— Dar, parcă, domnişoara Wetherell şi-a angajat deja un avocat.

— Din păcate, domnul Fellowes nu s-a arătat deloc cooperant, spuse Devlin. A refuzat să o reprezinte în proces pe

Anna din cauza scandalului cu laudanumul, produs la Tribunal luna trecută.

— Invocând ce motiv?

— Se teme să nu fie amendat pentru corupţie, se pare. Anna se oferise să-i achite onorariul din suma de bani pe care încerca să o revendice, ceea ce era destul de riscant, dacă ne gândim bine.

— Şi nu există un avocat din oficiu, care să preia cazul?

— Ba da – un domn Harrington –, dar e omul magistratului, asta e clar. Nu e ce ne trebuie nouă, dacă vrem să o salvăm pe Anna de la pericolul unui proces la Curtea Supremă.

— Un proces la Curtea Supremă? Cred că glumeşti, domnule reverend, spuse Moody. Toată chestiunea asta se va rezolva la Judecătoria de pace – şi în foarte scurt timp, sunt sigur. Nu vreau să-ţi ţin eu lecţii dumitale, dar există o mare diferenţă între dreptul civil şi dreptul penal.

Devlin se uită straniu la el.

— Dumneata ai citit procesele aflate pe rol la tribunal, aşa cum au fost publicate în ziarul de azi?

— Sigur că da.

— De la început până la sfârşit?

— Aşa cred.

— Poate n-ar strica să te mai uiţi o dată peste anunţ.

Încruntându-se, Moody desfăcu ziarul la a treia pagină, îl întinse pe masă şi parcurse rapid a doua oară lista proceselor. Şi acolo, în partea de jos a coloanei de ziar, găsi:

„Învinuirile care i se aduc domnişoarei Anna Wetherell sunt următoarele: unu, fals în acte; doi, stare de ebrietate şi conduită necorespunzătoare; trei, gravă agresiune corporală.

Audierea este programată pentru joi, 27 aprilie, la Judecătoria de pace, ora 1 p.m., în faţa onoratei instanţe conduse de domnul judecător Kemp.”

Moody era uluit.

— „Gravă agresiune corporală”?

— Doctorul Gillies a confirmat că glonţul extras din umărul lui Staines provenea de la un pistol de damă, spuse Devlin. Cred că i-a scăpat această informaţie în prezenţa valetului de la Gridiron, care şi-a amintit de împuşcăturile trase în camera Annei atunci, în ianuarie, şi a ieşit în faţă cu povestea aceea. Au trimis imediat un om la Gridiron, iar domnul Clinch s-a văzut

nevoit să le predea pistolul Annei, ca probă judiciară. Ulterior, s-a confirmat compatibilitatea dintre armă şi cartuş.

— Dar nu se poate ca domnul Staines să fi fost cel care a formulat această acuzaţie împotriva ei, spuse Moody.

— Nu, admise Devlin.

— Şi atunci, cine-a regizat chestia asta?

Devlin tuşi încurcat.

— Din nefericire, domnul Fellowes este încă în posesia acelui nenorocit act de donaţie, cel prin care Staines îi dăruieşte două

mii de lire Annei, cu Crosbie Wells ca martor. I l-a arătat comandantului Shepard, care, aşa cum îţi aminteşti desigur, a văzut prima oară actul când era încă nesemnat. Shepard mi-a cerut să-i spun adevărul... şi eu a trebuit să recunosc că

semnătura lui Staines fusese plastografiată... chiar de mâna Annei.

— Oh, Doamne.

— Au încolţit-o rău, spuse Devlin. Dacă recunoaşte că se face vinovată de săvârşirea acelei „grave agresiuni corporale”, vor susţine că a fost o tentativă de omor. Pot să folosească actul de donaţie pentru a dovedi că Anna a avut un motiv real de a-i dori moartea, înţelegi?

— Şi dacă nu recunoaşte că e vinovată?

— Tot o vor prinde, cu acuzaţia de fraudă; iar dacă neagă şi asta, o vor avea la mână, acuzând-o că e nebună, ceea ce, aşa cum ştim cu toţii, Shepard îi pregăteşte pe ascuns de multă

vreme. Cred că el şi Fellowes sunt foarte uniţi împotriva ei.

— Domnul Staines va depune mărturie în favoarea ei, desigur.

Devlin tresări nervos.

— Da, spuse el, dar din păcate nu înţelege cu adevărat gravitatea situaţiei. Are o fire duioasă, însă opiniile lui frizează

uneori naivitatea. Bunăoară, când i-am spus despre aşa-zisa nebunie de care e învinuită domnişoara Wetherell, a fost încântat de idee. A zis că el nici n-ar concepe s-o ştie altfel.

— Şi care-i părerea dumitale? Fata e întreagă la minte?

— Sănătatea mintală nu ţine de părerea nimănui, spuse Devlin sarcastic.

— Dimpotrivă, cred eu, spuse Moody. Pentru a fi probată, sănătatea mintală depinde de depoziţia martorilor. I-ai cerut medicului să întocmească un raport?

— Speram să fii dumneata cel care să-i ceară asta, spuse Devlin.

— Hm, zise Moody întorcându-şi privirea spre ziar. Dacă se pune problema să o reprezint în instanţă pe domnişoara Wetherell, va trebui să stau de vorbă şi cu domnul Staines.

— Asta se poate aranja uşor; sunt nedespărţiţi.

— Între patru ochi – şi pe îndelete.

— Vei avea tot ce consideri necesar.

Moody bătea darabana cu degetele. După câteva clipe, spuse:

— În primul şi-n primul rând, va trebui să ne asigurăm că

există o perfectă concordanţă între cele două variante ale poveştii.

*

Faptul zilei de 27 aprilie s-a arătat senin şi luminos în Hokitika. Walter Moody, trezindu-se dis-de-dimineaţă, şi-a făcut toaleta cu multă meticulozitate. S-a bărbierit, s-a pieptănat şi şi-a pomădat părul, parfumându-se în spatele urechilor.