West Canterbury. Iunie 1865
Domnule vei remarca după ştampila poştei că nu mai locuiescîn provincia Otago şi că „mi-am luat tălpăşiţa” cum vine vorba. E
puţin probabil ca dumneata să fi avut un motiv de a te aventura lavest de munţi aşa că îţi voi spune eu că West Canterbury este untărâm diferit de păşunile din Sud. Răsăritul soarelui peste liniaţărmului este o minunăţie purpurie iar piscurile ninse păstrează
culoarea cerului. Tufărişul e umed şi cu hăţiş des şi apa e foarte
albă. Este un ţinut pustiu dar nu şi tăcut căci păsărelele ciripescpermanent şi atât de frumos chiar dacă nu tac niciodată. Aşa cumai ghicit probabil deja am lăsat în urmă viaţa mea dinainte. M-amdespărţit de soţie. Se cuvine să-ţi spun că am omis multe detalii încorespondenţa cu tine temându-mă că dacă ai fi ştiut amarniculadevăr despre căsnicia mea ţi-ai fi făcut o părere mai proastă
despre mine. Nu te voi sâcâi cu amănunte despre evadarea mea peaceste meleaguri căci povestea mea e dezolantă şi mă întristează
să mi-o amintesc. Vorba proverbului cine s-a fript cu supă suflă
şi-n iaurt sau altfel spus m-am învăţat minte chiar dacă n-ampăţit-o de atâtea ori ca alţi bărbaţi. Ajunge cu acest subiect aşa că
mai bine voi vorbi despre prezent şi viitor. Nu am de gând să maicaut aur deşi West Canterbury musteşte de minereu galben şioamenii se îmbogăţesc de la o zi la alta. Nu voi mai fi miner ca să
risc să mi se fure averea încă o dată. În schimb îmi voi încercanorocul în negoţul cu cherestea. Am cunoscut un om minunat înpersoana unui maori Terou Tow-Faray. Numele acesta în limba luimaternă înseamnă „Casa celor o sută de ani”. Cât de anoste suntnumele noastre britanice în comparaţie cu acestea! Parcă ar fi unvers dintr-un poem. Tow-Faray este un indigen nobil de primaclasă şi am devenit buni prieteni. Mărturisesc că mi se ridică
moralul acum că sunt din nou în compania oamenilor.
Al dumitale,
CROSBIE WELLS
West Canterbury. August 1865
Domnule am citit în ziare că provincia Westland va avea un locîn Parlament şi că dumneata candidezi pentru acel loc. Suntmândru să spun că acum am drept de vot căci casa mea din ValeaArahura nu este luată cu chirie ci este proprietatea mea şi după
cum ştii cine deţine teren are dreptul să voteze. Îmi voi da votul înfavoarea dumitale şi voi închina paharul pentru reuşita dumitale înalegeri. Până atunci îmi ocup zilele doborând arbori „totara” cu miide lovituri din umila mea secure. Dumneata eşti un om cu multeproprietăţi ai Glen House în Londra şi de asemenea presupunlocuinţa dumitale electorală în frumosul ţinut Akaroa. Dar eu nuam avut niciun capăt de aţă care să fie al meu până acum. Am fostcu doamna Wells de formă dacă nu şi în fapt vreme de aproapetrei ani dar în tot acest răstimp am fost mereu pe terenurileaurifere şi fără o adresă fixă de domiciliu în timp ce ea a rămas în
oraş. Deşi actuala singurătate îmi convine foarte mult totuşi cuviaţa sedentară nu sunt învăţat. Poate ne vom întâlni sau ne vomvedea cât vei fi în Hokitika în campanie electorală. Nu trebuie să-ţifie teamă că ţi-aş aduce vreun prejudiciu sau că voi trăda secretulgreşelii tatălui nostru. Nu am povestit nimănui ci doar soţiei decare m-am despărţit iar temperamentul ei este de aşa natură încâtatunci când nu poate avea niciun profit dintr-o informaţie preferă
