După câteva zile, Ah Sook a putut să stea în picioare, deşi avea dureri în continuare, iar într-o săptămână a început să
păşească încet prin curte. Ştia că Palmerston era programat să
rămână doar două săptămâni la Sydney; în curând, urma să
plece spre terenurile aurifere din Victoria, în sud. Lui Ah Sook nu-i mai păsa dacă mergea sau nu mai departe până la Melbourne. Tot ce-şi dorea era să aibă o răfuială cu Carver înainte ca vasul să pornească pe mare.
De când Palmerston acostase în port, Carver nu dormise nicio noapte la bordul vasului: îşi petrecea nopţile la bordelul de lângă
docuri, în compania femeii cu părul arămiu. Ah Sook îl vedea venind pe chei în fiecare seară; Carver păşea hotărât, legănând din braţe, cu pulpanele hainei fluturând în vânt. Nu părăsea bordelul decât a doua zi în primele ore ale după-amiezii, şi foarte adesea femeia cu părul arămiu îl conducea până la ieşirea dinspre uliţă, unde se despărţeau cu tandreţe. De două ori, Ah Sook îi zărise plimbându-se împreună prin port, după asfinţit.
Păreau foarte intimi. Fiecare se trăgea mai aproape când celălalt vorbea, iar femeia îl ţinea de braţ pe Carver întotdeauna, lipindu-se de el.
A opta seară după ce Ah Sook fusese bătut era o duminică, aşa că distracţia la bordel s-a terminat cu mult înainte de miezul nopţii, respectându-se interdicţia de a umbla noaptea pe străzi.
Ah Sook s-a furişat pe lângă clădire, spre faţadă, de unde a putut zări silueta lui Carver profilată la geamul din mijloc de la etaj, unde stătea cu braţul proptit în tocul de sus al ferestrei şi privea jos în întuneric. La un moment dat, femeia cu părul roşu s-a apropiat, l-a prins de mânecă şi l-a tras înapoi în odaie, unde s-au făcut nevăzuţi amândoi. Rămânând ascuns în umbră, Ah Sook s-a strecurat înapoi până la fereastra glisantă de la bucătărie şi a deschis-o, dedesubt fiind o masă de lucru. A intrat pe geam înăuntru. În bucătărie nu era nimeni. S-a uitat în jur, căutând un obiect care să-i servească drept armă şi a ales, până
la urmă, un satâr cu mâner de os de pe raftul de deasupra mesei.
Nu mânuise niciodată vreo armă, de niciun fel, împotriva altui om, însă satârul îi dădea încredere, simţindu-l greu în mână.
Porni prin beznă să caute scara interioară.
Sus, pe palier, erau trei uşi, toate închise. A tras cu urechea la prima uşă (linişte desăvârşită), apoi la a doua (târşâit de picioare) şi, pe urmă, la a treia, din spatele căreia a auzit un murmur gros de glas bărbătesc, un scârţâit de scaun, apoi o femeie răspunzând cu voce joasă. Ah Sook a încercat să calculeze distanţa de la marginea casei până la fereastra de sus, unde îl văzuse mai înainte pe Carver. Oare uşa aceasta, a treia la rând, dădea în acea odaie din mijloc – se potrivea socoteala? Da, fiindcă
el era acum la trei metri de capătul palierului şi, dacă încerca să-şi imagineze cum arăta faţada bordelului, îşi dădea seama că
fereastra era amplasată la cel puţin trei metri şi jumătate de marginea casei. Doar dacă, eventual, cea de-a doua uşă nu dădea spre o cameră mai mare, ceea ce ar fi însemnat ca aceasta, a treia la rând, să fie de la o odaie mai mică. Ah Sook îşi lipi urechea de uşă. Bărbatul dinăuntru a ridicat glasul şi a rostit câteva cuvinte în engleză – tăios şi aspru, ca şi cum era foarte nemulţumit. Precis, Carver era acolo, s-a gândit Ah Sook. Nu se putea să fie decât Carver. Cuprins de o furie subită, a deschis uşa, trântind-o de perete – dar nu era Carver. Era bărbatul care îl snopise în bătaie în urmă cu o săptămână şi ceva. O ţinea peste genunchi pe femeia cu dinţi laţi, cu o mână în jurul grumazului ei şi cu cealaltă apăsată peste pieptul ei. Ah Sook s-a tras înapoi, uimit, iar bărbatul, mugind nervos, a azvârlit-o din poală pe femeie şi a sărit în picioare.
