— Doamnă Wells! exclamă el. Vă spun bună seara.
— Sper să fie o seară bună, deşi e încă zi, zâmbi ea. Nu m-aş
fi aşteptat ca tocmai dumneata să nu ştii că este cumplit de demodat să ajungi prea devreme la o petrecere. Cum ar numi mama mea acest gest? Un barbarism.
— Am ajuns prea devreme? spuse Mannering, chipurile mirat, scoţându-şi ceasul de buzunar.
Ştia foarte bine că venise prea devreme: vrusese dinadins să
sosească înaintea celorlalţi, ca să aibă posibilitatea să stea de vorbă cu Anna între patru ochi.
— Oh, da – ia te uită, adăugă el mijindu-şi ochii la cadran, după care ridică din umeri şi vârî ceasul înapoi în buzunarul de
la vestă. Pesemne că am uitat să-l întorc azi-dimineaţă. În fine, sunt aici acum, şi dumneata la fel. Gătită pentru ocazie. Foarte frumos. Foarte frumos, într-adevăr.
Lydia Wells era în ţinută de doliu, deşi toaleta ei fusese
„îmbunătăţită” – cum s-ar fi putut exprima ea – prin nenumărate mici detalii, iar aceste îmbunătăţiri camuflau cumva tonul sumbru general. Corsajul negru fusese brodat cu tulpiniţe mlădioase şi roze, cusute cu o aţă lucioasă, astfel încât modelul clipea şi strălucea parcă pe pieptul ei; purta o altă roză neagră
prinsă pe o bandă de catifea neagră, pe care o fixase, ca o brăţară, în jurul antebraţului ei alb şi durduliu, iar o a treia roză
neagră o avea în păr, cuibărită în adâncitura din spatele urechii.
Dar Lydia Wells continua să zâmbească.
— Ce să mă fac eu acum? spuse ea. M-ai pus într-o situaţie îngrozitoare, domnule Mannering. Nu pot să te invit în casă. A face acest lucru ar însemna să te încurajez, de fapt, să ajungi prea devreme şi în alte ocazii; iar în scurt timp ai ajunge să
deranjezi în acest fel o sumedenie de persoane din lumea bună, în acest oraş. Dar nici să te dau afară în stradă nu pot, fiindcă
atunci ar însemna că amândoi am fi nişte barbari. Dumneata pentru lipsa dumitale de respect, iar eu pentru lipsa mea de ospitalitate.
— Se pare că mai există o a treia posibilitate, spuse Mannering. Lasă-mă pe mine să stau pe prispă toată seara, în timp ce dumneata rumegi la această problemă, iar până ajungi tu la o concluzie, o să ajung şi eu la timp.
— Iată încă un barbarism, zise doamna Wells. Irascibilitatea dumitale.
— N-ai văzut dumneata niciodată cum se manifestă
irascibilitatea mea, doamnă Wells.
— Nu?!
— Niciodată. Cu dumneata, sunt un om politicos.
— Cu cine poţi fi nepoliticos, încep să mă întreb.
— Nu se pune problema „cu cine”, spuse Mannering. Se pune problema „cât” de nepoliticos pot fi.
Urmă o scurtă pauză.
— Cât de important cred că te-ai simţit, spuse doamna Wells.
— Când?
— Adineauri, zise doamna Wells. Prin ceea ce-ai spus. Cred că te-ai simţit foarte important.
— Ai stilul dumitale special, doamnă Wells. Uitasem asta.
— Crezi?
— Da – un stil anume, întări Mannering băgând mâna în buzunar. Poftim, tariful. Hoţie la drumul mare, apropo. Nu poţi să ceri trei şilingi în Hokitika pentru o distracţie de-o seară, nici dacă ai aduce-o pe Elena din Troia. Băieţii n-o să înghită. Deşi n-ar trebui să-ţi dau eu sfaturi. Cât despre această seară, dumneata şi eu suntem în concurenţă directă. Să nu-ţi închipui că nu ştiu: va fi ori Prinţul de Wales, ori Norocul Drumeţului, când flăcăii îşi vor scutura buzunarele sâmbăta seara. Eu sunt omul care e atent la concurenţă, iar în seara asta sunt aici ca să
fiu atent la dumneata.
— Unei femei îi place să i se dea atenţie, spuse doamna Wells şi luă monedele, apoi deschise uşa mai larg. Oricum, adăugă ea când Mannering păşi în hol. Eşti un mare mincinos. Dacă ai fi uitat să-ţi întorci ceasul, nu ai fi ajuns devreme, ci ai fi întârziat.
Închise uşa în urma lui şi prinse lanţul la loc.
— Eşti îmbrăcată în negru, remarcă Mannering.
— Normal, ripostă ea. Am rămas văduvă de curând şi, prin urmare, sunt în doliu.
— Într-adevăr, spuse Mannering. Culoarea neagră este invizibilă pentru spirite. Pun pariu că nu ştiai asta, zi, nu-i aşa?
Ăsta e motivul pentru care ne îmbrăcăm în negru la înmormântări: dacă am purta culori vii, am atrage atenţia morţilor. Purtând negru, nu au cum să ne vadă.
— Ce şarmantă banalitate, spuse doamna Wells.
— Ştii totuşi ce înseamnă asta? Înseamnă că domnul Staines nu va putea să te vadă. Purtând toaleta asta, mă refer. Vei fi perfect invizibilă pentru el.
