— Cum interpretez ce anume? spuse Shepard fără să se oprească din scris.
— Documentul!
— Presupun că ai dreptate: este probabil vreo glumă sau vreo farsă, zise Shepard punând un deget pe catastif ca să marcheze unde rămăsese, apoi îşi întinse mâna să înmoaie peniţa în călimară.
— Oh, zise Devlin. Da.
— Actul de donaţie nu este valabil, cum spuneai şi dumneata, zise temnicerul pe un ton colocvial, bătând cu peniţa în marginea călimării.
— Da.
— Martorul este indiscutabil mort, iar donatorul – aproape sigur este mort şi el.
— Da.
— Dar, dacă vrei un răspuns avizat, direct de la sursă, poate n-ar strica să te duci diseară la Norocul Drumeţului, cu toţi ceilalţi păgâni care se-adună acolo.
— Ca să vorbesc cu domnul Staines?
— Ca să vorbeşti cu Anna, spuse temnicerul pe un ton dezaprobator. Şi-acum, dacă nu te superi, domnule reverend, am foarte mult de lucru.
După ce Devlin ieşi închizând uşa în urma lui, Shepard puse tocul pe masă, se duse la etajera cu cărţi, de unde luă un dosar, din care extrase o foaie de hârtie: singurul exemplar al contractului pe care îl făcuse, în urmă cu trei săptămâni, cu Harald Nilssen, prin care negustorul comisionar se angajase să
nu discute cu nimeni despre investiţia lui de patru sute de lire.
Shepard scăpară un chibrit frecându-l de peretele bibliotecii şi îl apropie de foaia de hârtie, pe care o ţinea lejer de un colţ şi o răsuci până când flacăra cuprinse întregul document, înnegrind semnăturile. Când nu mai putu să ţină hârtia între degete, o
azvârli pe podea, aşteptă să se prefacă în cenuşă, risipind la final scrumul cu vârful cizmei Aşezându-se din nou la birou, scoase o foaie de hârtie curată de sub catastif, îşi luă tocul şi înmuie peniţa în cerneală. Apoi, cu migală şi ordonat, se apucă să scrie: UN DAR DE CONŞTIINŢĂ
Către editorul ziarului West Coast Times
18 februarie 1866
Domnule,
Vă scriu ca răspuns la scrisoarea domnului ALISTAIR
LAUDERBACK, consilier regional, parlamentar, care aruncă injuriicalomnioase asupra subsemnatului şi, prin aceasta, asupratuturor asociaţilor săi, incluzând Comitetul pentru aşezămintepublice din Westland, Consiliul municipal, Biroul Comisaruluiregal, Comitetul oraşului Hokitika etc. Este de datoria mea să
corectez erorile domnului Lauderback, care lezează buna-cuviinţă,decenţa şi realitatea faptelor.
Este adevărat că lucrările de construcţie ale viitoruluipenitenciar din Hokitika au fost susţinute, în mare parte, printr-odonaţie făcută de un cetăţean din Westland. Domnul HaraldNilssen de la firma Nilssen & Co. a donat Consiliului o sumă deaproximativ patru sute de lire sterline pentru a fi folosită, conforminstrucţiunilor sale explicite, pentru binele public. Această sumă
reprezintă comisionul primit de el ca onorariu pentru serviciioneste. Este vorba, aşa cum atestă domnul Lauderback, despre oparte din averea descoperită pe domeniul domnului Crosbie Wells,de care domnul Nilssen, negustor comisionar, era legal îndrituit să
beneficieze, ca plată pentru serviciile prestate corespunzător.
Domnul Lauderback va fi amabil să îşi aducă aminte că, în termenijuridici, o „donaţie” este diferită de o „investiţie” prin faptul că odonaţie nu creează o relaţie de tipul debitor-creditor; în limbajcomun, o donaţie nu trebuie să fie plătită înapoi. Înţelegând, astfel,că donaţia domnului Nilssen a fost un act filantropic, plin de virtuteşi altruism, domnul Lauderback va putea recunoaşte că nu s-aîncălcat nicio lege şi nu s-a nesocotit niciun regulament oficial. Amconvingerea că cea mai profundă şi cea mai trainică dovadă destrăduinţă spre propăşirea civilizaţiei este crearea de aşezămintepublice, iar eu am satisfacţia că Penitenciarul din Hokitikaîntruneşte din plin aceste deziderate. În eventualitatea că domnul
Lauderback va considera că această explicaţie nu ar fi suficient detransparentă pentru gusturile sale, eu îl invit cordial să dezvăluiepublicului votant ceea ce până acum domnia sa a ţinut să
ascundă: faptul că s-a bucurat anterior de o relaţie intimă cudoamna Lydia Wells, văduva lui Crosbie. În aşteptarea uneidezvăluiri complete din partea domnului Lauderback pe această
temă, rămân,
Al dumneavoastră,
GEORGE M. SHEPARD
Când termină, Shepard tamponă pagina cu o hârtie sugativă, luă altă foaie curată şi transcrise scrisoarea în întregime, creând o copie atât de fidelă, încât cu greu ar fi putut sesiza cineva vreo diferenţă între cele două texte. Plie apoi ambele foi, le sigilă şi, cu scrisul lui laborios, trecu şi cele două adrese. Odată ceara uscată, sună din clopoţel ca să vină doamna George, pe care o rugă să îl cheme pe poştaş pentru a doua oară în acea zi. Această
instrucţiune se văzu îndeplinită cu promptitudine.
Poştaşul era un flăcău pistruiat, cu o claie de cârlionţi bălai.
— Asta e pentru Löwenthal, la Times, spuse Shepard. Pe asta, deci, o duci prima. Şi astălaltă merge la Harald Nilssen, lângă Oborul de pe Gibson Quay. S-a-nţeles?
— Să le transmit şi vreun mesaj? întrebă tânărul băgând scrisorile în buzunar.
— Doar domnului Nilssen, zise Shepard. Să-i spui domnului Nilssen că este aşteptat la lucru mâine dimineaţă. Ţii minte asta?
Spune-i că nu există nemulţumiri, resentimente şi nici întrebări în plus.
MARTE ÎN CAPRICORN
În care Gascoigne găseşte puncte comune cu Francis Carver;Sook Yongsheng acţionează sub impulsul unei false impresii;şi Quee Long îi dă răzbunătorului câteva sfaturi.
Aubert Gascoigne avea pasiunea corăbiilor, fără să se priceapă însă la navigaţie. În ultimele trei săptămâni se dusese de câteva ori până la bancul de nisip din portul Hokitika, ca să
