Nu se apropie să dea mâna cu ziaristul, ci rămase lângă uşă, păstrând o distanţă cam de doi metri şi jumătate între ei.
— Sigur că da, sigur că da, spuse Löwenthal. Şi, daţi-mi voie să vă spun că sunt deopotrivă onorat şi recunoscător că aţi apelat pentru a doua oară la serviciile mele. Mi-ar fi părut extrem de rău să pierd un client ca dumneavoastră dintr-o eroare de-a mea.
Din nou, Carver nu spuse nimic. Nu-şi scosese pălăria de pe cap şi nici nu schiţă vreun gest în acest sens.
Dar pe ziarist nu-l intimida insolenţa lui Carver. Surâzând foarte radios, spuse:
— Dar haide să nu discutăm despre trecut, domnule Wells; haide să discutăm despre prezent! Spuneţi-mi, vă rog, cu ce vă
pot fi de folos.
O undă de iritare întunecă faţa lui Carver până la urmă.
— Carver, rectifică el. Numele meu nu este Wells.
Satisfăcut, Löwenthal îşi împreună mâinile. Primele două
degete de la mâna dreaptă erau pătate foarte intens de cerneală, ceea ce crea un efect vărgat foarte ciudat când îşi împreuna
degetele, ca şi cum cele două mâini ale lui ar fi aparţinut unor creaturi diferite, una neagră, cealaltă deschisă la culoare.
— Poate mă înşală pe mine memoria, spuse el, deşi vă ţin minte foarte bine. Aţi fost aici acum aproape un an, nu-i aşa?
Aveaţi un certificat de naştere. Aţi dat un anunţ în ziar despre o ladă de transport care se pierduse, pentru care ofereaţi un fel de recompensă. A existat o oarecare confuzie în privinţa numelui dumneavoastră, mi-amintesc perfect. Eu am făcut o greşeală la tipărire – omiţând cel de-al doilea nume al dumneavoastră – şi de aceea aţi revenit în dimineaţa următoare, ca să-mi arătaţi eroarea apărută. Dacă mi-aduc bine aminte, certificatul dumneavoastră
de naştere era pe numele de Crosbie Francis Wells. Dar, vă rog, cumva vă confund cu altcineva?
Din nou, Carver nu răspunse.
— Întotdeauna mi s-a spus că am o memorie remarcabil de bună, adăugă Löwenthal după un moment.
Îşi asuma un risc vorbind cu impertinenţă, dar poate că, până la urmă, Carver avea să cadă în plasă. Löwenthal păstra aceeaşi expresie impasibilă, dar amabilă. Aştepta ca vizitatorul lui să spună ceva.
Löwenthal ştia că Francis Carver trăsese la Hotelul Palace, de unde se ocupa de neplăcuta manevră de aducere la mal a epavei barcului Godspeed. Cu siguranţă, o asemenea operaţiune ar fi fost întreprinsă pe furiş şi cu multe precauţii, dacă Francis Carver s-ar fi căznit să ascundă un om ucis aflat la bordul vasului eşuat. Însă, conform tuturor informaţiilor – inclusiv a celor venite de la agentul maritim Thomas Balfour –, Carver fusese foarte deschis în acţiunile întreprinse. Predase un inventar al încărcăturii barcului la Căpitănia portului; se întâlnise cu delegaţi de la fiecare firmă de transport din Hokitika pentru a regla toate conturile cu ei; şi de câteva ori se deplasase personal până la epavă, însoţit de marangozi, vânzători de vechituri recuperate de pe epave şi alte persoane interesate.
— Numele meu nu este Wells, spuse Carver în cele din urmă.
Data trecută a fost pentru altcineva. Acum nu mai contează.
— Vă rog să mă iertaţi, spuse Löwenthal onctuos. Vasăzică
domnul Crosbie Wells pierduse o ladă de transport, iar dumneavoastră l-aţi ajutat să o găsească.
După o pauză, căpitanul răspunse:
— Da.
— Bun, atunci sper din tot sufletul ca intervenţia dumneavoastră să fi fost reuşită! Să înţeleg că lada i-a fost
înapoiată în cele din urmă?
Carver smuci din cap agasat.
— Nu mai contează, spuse el. V-am mai spus.
— Dar ar fi o mare impoliteţe din partea mea, dacă nu v-aş
oferi condoleanţele mele, domnule Carver.
Carver îl studia atent.
— Am fost foarte mâhnit când am aflat de moartea domnului Wells, continuă Löwenthal. N-am avut niciodată plăcerea să-l întâlnesc, însă din câte am auzit era un om foarte cumsecade.
Oh, sper că nu sunt eu cel care vă dă această veste – că prietenul dumneavoastră a decedat.
— Nu, spuse din nou Carver.
— Mă bucur să aud asta. Dar cum l-aţi cunoscut?
Unda de iritare reapăru pe chipul bărbatului.
— Eram vechi prieteni.
— De la Dunedin, poate? Sau mai de demult?
Carver nu părea tentat să răspundă la asta, aşa că Löwenthal continuă:
— În fine, cred că măcar aveţi mulţumirea că bietul om a murit în pace.