să o dea deoparte şi n-o mai interesează deloc. Să nu-ţi fie frică demine. E suficient să trimiţi un X pe o foaie de hârtie la această
adresă şi în felul acesta voi şti că nu doreşti să ne întâlnim iar euvoi sta la o parte nu-ţi voi mai scrie şi nu mă voi mai gândi ladumneata. Voi face bucuros asta şi orice altceva îmi vei cerefiindcă eu sunt
Al dumitale foarte sincer,
CROSBIE WELLS
West Canterbury. Octombrie 1865
Domnule nu am primit o scrisoare cu un X de la dumneatalucru pentru care îţi mulţumesc. Azi mă bucură tăcerea dumitale,deşi de atâtea ori în trecut m-a mâhnit atât de profund. Rămân, caîntotdeauna,
Al dumitale,
CROSBIE WELLS
West Canterbury. Decembrie 1865
Am aflat din West Coast Times că intenţionezi să vii spreHokitika prin munţi ceea ce înseamnă că vei trece prin ValeaArahura doar dacă nu alegi dinadins o rută ocolitoare. Sunt unvotant şi în această calitate aş fi onorat să primesc un politician încasa mea oricât de umilă ar fi ea. O voi descrie astfel încât să poţiveni uşor sau să îţi îndrepţi paşii departe de ea după cum vei găside cuviinţă. Casa are acoperiş de tablă şi este amplasată latreizeci de metri depărtare de malurile râului Arahura pe parteadinspre sud a apei. Există un luminiş de vreo treizeci de metri de oparte şi de cealaltă a colibei iar gaterul se află la vreo douăzeci demetri mai spre sud-est. Casa este micuţă cu o fereastră şi are unhorn făcut din lut ars. Tencuiala este obişnuită. Poate chiar dacă
nu te vei opri te voi vedea trecând călare pe-aci. Nu aştept vizita şinici nu sper că vei veni dar îţi doresc o călătorie plăcută spre vest
şi o campanie victorioasă şi te asigur că rămân,Cu cea mai profundă admiraţie,
CROSBIE WELLS
Aceasta era scrisoarea finală. Era datată în urmă cu două
luni şi ceva faţă de ziua prezentă şi cu mai puţin de o lună
înainte de moartea lui Wells.
Moody aruncă scrisoarea din mână şi rămase câteva clipe nemişcat. Nu obişnuia să fumeze când era singur şi arareori avea tutun la el; acum, totuşi, simţea nevoia să-şi ocupe mâinile cu o mişcare repetată şi obsesivă cum era fumatul, aşa că se întrebă
fugitiv dacă nu era preferabil să sune ca să i se aducă o ţigară
sau un trabuc. Dar nu suporta ideea de a vorbi cu cineva, nici măcar pentru a rosti o comandă, şi de aceea se mulţumi în schimb să reaşeze scrisorile în ordinea lor iniţială, aşa cum le găsise în teancul din cufăr, cu cea mai recentă scrisoare pusă
deasupra.
Era limpede din repetatele aluzii ale lui Crosbie Wells referitoare la tăcerea lui Lauderback că politicianul nu răspunsese nici măcar o dată la aceste scrisori trimise de fratele lui vitreg, copil nelegitim al tatălui său cu o târfă. Alistair Lauderback ţinea secret acest lucru de peste treisprezece ani!
Moody clătină din cap. Treisprezece ani! Când scrisorile lui Crosbie erau atât de afectuoase şi atât de sincere; când bastardul dorea atât de mult să îşi cunoască fratele şi să-l vadă, măcar o dată. Ce mare rău i-ar fi făcut lui Lauderback – onorabilului Lauderback – să scrie câteva rânduri drept răspuns? Să-i trimită
un cec, pentru ca bietul om să-şi poată cumpăra biletul de întoarcere acasă? Era extraordinar de crud, să nu-i răspundă
