamă el, de parcă exact atunci i-ar fi venit ideea. Ştii, aurul cu care te-a şantajat Francis Carver, ca să
cumpere Godspeed – aurul care fusese cusut în căptuşeala...
— Ce-i cu el?
— Păi – n-ai mai văzut niciodată aurul acela, nu-i aşa? Nici n-ai mai auzit de el vreodată. Ca, pe urmă, exact aceeaşi sumă –
mai mult sau mai puţin, în fine – să apară în coliba lui Crosbie Wells după niciun an. Aproximativ patru mii de lire sterline.
Poate că-i vorba despre aceiaşi bani.
— Foarte posibil, spuse Lauderback.
— E de mirare cum ar fi ajuns acolo, zise Balfour.
— Într-adevăr, e de mirare, spuse Lauderback.
La Leul de Aur, drumurile lor se despărţiră, fiind limpede că
Lauderback renunţase la dorinţa ca Balfour să mai rămână o zi în Kumara, din moment ce i-a spus prietenului său la revedere foarte scurt şi fără regret.
Balfour porni spre Hokitika într-o stare de mare disconfort moral. Promisese să păstreze confidenţialitatea informaţiilor
aflate de la Nilssen, aşa cum se angajase faţă de fiecare dintre bărbaţii întruniţi la Coroana, iar el încălcase acea promisiune. Şi pentru ce? Ce câştigase nerespectându-şi jurământul şi cuvântul dat? Scârbit de el însuşi, Balfour dădu pinteni iepei, îmboldind-o la galop; continuă în acest ritm până ajunse la râul Arahura, unde se văzu nevoit să descalece, să meargă cu animalul de căpăstru până pe plajă, apoi să o conducă atent prin vad spre locul unde un torent cu apă proaspătă se revărsa în evantai peste nisip.
Lauderback nu mai zăbovise să îl petreacă din ochi pe prietenul lui. Începuse deja să compună în minte scrisoarea; concentrat, ţuguiase buzele şi încreţise fruntea. Duse calul la grajduri, îndesă o monedă de şase penny în palma rândaşului, apoi se retrase imediat în odaia lui de la etaj. Odată rămas singur, încuie uşa, trase pupitrul în rombul de lumină de sub fereastră, îşi aduse un scaun, se aşeză şi scoase o foaie de hârtie; după câteva clipe de contemplaţie finală, cu tocul sprijinit pe buze, îşi ridică manşetele cu o smucitură, se aplecă în faţă şi începu să scrie:
O INVESTIŢIE POSTUMĂ?
Către editorul ziarului West Coast Times.
18 februarie 1966
Domnule,
Este recomandabil ca domnul GEORGE SHEPARD să publiceîn aceste pagini o listă cu numele persoanelor desemnate pentruconstruirea penitenciarului Hokitika de pe faleza de la Seaview; deasemenea, se cere să transmită o specificaţie a lucrărilorcontractate şi începute deja; să dezvăluie suma de bani votată
pentru toate aceste lucrări, sumele deja avansate până la această
dată, precum şi sumele suplimentare necesare (dacă este cazul)pentru terminarea lucrărilor sau pentru efectuarea unor amenajări.
Publicarea acestor date poate servi pentru a ameliora ceea cesubsemnatul consideră a fi fost un grav abuz de încredere comisde domnul Shepard, şi anume faptul că lucrările preliminare deconstrucţie a penitenciarului Hokitika au fost finanţate printr-odonaţie privată, făcută fără să existe consimţământul Consiliuluiregional, al Comitetului pentru aşezăminte publice din Westland, alConsiliului municipal sau, mai grav, al investitorului însuşi – căci investiţia a fost făcută cam la două săptămâni după moartea
investitorului! Mă refer aici la domnul CROSBIE WELLS, a căruiavere a fost subiectul multor speculaţii în paginile acestei gazete.
Mi s-a adus la cunoştinţă că fondurile pentru această finanţare(folosind un termen de specialitate) au fost extrase din locuinţadomnului Wells, postum, fiind ulterior alocate, fără informareaopiniei publice, pentru ridicarea viitoarei închisori. Dacă această
informaţie este falsă, aştept să fiu corectat; până atunci însă,solicit o clarificare imediată din partea domnului Shepard.
Susţin că transparenţa privind acţiunile domnului Shepard înaceastă afacere este recomandabilă, nu în ultimul rând din cauzanaturii instituţiei pe care doreşte să o edifice şi a naturii sumeidiscutate, dar şi din motivul că transparenţa financiară înadministrarea fondurilor publice este de o importanţă capitală,ţinând seama că această regiune nedezvoltată a provinciei noastreeste atât de bogată în aur şi, de aceea, din păcate atât devulnerabilă în faţa oricăror tentative de corupţie.
Nutresc acelaşi deosebit respect faţă de intenţiile domnuluiShepard în demararea acestui proiect, întrucât sunt sigur că
acţionează în interesul colonistului de rând şi respectând cum secuvine legislaţia colonială. Insist doar să reafirm convingerea meacă orice asumare particulară a unor lucrări publice trebuie să fietransparentă, spre binele tuturor, şi vă asigur, Domnule, cumasigur şi întreaga provincie Westland că rămânAl dumneavoastră, ALISTAIR LAUDERBACK, CONSILIER
REGIONAL, MEMBRU AL PARLAMENTULUI.
Se rezemă de spătar şi citi documentul de la cap la coadă, cu voce tare şi intonaţie, ca şi cum s-ar fi pregătit pentru un important discurs public; apoi, satisfăcut, împături hârtia, o băgă
într-un plic şi scrise pe plic, ca destinatar, numele editorului ziarului West Coast Times, cu menţiunea „a se citi la primire” şi
