durata procesului. Când şi-a depus mărturia, a vorbit concis şi la obiect. Ah Sook nu înţelesese niciun cuvânt decât atunci când arătase direct spre el, în mod evident pentru a-l identifica în faţa completului de judecată. Când Ah Sook a fost achitat de învinuirea de omor, pe faţa ei nu s-a citit nicio emoţie; fără să
scoată niciun cuvânt, s-a ridicat în picioare şi a părăsit sala tribunalului fără să se mai uite în urmă. Mai mult de doisprezece ani trecuseră de atunci! Mai mult de doisprezece ani – şi totuşi iat-o aici, monstruos de prezentă, monstruos de neschimbată! Cu părul ei arămiu, la fel de strălucitor ca întotdeauna; cu pielea proaspătă, aproape fără niciun rid. Pe cât de durdulie şi planturoasă era ea, pe atât de sfrijită părea Anna.
În următorul moment, şi pe chipul ei se întipări stupoarea –
ceea ce la ea era ceva neobişnuit, întrucât expresiile afişate de Lydia erau întotdeauna compuse foarte artistic, neplăcându-i să
arate că se miră de ceva – şi ochii i se căscară mari.
— Îl cunosc pe omul acesta, spuse ea pe un ton uimit, ducându-şi mâna la gât. Îl cunosc.
Anna se uita de la Ah Sook la doamna Wells şi înapoi.
— De unde? spuse ea. Nu de la Kaniere!
Lui Ah Sook îi apăruse o peliculă de transpiraţie pe buza de sus. Nu spuse nimic însă, doar se înclină; poate aveau să creadă
că el nu înţelesese ce spuseseră. Se întoarse din nou spre Anna, simţind că, dacă mai continua să se uite în ochii Lydiei Greenway, aceasta şi-ar aminti imediat unde se mai întâlniseră
înainte. Vederea periferică îi spunea că Lydia Greenway îl urmărea cu atenţie.
Anna se încruntase şi ea.
— Poate îl confuzi cu altcineva, îi zise ea doamnei Wells. E
greu, adesea, să-i deosebeşti pe chinezi între ei.
— Da, poate, spuse doamna Wells, dar se holba mai departe la Ah Sook.
Acesta nu-şi dădea seama dacă îl recunoscuse sau nu. Nu-i venea nicio idee ce ar fi putut să-i mai spună Annei.
— Ce doreşti, Ah Sook? întrebă Anna.
Nu vorbea cu asprime, ci cu îngrijorare, rugându-l parcă din priviri, aproape temătoare.
— Cum ai spus că îl cheamă? zise prompt cealaltă femeie.
— Ah Sook, spuse Anna. Mister Sook, presupun. E traficantul de la Kaniere.
— Ah! zise ca cu o privire tăioasă. Opiu!
Prin urmare, îl identificase. Îşi amintise cine era.
Numaidecât, Ah Sook schimbă macazul. Se întoarse spre Anna, anunţând:
— Te cumpăr. Preţ de top.
Văduva râse.
— Oh, spuse Anna înroşindu-se toată. Nu. Nu se poate.
Bănuiesc că nu ţi-a spus nimeni. Am terminat cu prostituţia acum. Nu mai sunt târfă. Nu mă vând. Nu sunt de vânzare.
— Ce eşti acum? întrebă Ah Sook.
— Domnişoara Wetherell este asistenta mea, spuse doamna Wells, dar Ah Sook nu cunoştea cuvântul. Locuieşte aici acum.
— Locuiesc aici acum, repetă Anna ca un ecou. Nu mai consum opiu. Înţelegi? Gata cu fumatul. M-am lăsat, da.
Ah Sook era nedumerit.
— Bine, la revedere, spuse Anna. Mulţumesc pentru vizită.
Brusc, mâna doamnei Wells ţâşni în faţă, înşfăcându-l de antebraţ pe Ah Sook şi strângându-l tare cu degetele ei lăptoase.
— Trebuie neapărat să vii la şedinţa de spiritism din seara asta, spuse ea.
— Nu are bilet, interveni Anna.
— O prezenţă orientală, spuse doamna Wells fără s-o bage în seamă. Este exact ce lipsea! Cum ziceai că îl cheamă?
— Ah Sook, spuse Anna.
— O, da, zise doamna Wells. Gândeşte-te un pic: o prezenţă
orientală la şedinţa de spiritism din această seară!
— Dar spiritismul este o practică orientală? spuse Anna sceptică.
