când văduva putu răspunde. Lydia Wells se uită confuză de la unul la altul; după un moment, reuşi chiar să râdă anemic. Însă
râsul acesta era lipsit de siguranţa ei uzuală, iar atunci când un bărbat de lângă ea îi oferi un pahar cu coniac de Andaluzia, se văzu limpede că îi tremura mâna când l-a luat.
Sorbi din pahar, iar în momentele următoare i se puseră tot felul de întrebări – ce văzuse? Ce-şi amintea? Pe cine adusese?
Luase legătura totuşi cu Emery Staines?
Răspunsurile ei decepţionaseră asistenţa. Nu-şi mai amintea absolut nimic din momentul în care a căzut în transă, ceea ce era ciudat, spunea ea, fiindcă de obicei ţinea minte foarte bine
„viziunile” ei. Bărbaţii o descusură în continuare, dar degeaba; pur şi simplu, nu-şi mai amintea nimic. Când i se dezvăluise faptul că vorbise într-o limbă străină, destul de fluent şi de mult, se arătă sincer contrariată.
— Dar eu nu ştiu niciun cuvânt, măcar, în chineză, protestă
ea. Sunteţi siguri? Şi orezarii au confirmat asta? Chineză
adevărată? Chiar sunteţi siguri?
Lucrul acesta fu confirmat cu multă perplexitate şi emoţie.
— Şi ce-i cu toată mizeria asta? zise ea arătând slăbită spre masa pârlită de foc şi spre resturile rămase după vâlvătaie.
— S-a răsturnat lampa, spuse unul dintre mineri. A căzut, pur şi simplu, aşa, de capul ei.
— Nu doar a căzut: a făcut levitaţie!
Lydia se uită la lampa cu gaz câteva clipe, apoi păru să se dezmeticească.
— Bun! zise ea săltându-se un pic pe canapea. Vasăzică am adus stafia unui chinez!
— Eu n-am plătit pentru asemenea interferenţe, zise minerul căpos.
— Nu, spuse împăciuitoare Lydia Wells. Nu, bineînţeles că nu pentru asta ai plătit. Sigur, trebuie să vă dăm înapoi toţi banii pe bilete... Dar spuneţi-mi: ce cuvinte am rostit, de fapt?
— Ceva legat de un omor, zise Frost, care continua să o studieze cu mare atenţie. Ceva legat de o răzbunare.
— Extraordinar! spuse doamna Wells, care părea impresionată.
— Ah Sook zicea că era în legătură cu Francis Carver, spuse Frost.
Doamna Wells se făcu albă la faţă, tresărind violent.
— Care au fost cuvintele – exact cuvintele?
Minerii se uitară în jur, dar îl zăriră doar pe Ah Quee, care le întoarse o privire împietrită, fără să vorbească.
— El nu ştie englezeşte.
— Dar unde-i celălalt?
— Unde-a dispărut?
Ah Sook se extrăsese din grup în urmă cu câteva minute, ieşise din cameră şi se dusese în vestibul atât de încet, încât nimeni nu observase plecarea lui. La aflarea veştii că Francis
Carver se întorsese în Hokitika – mai mult chiar, că era în Hokitika de trei săptămâni deja –, un val de emoţii îi năpădise sufletul, aşa că, dintr-odată, simţise nevoia să fie singur.
Se rezemă de balustrada verandei şi privi afară, în lungul străzii Revell, până spre chei. Şirul ordonat de felinare încadra strada în două fâşii de lumină, care se contopeau, într-o înceţoşare galbenă, la vreo două sute de metri mai la sud; globurile de sticlă ale lămpilor străluceau atât de intens, încât ai fi zis că pe mijlocul drumului era ca în amiaza mare, în timp ce umbrele uliţelor lăturalnice păreau şi mai negre, prin contrast.
Doi beţivani trecură împleticindu-se prin dreptul lui, ţinându-se strâns de mijloc. O târfă veni din cealaltă direcţie, cu fustele adunate sus, peste genunchi. Se uită curioasă la el, iar Ah Sook, după o clipă de vid mental, îşi aminti că avea faţa zugrăvită
exagerat, colţurile ochilor alungite cu cărbune gros şi obrajii rotunjiţi cu fard alb. Femeia îl strigă, dar el clătină din cap, iar ea îşi văzu de drum. De undeva din apropiere, veni brusc un vuiet de râsete şi aplauze.
