— Mort sau viu, zise Mannering. Ori una, ori alta, aşa-i, domnule Sook? E ori una, ori alta, în faza asta.
Porni tropăind spre bufet, unde îşi turnă o băutură tare.
*
Doamna Wells tocmise pentru acea seară o formaţie muzicală
cu doi instrumentişti, o vioară şi un flaut, de la Frăţia Catolică de pe strada Collingwood. Muzicanţii au sosit cu puţin înainte de
ora şapte, ţinându-şi instrumentele înfăşurate în catifea, iar doamna Wells i-a dirijat spre capătul culoarului, unde fuseseră
instalate două scaune, cu faţa spre uşă. Singurele melodii pe care le ştiau ei erau foarte săltăreţe – gigă şi dansuri marinăreşti
–, însă doamnei Wells îi venise ideea să-i pună să-şi interpreteze repertoriul în tempo de o pătrime de măsură sau atât de lent pe cât le permiteau arcuşul şi, respectiv, suflul fiecăruia, pentru a fi cât mai în concordanţă cu tema serii. Interpretate lent, melodiile de gigă deveneau sinistre, iar dansurile marinăreşti – cântece de jale; până şi Mannering, a cărui proastă dispoziţie nu se îmbunătăţise cu două degete de coniac, şi nici cu serviciul jovial al chelneriţelor de la Star & Garter, a trebuit să admită că efectul era de-a dreptul şocant. Când primii musafiri au bătut la uşă, Sixpenny Money răsuna ca un bocet sfâşietor, ducându-te cu gândul nu la dans şi petrecere, ci la înmormântări, boli şi veşti foarte proaste.
Pe la ora opt, fostul hotel era plin până la refuz, iar aerul era îmbâcsit de fum.
— Ai văzut vreodată un magician la iarmaroc? Ai văzut vreodată cum se mişcă un scamator care face trucul cu bile şi pahare? Ei bine, totul rezidă în arta diversiunii, domnule Frost.
Iluzioniştii au şmecheriile lor prin care te fac să te uiţi în altă
parte, ba cu o glumă, ba făcând un zgomot sau vreun gest neaşteptat, iar cât tu ai întors capul, ei au şi inversat paharele între ele, sau le-au umplut, sau le-au golit, sau cine ştie ce altă
variantă vrei tu. Nu-i nevoie să-ţi spun că nicio diversiune nu se compară cu o femeie, iar astă-seară, vei avea de-a face nu cu una, ci cu două femei.
Frost aruncă o privire spre Pritchard, cu un aer stânjenit, apoi se uită în altă parte: îi era un pic teamă de spiţer şi nu-i plăcea când vedea silueta înaltă a bărbatului dominându-l de sus şi stând atât de aproape încât, când acesta vorbea, Frost îi simţea căldura răsuflării.
— Şi ce propui ca să nu cad pradă acestor diversiuni?
— Să-ţi ţii amândoi ochii deschişi, spuse Pritchard. Nilssen o urmăreşte pe Anna. Tu o urmăreşti pe văduvă. Nu trebuie să le scăpaţi din ochi, e clar? Tu te uiţi ce face Lydia Wells. Orice s-ar întâmpla în rest, nu contează. Dacă ea te îmbie să închizi ochii sau să priveşti în altă parte – fiindcă aşa fac ele adesea, să ştii, tu nu o asculţi, da?
Frost se enervase un pic. Se întreba cu ce drept se apucase Joseph Pritchard să împartă sarcini de supraveghere la o şedinţă
de spiritism, unde el nici măcar nu primise o invitaţie. Şi de ce i se repartizase lui văduva, în timp ce Nilssen o avea pe Anna? Nu dădu glas totuşi acestor nemulţumiri, fiindcă o ospătăriţă venea spre ei cu o carafă pe o tavă. Cei doi bărbaţi îşi umplură
paharele, îi mulţumiră şi se uitară în urma ei, aşteptând să se piardă în mulţimea oaspeţilor din salon.
Imediat după aceea, Pritchard reluă pledoaria, cu aceeaşi intensitate în glas.
— Staines trebuie să fie pe undeva, insistă el. Un om nu poate să se evapore aşa, fără nicio urmă. Ce ştim noi sigur? Hai să enumerăm, punct cu punct. Ştim că Anna a fost ultima persoană care l-a văzut în viaţă. Ştim că Anna a minţit în privinţa opiului, spunând că ea consumase tot pachetul, când eu am văzut cu ochii mei că minţea cu sfruntare. Şi mai ştim că acum face învârteli ca să-l aducă înapoi din morţi.
Frost sesiză dintr-odată că haina stătea foarte prost pe Pritchard, că la gât purta o cravată mototolită, iar cămaşa de pe el era roasă şi uzată. Mda, pesemne că i se tocise şi briciul de ras, se gândea Frost, din moment ce era bărbierit atât de neglijent, cu porţiuni de barbă rămasă nerasă. Aceste critici, înşirate în sinea lui, îi dădură brusc un fel de încredere, încât se auzi spunând:
— Nu prea ai încredere în Anna, domnule Pritchard, nu-i aşa?
Pritchard păru luat prin surprindere de această remarcă.
— Am toate motivele să nu mă încred în ea, spuse el glacial.
După cum tocmai ţi-am explicat.
— Bine, dar personal, mă refer, continuă Frost. Ca femeie.
Înţeleg că ai o impresie foarte proastă despre probitatea ei.
— Vorbeşti despre probitatea unei târfe? răbufni Pritchard, dar se abţinu să mai continue.
După câteva clipe, Frost adăugă:
— Mă întrebam ce părere ai despre ea. Atâta tot.
Pritchard se holba la Frost cu un aer absent.
— Nu, spuse el în cele din urmă. Nu am încredere în Anna.
Nu am niciun dram de încredere în ea. Nici măcar nu mi-e dragă.
Deşi mi-aş fi dorit să-mi fie dragă. Nu ţi se pare ciudat? Mi-aş fi dorit să-mi fie dragă.
Frost se simţea jenat.
— Nu prea merită cei trei şilingi, nu-i aşa? zise el referindu-se la sindrofie. Trebuie să recunosc că mă aşteptam la mai mult.
Pritchard părea încurcat şi el.
— Ţine minte atât, spuse el. În timpul şedinţei de spiritism, stai cu ochii pe doamna Wells.
Se întoarseră cu faţa spre restul adunării, prefăcându-se că