A rostit un şir de silabe, din care Ah Sook nu a înţeles nimic, şi şi-a luat revolverul de pe noptiera de lângă pat. În aceeaşi clipă, femeia cu dinţi laţi ca de capră a băgat mâna în sân şi a scos un mic pistol cu cremene. Tipul a ridicat revolverul şi a tras
percutorul – Ah Sook a tresărit speriat dar mecanismul s-a înţepenit din cauza unui cartuş uzat care rămăsese în închizătorul armei. Până când bărbatul a reuşit să scoată
cartuşul gol, femeia s-a şi năpustit la el, punându-i la tâmplă
gura ţevii pistolului ei. Surprins, omul a încercat să o împingă la o parte, timp în care s-a auzit un pocnet, iar el s-a prăbuşit la pământ. Revolverul i-a scăpat din mână şi a căzut cu o bufnitură
pe podea. Ah Sook încremenise locului. Femeia cu dinţi ca de capră a ţâşnit în faţă, a luat revolverul de lângă mort şi i-a potrivit acestuia în mână micul ei pistol. Apoi, a împins revolverul greu în mâna lui Ah Sook, îndoindu-i degetele peste armă, şi i-a făcut semn să plece, dar cât mai repede. Stupefiat, Ah Sook s-a răsucit pe călcâie, cu revolverul într-o mână şi cu satârul în cealaltă mâna. Femeia l-a prins de umeri, l-a smucit înapoi şi l-a dirijat în schimb spre scara de serviciu din cealaltă
parte a holului, pe unde Ah Sook a coborât în fugă, în timp ce dinspre scara principală se auzeau paşi şi vociferări.
Ajuns afară, Ah Sook a azvârlit ambele arme în apă, uitându-se cum se scufundau rapid, făcându-se nevăzute. Din casă veneau ţipete şi strigăte înfundate. S-a întors şi a luat-o la goană încotro vedea cu ochii. Când a ajuns în capătul cheiului, a auzit paşi alergând în urma lui. Pe urmă, ceva l-a lovit în spinare, iar el a căzut din picioare, cu faţa în jos. A gemut de durere –
coastele nu i se vindecaseră complet – şi a simţit cum cineva îi lega brutal mâinile la spate. Nu a opus rezistenţă când a fost săltat în picioare, ca apoi să fie împins să meargă până la parul pentru priponit caii, unde cel care îl prinsese l-a legat cu alte cătuşe de inelul de fier, lăsându-l imobilizat acolo până când furgonul poliţiei a venit să-l ducă la închisoare.
Spre disperarea anchetatorilor, Ah Sook nu pricepea nicio iotă din întrebările care i-au fost puse în engleză. Nu i s-a acordat favoarea de a avea un translator, iar când el rostea numele
„Carver”, poliţiştii nu făceau decât să scuture din cap. A fost băgat la arest, într-o celulă înghesuită, împreună cu alţi cinci bărbaţi. La termenul stabilit, cazul lui a fost audiat, considerându-se că deţinutul trebuia trimis în judecată, procesul urmând să aibă loc peste şase săptămâni. Până atunci, se gândea Ah Sook, vasul Palmerston va fi plecat de mult, iar pe Carver, mai mult ca sigur, nu-l va mai putea prinde niciodată.
Pentru Ah Sook, cele şase săptămâni au trecut într-o stare de profundă nelinişte şi deznădejde; în dimineaţa procesului, s-a trezit cu sumbra senzaţie că urmau să-l ducă la execuţie. Cum să
spere el că s-ar fi putut apăra în instanţă? Era convins că avea să
fie condamnat şi spânzurat în numai câteva zile.
Cauza s-a judecat în limba engleză, iar Ah Sook, din boxa acuzaţilor, nu a înţeles efectiv nimic. A fost surprins când, după
câteva ceasuri de discursuri şi depuneri de jurământ, Francis Carver a fost adus în sală, cu cătuşe la mâini, ca să fie supus unui interogatoriu. Ah Sook se întreba de ce acest martor era singurul care apăruse în postura de arestat. S-a ridicat în picioare, când Carver s-a apropiat de bară, şi l-a strigat în cantoneză. Privirile lor s-au întâlnit şi, în liniştea subită care se aşternuse în jur, Ah Sook, vorbind calm şi clar, s-a jurat că va răzbuna moartea tatălui său. Carver, spre ocara lui, a fost primul care a întors capul.
