am cerut imediat să se emită un mandat de arestare pe numele lui.
— Arestai un om doar fiindcă îşi cumpărase un pistol?
— Da, pentru că ştiam ce intenţiona să facă până la urmă cu el. Sook jurase să-l omoare pe Carver. Jurase asta. Ştiam că, atunci când îl va găsi pe Carver, va vrea să-l ucidă, indiferent de riscuri. Imediat ce am aflat de pistol, am dat alarma. Am pus iscoade la Hotelul Palace. I-am trimis vorbă lui Carver, informându-l despre ce i se pregătea. I-am dat crainicului mesajul, ca să anunţe în gura mare peste tot. Am fost cu un pas în spatele lui până în ultima clipă.
— Şi în ultima clipă? spuse Devlin după o scurtă tăcere.
Shepard îl fixă cu o privire rece.
— Ţi-am povestit ce s-a întâmplat.
— Da, că era ori viaţa lui, ori viaţa lui Carver, spuse Devlin.
— Am acţionat conform legii, spuse Shepard.
— Sunt convins de asta.
— Aveam un mandat de arestare pe numele lui.
— Nu mă îndoiesc de asta.
— Răzbunarea, spuse ferm Shepard, este un act de ură, nu de dreptate. Este o pervertire egoistă a legii.
— Răzbunarea este, categoric, egoistă, conveni Devlin, dar mă îndoiesc că are prea mult de-a face cu legea.
— Da, în fine, asta a fost cu ani în urmă, spuse Shepard punând dopul la sticla cu whisky. Ce-a fost a fost, acum a trecut.
— Unele lucruri nu trec niciodată, spuse capelanul. Nu-i uităm pe cei care ne-au fost dragi. Nu-i putem uita.
Shepard îi aruncă o privire.
— Vorbeşti ca şi cum ai fi trăit o asemenea experienţă.
Devlin nu-i răspunse imediat. După o pauză, zise:
— Un lucru am învăţat din experienţa trăită: să nu subestimezi niciodată cât de extraordinar de dificil poate fi să
înţelegi o situaţie din perspectiva altei persoane.
Temnicerul mârâi scurt, în loc de răspuns. Privi în urma lui Devlin, în timp ce acesta cobora scările în întunecimea din curte.
Când ajunse la stâlpul pentru priponit caii, capelanul întoarse capul şi spuse:
— Voi fi la Seaview mâine dimineaţă la prima ora, ca să încep să sap mormântul.
Shepard nu se clintise din loc.
— Noapte bună, Cowell.
— Noapte bună, domnule Shepard.
Temnicerul aşteptă până când Devlin coti pe lângă clădirea închisorii, după care apucă cu două degete paharele goale, luă
sticla şi se duse înăuntru.
*
Uşa închisorii era întredeschisă, iar gardianul de serviciu şedea chiar la intrare, cu puşca pe genunchi. Întrebă din priviri dacă Devlin voia să intre.
— Cred că s-au culcat toţi, spuse el cu voce joasă.
— E-n regulă, zise Devlin vorbind încet şi el. Stau doar câteva momente.
Glonţul fusese extras din umărul lui Staines, iar plaga fusese cusută. Tăiaseră hainele murdare de pe el şi îl spălaseră pe faţă
şi pe păr; îl îmbrăcaseră cu pantaloni de moleschin şi o cămaşă
de dril largă, pusă la dispoziţie, pe datorie, de prăvălia lui
Tiegreen. Pe durata acestor îngrijiri, băiatul leşinase şi îşi revenise în simţiri de mai multe ori, bolborosind numele Annei; când şi-a dat seama însă că medicul intenţiona să îl instaleze la Hotelul Criterion, vizavi de Tabăra Poliţiei, a deschis brusc ochii.
Nu voia să plece de lângă Anna. Nu mergea nicăieri, dacă Anna nu venea cu el. Şi a făcut atâta tărăboi pe tema asta, încât în cele din urmă medicul, ca să-l potolească, a fost de acord să-l lase acolo. I s-a amenajat un pat în închisoare, lângă locul unde Anna zăcea pe jos, şi s-a decis ca Staines să fie legat cu cătuşe, la fel ca toţi ceilalţi, pentru a preîntâmpina orice disensiune. Băiatul a acceptat să i se pună cătuşe, fără să protesteze, s-a lungit pe pat şi, întinzând mâna, a mângâiat-o pe Anna pe obraz. După un timp, pleoapele i s-au închis grele şi a adormit.
De atunci, nu se mai trezise. El şi Anna stăteau întinşi pe o rână, faţă în faţă, Staines pe partea lui stângă, iar Anna pe partea ei dreaptă, amândoi cu genunchii adunaţi la piept, Staines cu o mână vârâtă sub umărul bandajat, iar Anna cu o mână
vârâtă sub obraz. Se întorsese, pesemne, spre el, la un moment dat în timpul nopţii: ţinea braţul stâng desfăcut în afară, cu degetele întinse, cu palma întoarsă în sus.
Devlin veni mai aproape. Era impresionat, deşi n-ar fi putut identifica exact ce simţea. Whisky-ul lui George Shepard îi încălzise pieptul şi stomacul – simţea o vagă buimăceală şi îi ardeau ochii –, dar povestirea temnicerului îl abătuse, îl înfiorase chiar. Poate că îi venea să plângă. I-ar fi făcut bine să plângă. Ce zi avusese! Avea inima grea şi mădularele vlăguite. Se uita în jos la Anna şi Emery, cu trupurile lor aşezate ca în oglindă, cu faţa unul la celălalt. Respirau în tandem.
„Vasăzică se iubesc”, îşi zise el privindu-i în continuare.
„Vasăzică se iubesc cu adevărat.” Ştia asta după felul cum dormeau acolo amândoi.
PARTEA A PATRA
PAENGA-WHA-WHA
27 APRILIE 1865
45° 52’ 0” SUD 170° 30’ 0” EST DUNEDIN
27 APRILIE 1866
42° 43’ 0” SUD 170° 58’ 0” EST HOKITIKA