Ah Sook îşi strânse buzele între dinţi. Vasăzică, Francis Carver se întorsese la Hokitika din nou. Nu avea de unde să ştie, desigur, că fostul lui asociat locuia într-o colibă în Kaniere, la nici opt kilometri distanţă! Carver nu era omul care să accepte un risc, dacă putea elimina complet ameninţarea acelui risc. În acest caz, se gândea chinezul, poate că el, Ah Sook, avea avantajul de partea lui. Îşi încleştă din nou dinţii, apoi, după o clipă, scutură din cap: nu. Lydia Wells îl recunoscuse în acea dimineaţă. Nu se putea să nu-i fi comunicat imediat această
informaţie lui Carver.
Înăuntru, conversaţia revenise la subiectul lămpii cu gaz, un truc pe care Ah Sook îl considera deja derizoriu. Lydia Wells strecurase un fir de aţă peste butonul lămpii, în clipa în care se aplecase să stingă lumina. Firul de aţă avea aceeaşi culoare ca rochia ei, iar celălalt capăt era fixat pe încheietura mâinii văduvei, înspre interior. Când ar fi smucit mai tare din mâna dreaptă, lampa ar fi căzut peste lumânări. Măsuţa pe care erau lumânările aprinse fusese unsă cu ulei de parafină, care avea calitatea de a fi deopotrivă inodor şi incolor, astfel încât, pentru cineva din afară, masa putea părea doar frumos lustruită; la primul contact direct cu o flacără însă suprafaţa mesei lua foc.
Totul era o înscenare, o mascaradă. Doamna Wells nu intrase nicidecum în legătură cu tărâmul morţilor, iar cuvintele rostite de ea nu erau cuvintele vreunui mort. Ah Sook ştia asta, fiindcă
acelea erau cuvintele lui.
Târfa rămăsese în mijlocul drumului, strigând acum spre bărbaţii de pe veranda de vizavi şi ridicându-şi volanele fustei un pic mai sus. Bărbaţii îi răspunseră în cor, iar unul dintre ei sări să-i facă o reverenţă, în glumă. Ah Sook îi urmărea cu un aer indiferent. Se minuna de strania putere a isteriei femeieşti, se mira cum de Lydia Wells putuse să ţină minte exact cuvintele lui după atâţia ani de zile. Ştia că Lydia Wells nu vorbea graiul cantonez. Şi-atunci, cum de reuşise să ţină minte perfect ce spusese el atunci, amintindu-şi până şi intonaţia vocii lui? Asta chiar era nefiresc, se gândea Ah Sook. Fiindcă, în timpul
„viziunii” ei, ai fi putut jura că era originară din Canton.
Pe stradă, bărbaţii îşi numărau şilingii din buzunare, în timp ce prostituata stătea lângă ei. Se auzi un şuierat de fluier din apropierea cheiului, apoi un strigăt de avertizare de la sergentul de serviciu, urmat de tropăit de paşi apropiindu-se în fugă. Sub privirile lui Ah Sook, bărbaţii se împrăştiară imediat. Apoi Ah Sook luă o hotărâre în gând.
Se va întoarce în Kaniere chiar în acea seară, îşi va lua toate lucrurile din colibă şi va pleca pe dealuri, în sus. Acolo se va consacra întru totul sarcinii de a răscoli pământul. Va economisi fiecare firicel de aur pe care îl va găsi şi va trăi cât mai modest cu putinţă până va fi acumulat un total de cinci uncii de aur. Nu va mai fuma opiu până când nu va fi strâns cele cinci uncii; nu va mai bea, nu va mai juca la tripou; va mânca doar cele mai ieftine şi mai obişnuite alimente. Însă, în momentul când îşi va atinge ţinta, se va întoarce în Hokitika. Va schimba metalul la banca Grey & Buller. Se va duce apoi la prăvălia lui Tiegreen, unde-i va pune pe tejghea biletul de la bancă. Va cumpăra un set de cartuşe, o cutie cu praf de puşcă negru şi o armă de foc. Pe urmă, se va duce la Hotelul Palace, va urca scările, va deschide uşa lui Carver şi îi va lua viaţa. Şi după aceea? Ah Sook răsuflă