Abia mult mai târziu, Ah Sook a aflat adevărul despre ceea ce se spusese la proces. Numele bărbatului pe care era acuzat că l-a ucis era Jeremy Shepard, aşa cum a descoperit el ulterior, iar femeia cu dinţi ca de capră care îl îngrijise pe Ah Sook şi îl ajutase să se însănătoşească era soţia lui, Margaret. Femeia cu părul arămiu era Lydia Greenway, proprietăreasa bordelului din Darling Harbour, care era cunoscut sub denumirea de La calul bălan. La momentul procesului, Ah Sook nu cunoştea niciunul dintre aceste nume; abia a doua zi dimineaţa, după ce a fost achitat, a găsit un exemplar al ziarului Sydney Herald şi a putut plăti pe un negustor din Canton ca să-i traducă darea de seamă
despre proces, publicată la rubrica judiciară, unde, ţinând seama de senzaţionalul faptelor din instanţă, relatarea se întindea pe trei coloane de ziar, ocupând aproape o pagină întreagă.
Potrivit ziarului Sydney Herald, procurorul şi-a întemeiat cazul pe trei capete de acuzare: în primul rând, faptul că Ah Sook avea toate motivele să-i poarte ranchiună lui Jeremy Shepard, ţinând seama că acesta îl burduşise în bătaie cu o săptămână
înainte; în al doilea rând, faptul că Ah Sook fusese prins în timp ce fugea de la localul La calul bălan, imediat după ce se auzise focul de armă, ceea ce, fireşte, făcea din el principalul suspect; şi, în al treilea rând, faptul că, de regulă, nu se putea avea încredere în chinezi, care erau mânaţi de o răutate instinctivă împotriva tuturor albilor.
În faţa acestor învinuiri, apărarea a avut un ton afectat şi apatic. Avocatul a invocat argumentul că era puţin probabil ca Ah Sook, fiind atât de scund şi de neputincios în comparaţie cu statura şi corpolenţa lui Shepard, să se fi putut apropia într-atât de mult încât să-i pună celuilalt pistolul la tâmplă; din acest
motiv, posibilitatea suicidului nu trebuia să fie exclusă. Când procurorul a intervenit, pentru a afirma că actul sinucigaş era, potrivit mărturiei prietenilor defunctului, absolut în contradicţie cu firea lui Jeremy Shepard, apărarea a enunţat opinia că niciun om de pe pământ nu este întru totul incapabil să se sinucidă, o speculaţie care a fost întâmpinată cu o admonestare severă din partea judecătorului. Cerând iertare judecătorului, avocatul şi-a încheiat pledoaria sugerând, ca o concluzie generală, că nu era imposibil de crezut că Sook Yongsheng fugise de la Calul bălan doar fiindcă se speriase teribil, din moment ce tocmai se auzise un foc de armă. Când avocatul a luat loc, procurorul nu a făcut niciun efort de a-şi disimula rânjetul sarcastic, iar judecătorul a oftat din rărunchi.
În cele din urmă, procurorul a chemat-o ca martor pe Margaret Shepard, văduva lui Jeremy Shepard, iar din acest moment procesul a luat o turnură surprinzătoare. În faţa judecătorului, Margaret Shepard a refuzat categoric să confirme ceea ce procurorul se pregătise să o întrebe. A susţinut cu tărie că Sook Yongsheng nu îl ucisese pe soţul ei. Ştia că acest lucru era adevărat, din simplul motiv că ea fusese de faţă când soţul ei se sinucisese.
Această uimitoare mărturie a dat naştere unei asemenea rumori în sală, încât judecătorul a fost nevoit să ceară să se facă
linişte. Ah Sook, căruia aceste evenimente i-au fost traduse pe limba lui abia ulterior, nici nu visa pe atunci că femeia aceea îşi risca libertatea pentru a-i salva lui viaţa. Când interogatoriul lui Margaret Shepard a putut fi reluat, procurorul a întrebat-o de ce până în acel moment ascunsese acea informaţie esenţială, iar Margaret Shepard a răspuns că ea trăise tot timpul cu frica în suflet din cauza soţului ei, care o bătea zilnic, lucru pe care l-ar fi putut confirma nenumăraţi martori. Era complet demoralizată, aşa că abia dacă reuşise să-şi ia inima în dinţi pentru a vorbi în instanţă despre acel incident. După această mărturie sfâşietoare, procesul s-a terminat. Judecătorul nu a mai avut de ales decât să-l achite pe Ah Sook de învinuirea de omor şi să-l pună în libertate. Jeremy Shepard, a decretat onorata instanţă, se sinucisese, şi Dumnezeu să-l odihnească în pace, deşi această
posibilitate era, teologic vorbind, foarte neverosimilă.
